Chinezii, in timpul imparatului Yu, prin anul 2205 i.Hr., il consumau atat pentru gustul deosebit, cat si pentru efectul calmant.
Virtutile vinului erau foarte bine apreciate inca din antichitate, efectele terapeutice ale acestei bauturi fiind de necontestat. inca din vechime, numeroase scrieri au subliniat calitatile vindecatoare ale vinului. Daca Hipocrate recomanda vinul pentru tratarea unor debilitati fiziologice, pneumonie, plagi deschise si muscaturi de sarpe, marele savant Louis Pasteur il considera drept „cea mai sanatoasa si igienica bautura“.
istoricul grec tucidides considera ca locuitorii din bazinul mediteranean au incheiat perioada barbara si au trecut la civilizatie, atunci cand au inceput sa cultive maslinul si vita de vie, consumand minunatele lor produse, uleiul si vinul. iulius Cezar cerea soldatilor romani sa-si bea ratia de vin pentru a evita multe boli legate de infectiile interne. Mai tarziu, in secolul al XVii-lea, marinarii francezi primeau zilnic o portie de trei litri de vin, cu efect profilactic in ceea ce priveste imbolnavirile digestive.
Nu intamplator, rezervele de vin de pe flota spaniola depaseau cu mult rezervele de apa dulce pentru marinari. Un alt fapt legat de consumul de vin este consemnat in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand soldatii italieni primeau zilnic ratia de vin rosu si nu aveau probleme cu epidemiile de dizenterie sau tifos, ceea ce ii deosebea de soldatii germani, mai bolnaviciosi, fara ratia asigurata de vin.
in toate timpurile, vinul a fost recomandat, in primul rand, pentru proprietatile antianemice, fortifiante, revigorante si energizante. De aceea intra si astazi in numeroase “retete cu vinuri tonice”.
Licoarea lui Bachus este considerata un adevarat medicament: creste elasticitatea vaselor de sange si colesterolul bun, mentine sanatatea creierului si reduce riscul de dementa, regleaza glicemia, ajuta la digestie si creste speranta de viata.
Numeroase studii au demonstrat ca „licoarea zeilor” contribuie la diminuarea riscului de de cancer, printre care cel pulmonar, mamar side prostata. secretul sta in antioxidanti, dintre care cel mai important este resveratrolul, o substanta miraculoasa datorita efectelor de incetinire a proceselor degenerative.
Protectia vaselor de sange
Principalul beneficiar al consumului moderat de vin rosu este inima. Efectul asupra aparatului cardiovascular se datoreaza pe de o parte vasodilatatiei coronariene, care reduce riscul de cardiopatii si accidente vasculare, dar si a cantitatii de vitamina C din compozitie, cu rol antioxidant. atat alcoolul, cat si polifenolii (antioxidantii) par sa favorizeze mentinerea tonusului vaselor, prin formarea de oxid nitric, o substanta chimica esentiala pentru relaxare, care ajuta la prevenirea aterosclerozei.
„Desi nu este dovedit 100%, vinul rosu are efect de dizolvare a grasimilor nocive din sange si contribuie la procesul de aterogeneza, implicat in infarct miocardic, accident vascular etc. Baut in exces, are efect contrar, de depunere a grasimilor, in special a trigliceridelor”, sustine medicul nutritionist si diabetolog Eduard adamescu, care recomanda in special vinul sec.
„Evitati-le pe cele dulci, licoroase. Le puteti bea doar pentru gust, dar efectele benefice nu sunt aceleasi”.
studiile au dovedit, de asemenea, ca resveratrolul din vin are proprietati antiinflamatorii, ceea ce ajuta la mentinerea sanatatii generale, din moment ce multe boli sunt atribuite inflamatiilor. Desi consumul excesiv de alcool este considerat un factor de risc pentru hipertensiune, studiile au demonstrat ca maximum doua pahare de vin rosu, consumate in timpul meselor, scad presiunea arteriala. Datorita efectului de crestere a secretiei de insulina si reducere a glicemiei, nutritionistii recomanda consumul de vin in cantitate moderata celor care sufera de forme usoare si medii de diabet. avand in compozitie vitamina C si P, vinul are efect vasoprotector, reducand riscul de complicatii, precum arteriopatia diabetica.
Creste speranta de viata
Resveratrolul, considerat cel mai puternic antioxidant cunoscut pana acum (de 50 de ori mai puternic decat vitamina E si de 20 de ori mai puternic decat vitamina C), este dovedit a fi si un protector eficient impotriva dementei. „antioxidantii din vinul rosu ar explica de ce speranta de viata a francezilor e mai mare: au o alimentatie mai usoara si cosuma vin in cantitati mici”, adauga nutritionistul. Noile cercetari arata ca vinul rosu contine melotonina, o substanta care ajuta la reglarea ceasului biologic si la combaterea insomniilor. Un efect mai putin cunoscut, care se datoreaza tot cantitatii mari de polifenoli, este cel de protectie a gingiilor, prin reducerea inflamatiei, si implicit de prevenire a caderii dintilor.
Lupta cu maladia secolului
Marele merit al antioxidantilor din compozitia vinului rosu este cel de anihilare a efectelor nocive ale radicalilor liberi. alta substanta importanta care se gaseste numai in vinul rosu, in strugurii negri si fructele de padure, este quercitina. studii de laborator au demonstrat ca aceasta creste imunitatea organismului, previne aparitia cancerului si a bolilor de inima. Quercetina prelungeste viata celulelor cu 80%, stimuleaza miocardul, care in conditii de stres nu mai poate functiona la eficienta maxima. astfel, vinul dilata vasele capilare si ajuta la prevenirea anginei pectorale si a formarii de cheaguri.
Cancer de plamani
Fiecare pahar de vin rosu consumat zilnic reduce riscul cancerului pulmonar cu 13%, potrivit unui raport publicat intr-o revista a asociatiei americane pentru Cancer.
acesta este cel mai bun aNtiBiOtiC natural! Omoara toti parazitii intestinali si bacteriile
studiul a fost efectuat pe 84.170 de participanti in varsta de 45 – 69 de ani, dintre care 210 au avut cancer. in randul fumatorilor care beau unul sau doua pahare de vin pe zi, riscul a fost mai redus cu 60%.
Cancer de prostata
Consumul a patru pahare de vin rosu pe saptamana ajuta la diminuarea riscului de cancer de prostata cu 50%, precum si cel al manifestarii unei forme agresive cu 60%, arata un studiu efectuat de medicii de la Centrul Medical pentru Cercetarea Cancerului „Fred Hutchinson”, din seattle.
Cancerul mamar
Consumul moderat de vin rosu se pare ca ar reduce riscul aparitiei bolii. in urma unui studiu efectuat pe 13.525 de femei diagnosticate cu cancer la san, cercetatorii de la prestigioasa universitate Cambridge au conchis ca cele care consumasera 3,5 pahare de vin pe saptamana aveau cu 10% mai multe sanse de a supravietui cancerului mamar decat cele care se abtineau de la aceasta bautura.
Cele care consumau sapte pahare de vin pe saptamana isi cresteau sansele cu inca 10%.in schimb, consumul a mai mult de doua pahare de vin pe zi are efect invers: mareste riscul de aparitie a cancerului la san.