O singura doza dintr-un medicament antiparazitar ar putea elimina, in esenta, tot materialul genetic al virusului COVID-19 in 48 de ore, arata un studiu realizat de cercetatorii din Australia, transmite News.com.au.
Un studiu realizat de Universitatea Monash din Australia a aratat ca o singura doza din medicamentul, anti-paraziti, Ivermectin ar putea opri cresterea virusului SARS-CoV-2 in cultura celulara.
„Am descoperit ca o singura doza ar putea inlatura, in esenta, tot ARN-ul viral (elimina efectiv tot materialul genetic al virusului) in 48 de ore. Iar in intervalul de 24 de ore a existat o reducere cu adevarat semnificativa a acestuia”, a spus vineri, dr. Kylie Wagstaff de la Institutul de Biomedicina Discovery Monash.
Desi nu se stie exact cum afecteaza Ivermectina virusul, cel mai probabil, medicamentul opreste extinderea virusul in corp oferind celulelor gazda capacitatea de a-l elimina.
Urmatorul pas este ca oamenii de stiinta sa determine doza corecta pentru om, pentru a se asigura ca nivelul utilizat in vitro este sigur pentru oameni.
„In aceasta perioada in care avem o pandemie globala si nu exista un tratament aprobat, daca am avea un compus care este deja disponibil in intreaga lume, atunci ar putea ajuta oamenii sa combat virusul mult mai devreme”, a spus dr. Wagstaff.
Cu toate acestea, autoritatile din domeniul sanatatii avertizeaza oamenii ca medicamentul Ivermectina, care este folosit in mod traditional pentru a trata paduchii si scabia, ar putea fi fatal daca este administrat dupa ureche, informeaza ABC News.