Coronavirusul afecteaza toate organele, iar pecientii cu comorbiditati care au murit din cauza Covid-19 ar mai fi trait 20-30 daca nu se infectau, au descoperit medicii de la Spitalul Colentina in urma autopsiilor.

Publicat:01.07.2020, 12:23

Profesorul de anatomopatologie Sabrina Zurac, directorul medical al spitalului Colentina a explicat ca a decis sa efectueze autopsii pentru a stabili leziunile pe care infectia cu noul coronavirus le produce la nivelul tesutului, la pacientii din Romania, pentru ca virusul se comporta diferit in functie de predispozitiile genetice si de bagajul genetic al fiecarei populatii.

„Infectia cu SARS-CoV-2 produce afectiuni la nivelul tuturor organelor, principalele afectiuni sunt la nivel pulmonar si cardiac. La nivel pulmonar produce afectare alveolara si formare de mici cheaguri de sange in vase mici, in urma cheagurilor apar zone de moarte a tesutului care era irigat cu sange de vasul respectiv, la nivel cardiac inflamatia pe care o produce virusul si afectarea directa a fibrelor musculare cardiace produce tulburari de contractie a peretelui inimii si tulburari de functionare. La nivelul ficatului se constata o acumulare de grasime care duce la o tulburare a functiei celulei hepatice si la afectarea capacitatii de detoxifiere a organismului, la nivelului rinichiului apar zone de necroza, care fac ca deseurile toxice din organism sa nu se mai elimine asa cum trebuie, iar in restul organelor peste tot unde apar microtromboze apar si zone de necroza, de moarte celulara care duce la disfunctia fiecarui organ in parte si de asemenea in ganglionii limfatici si in splina. Am constatat o scadere a numarului de limfocite. Este un efect demonstrat al infectiei cu SARS-CoV-2”, a declarat Sabrina Zurac pentru Digi24.

Profesorul Sabrina Zurac infirma teoria ca pacientii infectati cu coronavirus care aveau boli grave ar fi murit oricum si spune ca acestia ar mai fi trait fara probleme chiar si 30 de ani.

„Daca nu ar fi avut COVID, supravietuirea, rata de viata era peste 20, 30 de ani. Am avut un caz, un tanar de 35 de ani cu insuficienta renala cronica. La insuficienta renala cronica se face dializa, transplant, deci omul avea in fata multi ani de viata, celelalte trei persoane au avut supraponderalitate, au avut cateva kilograme in plus, dar niciun obez, unul avea hipertensiune, unul diabet care necesita insulina si doamna avea diabet zaharat, dar controlat doar prin alimentie. Acesti oameni care aveau varste intre 40 si 57 de ani, erau oameni care ar mai fi trait minim 20, 30 de ani”, a adaugat ea.