Dramele romancelor care ingrijesc batrani in Italia si intra deseori in depresie. "Imi spune ca e umilitor" - FOTO

Italienii le numesc “badante”, în timp ce ele îşi pun vieţile în paranteza şi spera ca vor aduna suficienţi bani ca sa se poata întoarce acasa. Iar cele care au norocul sa lucreze legal pot primi pensie din Italia daca au cotizat cel putin 15 ani la bugetul statului.  Departe de familie şi de prieteni, printre straini, multe se îmbolnavesc de depresie.

E duminica si la Biserica ortodoxa româneasca din orasul Ferrara e forfota mare. Niculina Firachi e din comuna Slaveni, judetul Olt, si munceste de 14 ani prin Italia.

Niculina Firache, badanta: “Mi-am lasat acasa toata familia, toti cei dragi, parintii, sotul, fata, acum am devenit bunica, sunt si bunica. Este foarte greu, a fost dintotdeauna greu, este în continuare foarte greu pentru ca persoanele care ne sunt dragi, si care noi ne-am dorit întotdeauna sa fim împreuna cu ei, nu s-a putut. Foarte mare ruptura, foarte mare durerea!”

Preotul român din Ferrara cunoaste dramele acestor femei.

Vasile Jora, preot la Ferrara: “O suprasolicitare de munca, nu umilire directa, dar le ia din timpul familiei, daca ar putea, sa lucreze si 7 din 7 zile. Si asta slabeste si legatura sufleteasca a lor, dar si cu familia.”

Printre cele norocoase, care au copiii si chiar nepotii în Italia, se afla Mariana, o fosta contabila plecata din Curtea de Arges. Duminica e ziua ei libera. Vine la biserica si apoi merge sa îsi vada fiul, nora si nepotelul, care locuiesc tot în Italia, la câteva zeci de kilometri de Ferrara.

Mariana Balaşoiu: “Noi trebuie sa avem grija si de viata noastra nu numai a batranuluui, e adevarat ca noi trebuie sa le cântam în struna.”

La Ferrara slujba se încheie, oamenii merg spre casele lor. Au norocul ca locuiesc în zona. Însa de la 50 de kilometri de oras, e mai greu. Într-un sat izolat, câteva pensionare italience, stau la povesti în piateta din mijlocul localitatii. Lânga ele sta stinghera, pe o banca, o românca. E singura, si când nu e cu ochii în telefon, sa vada ce mai e nou pe reteaua de socializare, e doar cu gândurile ei.

“O zi de Duminica, pentru mine? Eu muncesc.

Si duminica nu e zi libera? 

Este libera dar eu muncesc si ma plateste. 

Aveti vreun regret, în momentul asta? 

Ca nu am vazut nepotica crescând. Când îmi zice “te iubesc mamaie” sau “când vii acasa?”

Gabriela Bondoc, medic psihiatru: ”În alte societati exista, si ar trebui sa facem si noi acelasi lucru, exista fundatii, asociatii, care se ocupa de problemele acestor femei.”

Mariana locuieste într-o ferma, ceva mai aproape de Ferrara. E de 10 ani în Italia si de 5 în aceasta locuinta, unde are grija de o bunica ramasa vaduva.

Mariana Balaşoiu: ”Pierzi dragostea de familie, de exemplu, începe sa devina o raceala, fata de frati, de prietenii apropiati, chiar de sot.”

Gabriela Bondoc, medic psihiatru: ”Îsi pun vietile lor într-un soi de paranteza, batrânul necesita atentia lor constant.”

Mariana Balaşoiu: ”Si dânsa îmi spune, ca e un lucru umilitor! Îmi spune mereu. Ma întreaba mereu, tu esti asa, tu esti asa, de ce stai aici? Pentru bani!”

Familiile lor au învatat sa se descurce fara ele, bazându-se doar pe sprijinul financiar si mai deloc pe cel sufletesc. Mamele lipsesc cu anii de acasa si în tot sacrificiul lor devin realmente un sponsor, o simpla sursa de venit pentru cei apropiati.

În ferma locuieşte şi fiica italiencei, ginerele, dar şi fratele soţului defunct.

Mariana Balaşoiu: ”Nu îmi vine sa cred ca am putut sa îmi las casa, ca am putut sa plec, si apoi banul asta, nu e rau zis, banul ochiul dracului.”

Cele mai multe dintre ele au astazi copiii mari. Nu mai au pentru ce sa se întoarca în locurile natale pentru ca, foarte des, nu îsi mai gasesc viata pe care au lasat-o. Fie se obisnuiesc cu viata din Italia, fie astazi conditiile de acasa sunt diferite. Si realizeaza ca daca se întorc, ar reveni la un stil de viata cu care s-au dezobisnuit.

Mariana Balaşoiu: ”Daca cineva acum 20 de ani mi-ar fi spus te vei duce în Italia sa lucrezi, si te vei duce sa lucrezi “sluga” sau menajera, i-as fi zis nu esti sanatos sa îmi spui mie asa ceva, ca nu o sa fac eu în viata mea asa ceva. Dar dupa ce am venit si am vazut si am luat pentru prima data un salariu de 850 de euro, zic 850 de euro, câti bani pot sa iau eu!”

În meseria de îngrijitoare poti numara pe degete situatiile fericite, cazurile în care nu s-a pus problema unor drame de familie. Sunt cu totul exceptionale acele exemple în care mama a parasit copii mari si îsi permite luxul sa îi revada des pe cei dragi.