Statele din Vestul Europei continua, pas cu pas, ridicarea masurilor de restrictii impuse la inceputul pandemiei. Italia, Franta, Spania si Marea Britanie anunta, de la o zi la alta, tot mai putine cazuri noi de coronavirus, iar numarul deceselor scade. Atentia autoritatilor se indreapta acum spre testarea cetatenilor pentru anticorpi, pentru a stabili cati dintre oameni au fost deja infectati.

In ciuda faptului ca in unele state lucrurile par sa intre pe un fagas normal, presiunea pe cadrele medicale aflate in prima linie ramane una uriasa. In Franta, zeci de asistente si medici au protestat in fata unui spital din Paris din cauza conditiilor de lucru, nemultumiti de absenta fondurilor destinate combaterii coronavirusului.

Ministrul francez al Sanatatii a promis ca lucratorii din ​​spitale si din casele de batrani vor primi salarii majorate. Si proprietarii barurilor si restaurantelor din Paris au iesit in strada, nemultumiti de masurile de carantina. Ei au organizat un asa numit “protest al celor o mie de scaune goale” pe care le-au asezat de-a lungul unui canal din oras.

In Spania, unde pentru a cincea oara starea de urgenta a fost extinsa cu inca doua saptamani, oamenii au iesit in strada inarmati cu cratite, cerand demisia Guvernului.

Manifestantii spun ca vor sa munceasca deoarece nu mai au ce manca. 7 milioane de spanioli au ramas fara un loc de munca din cauza pandemiei, pe care o numesc o catastrofa. Proprietarul acestui restaurant din Sevillia cu siguranta nu risca sa fie infectat cu Coronavirus, deoarece in locul lui munceste un robot, cumparat initial ca sa distreze clientii.

Iar lituanienii au gasit o solutie inedita. Pentru a fi respectata distanta dintre clienti, in mai multe restaurante din Vilnius, pe locurile care trebuie sa ramana libere au fost puse manechine, in tinute realizate de creatorii de moda locali.

Tot pentru a preveni infectarea, oamenii au inceput sa treaca la biciclete. In mai multe tari europene unde este obligatorie purtarea mastilor in transportul public au crescut vanzarile de biciclete. 

“Eu am inceput sa pedalez deja de o luna din cauza coronavirusului si imi este un pic frica. Nu prea avem acces pe strazi si infrastructura nu ne permite.”

“Asa esti ca intr-o bula si esti in siguranta.”

“Sunt multi ciclisti, cred ca o sa avem nevoie de mai mult spatiu. Trebuie sa deschida alt drum, deoarece sunt foarte multi oameni care pedaleaza foarte aproape si e periculos. Cred ca va fi si mai dificil.”

In Franta si Marea Britanie urbanistii deja gandesc scheme, ca sa incapa mai multi ciclisti pe strazi. Intre timp, oamenii de stiinta au ajuns la concluzia ca o carantina stricta, timp de 50 zile urmata, de o luna de relaxare a masurilor ar putea fi o strategie eficienta pentru a reduce numarul de decese cauzate de pandemia COVID-19.