Incepem campania Daruiesti si Castigi cu povestea familiei Ciumeico din Tantareni. Sunt sapte copii, crescuti de mama lor, care si-a parasit sotul violent si lupta zi de zi pentru a le asigura o viata linistita. Familia locuieste intr-o casa mica si veche, iar frica cea mare este ca ar putea ramane in orice moment pe drumuri. De economii nici vorba pentru ca toti banii pe care ii au sunt pentru tratamentul lui Alexandru, care sufera de autism infantil. Ceilalti frati inteleg si nu indraznesc sa ceara mai mult, ci aleg sa-si ajute mama si sa o sustina.

Publicat:02.12.2023, 18:28

                                  CIUMEICO ELENA/ IDNP 2005002135657

Tip cont                                                   IBAN                                                                              Valuta contului

Cont curent cu card atasat                   MD51VI022520800007343MDL                                  MDL

CARD MDL  nr. 4779 1800 0679 8665/ IBAN MD51VI022520800007343MDL

Elena Ciumeico - 060102517

„Ieri vedeam pe lunca flori, vedeam fluturi zburatori. Si vedeam zburand albine, ieri era si cald si bine. Azi e frig, si nori, si vant.”

Tristete, lacrimi si prea putina speranta pe chipurile copiilor din familia Ciumeico.

La margine de Tantareni se afla o casa mica, veche si jerpelita, in care locuiesc 7 copii si mama lor.

Era ora amiezii cand Sabina si Jasmina se intorceau de la scoala. Pana acasa drumul e lung, iar de aceasta data a fost si plin de noroi din cauza ploii.

„-Dimineata am inghetat.

-Am mers greu, mai nu am cazut pe jos.”

Infrigurate si cu incaltamintea impotmolita, fetele tineau in maini o bucurie.

Acasa le astepta mama si unii dintre frati. Pranzul a fost modest.

Pentru ca mama lor nu-l poate scapa din ochi niciun moment pe Alexandru, care sufera de autism infantil, deseori treburile din gospodarie cad pe umerii surorilor. Au mers la fantana sa scoata apa...

„-Pentru cei mai mici scoatem noi mai mari. 

-Scoatem apa pentru a spala incaltamintea, prosoape, covoarele uneori.”

Iar apoi la pasari, sa le dea de mancare...

Elena CIUMEICO, MAMA:  „- Trebuie sa stau langa el permanent. El are crize, uneori foarte urate, plange, tipa, sare la bataie. El nu-si da seama.

- Toate medicamentele le-am terminat, fara ele este mai greu. Are nevoie de terapie, din pacate nu i le pot oferi pentru ca sunt foarte costisitoare.

- Nu am de ales. Trebuie putere pentru.”

Putere este cuvantul care o defineste pe mama lor. Destinul nu a fost unul bland, a fost supusa violentei fizice de primul ei sot...

„- Eu am fost batuta in timpul sarcinii
- S-a ajuns la momente cand am iesit dezbracata din casa, fara haine, desculta si am fugit.”

Iar in momentul cand a incercat sa mai spere la o familie, a aflat ca al doilea partener este dependent de droguri.

Elena CIUMEICO, MAMA:  „Daca nu au fost batai si alcool, acolo a aparut alta problema, era si mai grav. Am hotarat ca nu e bine si am plecat.”

Si, astfel, cu 7 copii de mana, fara acoperis deasupra capului, Elena a decis sa se salveze pe ea, dar mai ales pe cei mici. Au trait din mila oamenilor si au fost nevoiti sa schimbe locuinte una dupa alta...

„- Bardar, Sangera, cum se mai numea?
-Ialoveni.”

Sabina CIUMEICO, ELEVA:  „A fost greu, mereu trebuia sa facem reparatii, sa ne facem noi prieteni, invatatori noi.”

Astazi locuiesc intr-o casa oferita gratuit de o familie, la Tantareni.

„Este riscul, pentru ca ei daca se intorc noi trebuie sa cautam in alta parte.”

Conditii sunt minime, iar spatiul e prea mic pentru toti.

Jasmina CIUMEICO, ELEVA:  „- Unde dormiti?
- Nicoleta sus, Eva jos, iar Liviu si mai jos.
- Iar in cealalta camera?
- Pentru Sabina, eu, mama si Alexandru.”

Nu au grup sanitar, iar in loc de baie toti se spala in lighean. 
Insa cel mai mare necaz este tratamentul de care ar trebui sa beneficieze Alexandru, pentru a reusi sa traiasca mai usor cu diagnosticul pe care il are.

Familia incearca sa supravietuiasca in fiecare luna cu doar 3500 de lei, indemnizatia lui Alexandru si a Evelinei, care are prebleme de vedere si  sufera de retard mintal.

Evelina CIUMEICO, ELEVA:  „Foarte greu, ma dor mainile de la atatea injectii.”

Astfel mai toti banii sunt destinati medicamentelor celor doi copii.-
Sarbatorile ii prind cu multe griji,  iar copiii cu greu mai cred in Mos Craciun, care in ultima perioada nu a ajuns pe la casa lor.

„- Nu!
- Nu exista.”

Elena CIUMEICO, MAMA:  „Au ele visuri, dar nici nu indraznesc sa le spuna, pentru ca stiu ca nu avem posibilitatea.”

Valeria CAPRA, REPORTER PRO TV:  „Membrii familiei Ciumeico au nevoie de sustinere si ajutor. Iarna ii prinde nepregatiti, cu lemne foarte putine, fara haine si incaltaminte calduroasa. Si mai grav este ca, in orice moment, pot ramane pe drumuri. De Craciun, familia are un singur vis, sa aiba propria casa.”

Lipsurile din familia Ciumeico sunt acoperite insa cu multa dragoste si grija din partea mamei lor.

De sarbatori tu poti oferi un viitor mai bun familiei Ciumeico, dar cel mai important le poti oferi speranta ca minunile se intampla. 
Ii puteti ajuta depunand bani pe contul familiei direct sau prin transfer P2P pe cardul acesteia. Datele le puteti gasi pe site-ul protv.md si pe paginile de pe retelele de socializare ale PRO TV Chisinau.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.