Jucatorii Argentinei au sosit acasa cu trofeul Cupei Mondiale, iar fiesta a fost declansata pe strazile din Buenos Aires, scrie hotnews.ro

Argentina a castigat Cupa Mondiala de fotbal dupa o finala dramatica cu Franta, departajarea facandu-se la penaltiuri (2-2 dupa 90 de minute, 3-3 dupa 120 de minute, 4-2 la penaltiuri pentru argentinieni).

Lionel Messi si compania au adus acasa trofeul Cupei Mondiale dupa o pauza de 36 de ani, ultimul care reusise acest lucru fiind regretatul Diego Armando Maradona (in 1986).

„Pumele” au sosit acasa luni noapte (ora locala 02:21) si au fost asteptate chiar si la acea ora tarzie de fani la aeroport.

Asa cum era de asteptat, la aterizarea la Buenos Aires primul care a iesit din avion a fost Lionel Messi, cel care avea in maini trofeul Cupei Mondiale de fotbal.

Guvernul din Argentina a autorizat o mare „adunare populara”, la eveniment urmand sa participe peste un milion de persoane (asa cum s-a intamplat si imediat dupa ce Messi si compania au triumfat impotriva Frantei).

Marea sarbatoare alaturi de fani va avea insa loc marti, conform oficialilor argentinieni.

Cu aceasta ocazie, in Argentina a fost declarata zi libera, doar institutiile statului si bancile urmand sa lucreze pana la ora locala 12:00.

Locul central pentru distractie va fi la Obelisc, in Buenos Aires.

De-a lungul participarilor la CM de fotbal, Argentina a reusita sa iasa campioana in trei randuri: 1978, 1986 si 2022.