Nora femeii din Falesti, rapusa de noul tip de coronavirus, acuza autoritatile de dezinformare si raspandirea informatiilor false. Se intampla, dupa ce sefa de la Sanatate a declarat ca victima a interactionat cu nora sa, care a revenit de peste hotare. La randul sau, femeia spune ca de la venirea sa in tara a depasit cu mult perioada de incubare a virusului si nici ea, dar nici alte persoane cu care a interactionat in aceasta perioada nu au prezentat pana acum semne de boala. Astfel, sursa da de inteles ca soacra sa ar fi luat virusul chiar in spitalul din Falesti, unde a fost internata dupa ce a suferit un infarct, scrie agora.md
„Pentru familia noastra este un cosmar. Este revoltator la cer, sa traiesc si sa fiu tratata de rude si de toata tara ca am adus virusul in raionul Falesti. As vrea sa va anunt ca la 22 februarie 2020 m-am intors din Italia. Pe data de 7 martie am fost la parintii mei, iar pe 8 martie pe o ora am trecut s-o felicit pe mama soacra. Dupa, am fost la serviciu, la zi de nastere, am fost alaturi de fiica mea, am trait pana acum o viata obisnuita zi de zi. Vreau sa atentionez ca pana acum, nici eu, nici alte persoane cu care am comunicat nu au avut anumite simptome de COVID-19. Dvs cunoasteti mai bine decat mine - cu doar cateva zile inainte de decesul mamei, o sectie din spital a fost pusa in carantina pentru ca au fost depistate persoane cu simptome de COVID-19”, a scris Raisa Turcan in comentarii la transmisiunea LIVE pe pagina AGORA a briefingului organizat de Ministerul Sanatatii in aceasta dimineata.
Femeia a mai adaugat ca fiecare cetatean, dar in mod special autoritatile, ar trebui sa inteleaga ca nu toti cei ce revin acasa de peste hotare aduc cu ei si virusul. Mai mult, aceasta sustine ca nu a fost contactata de nimeni pentru a verifica detaliile.
„Nu vreau sa caut dreptate. Stiu ca pe timp de razboi ea nu exista. Dar as vrea, dna ministru, sa cunoasteti ca om, ca fiica, ca cetatean, ca din motivul declaratiilor eronate, eu nu pot sa o petrec pe mama soacra pe ultimul drum. Sunt invinuita de consatenii mamei, de rude, de medicii de la spital ca am adus virusul in raionul Falesti. Sper sa ingetelegeti ca nu toti oameni reveniti de peste hotare sunt bolnavi de acest virus. Vreau sa stiti ca este foarte greu sa traiesti cu gandul ca toata lumea te invinovateste fara nici un motiv de moartea unei persoane. In cazul Dvs., trebuia doar sa ordonati ca cineva sa contacteze nora, pentru a verifica informatia. Este revoltator ca pentru a ascunde adevarul din sistemul medical ati facut declaratii eronate, prin care sunt invinuita de moartea mamei si cu care ar trebuie sa traiesc toata viata”, a mai adaugat femeia.

Amintim ca femeia de 71 de ani din Falesti a murit pe 5 aprilie, dupa ce pe 28 martie a fost internata in spitalul raional. Potrivit ministrei Sanatatii, la momentul internarii femeii nu au fost stabilite contacte cu alte persoane infectate. Ulterior, s-a constatat ca aceasta s-a imbolnavit de la nora sa care a revenit de peste hotare. Victima suferea si cardiopatie. Starea ei s-a agravat pe 2 aprilie cand a aparut febra.

