Veseli, entuziasmați, plini de idei și ajunși la o nouă etapă importantă din viața lor. Tripleții familiei Buzduganu trăiesc experiența anilor de liceu și, chiar dacă s-au născut în aceeași zi, pasiunile nu sunt exact aceleași. I-ați cunoscut acum 15 ani în cadrul campaniei Dăruiești și Câștigi, iar familia a simțit atunci ce înseamnă bunătatea și generozitatea. Azi, prezentul îi prinde în Franța, acolo unde au reușit să-și construiască o viață liniștită și îndestulată.
„- Bună ziua, eu sunt Bianca Buzduganu.
- Eu sunt Luca.
- Bună seara, eu sunt Celine. Și noi ne-am născut pe 9 mai.”
La o distanță de doar câteva minute. Ei sunt tripleții familiei Buzduganu, care au 15 ani împliniți. Dar să vi-l aratăm și pe mezinul casei sau pe cel mai răsfățat.
„- Mă numesc Maximus, eu am nouă ani.”
I-ați cunoscut pe tripleți din fașă...
Le-ați urmărit pasiunile și hobby-urile...
Dar și cum decurge viața lor în Franța, acolo unde s-au mutat pe vremea când aveau patru ani.
Luca, Bianca și Celine au început în acest an o nouă etapă, toți sunt la liceu și sunt gata să învețe și să se bucure de această aventură.
Celine BUZDUGANU, ELEVĂ: „Anul ăsta eu descopăr management și mi se pare interesant.”
Luca BUZDUGANU, ELEV: „- Sunt în aceeași clasă cu Celine.
- Învățăm să simțim ce înseamnă bussiness, bani.”
Bianca BUZDUGANU, ELEVĂ: „-Eu fac artă. Am multă creativitate.
- La liceu este mai bine decât la colegiu. Noi suntem mai liberi, avem mai multe pauze și suntem mai autonomi.”
Ziua e lungă și se încheie când apune soarele, însă au timp și pentru hobby-urile lor. Luca joacă fotbal.
Luca BUZDUGANU, ELEV: „Când ies de la școală e noapte afară, dar e bine și așa, e mai special.”
Iar surorile lui fac turling.
„- Este dans combinat cu gimnastică.”
Au program activ și plin, visuri mărețe și planuri de viitor.
„- Eu știu că o să merg în sudul Franței, lângă mare. Sau voi munci în domeniul poliției.”
„- Eu vreau să mă orientez în artă.”
„- Vreau ceva cu acțiune și în echipă.”
Dragostea, libertatea și intenția de a trăi frumos le-a fost indusă de părinții lor, care se simt mândri de ei și îi susțin mereu.
Claudia TCACI BUZDUGAN, MAMA: „- Față de copiii de la ei din clasă, și Luca, și Bianca, Celine, dar și Max sunt mai curajoși, la fel ca noi se adaptează repede.”
Familia a reușit să construiască o nouă viață, într-un sătuc din Franța. Și-au cumpărat o casă și au adus acolo o mică parte din sufletul Moldovei.
Andrei BUZDUGANU, TATĂL: „- Viața aici e o rutină, ca un vălătuc.”
Nu e nicio diferență între viața moldovenilor și a noastră, tot avem grădină, tot avem legume, găini.
Claudia TCACI BUZDUGAN, MAMA: „- Mâncarea e pur moldovenească, tradițiile le respectăm. - Zeama și plăcintele sunt preferatele lor. Maximus și la școală le povestește despre ele.”
Familia știe să se bucure, iar acum că sărbătorile vin, în casa lor atmosfera e una cu adevărat specială.
Mai ales că, în urmă cu 15 ani, în această perioadă din an, familia Buzduganu a înțeles cum se simte bunătatea și generozitatea.
Andrei BUZDUGANU, TATĂL: „-Oameni simpli veneau și mă ajutau din nimicul care îl aveam.
- Noi am acceptat și am fost foarte recunoscători oamenilor care ne-au ajutat.”
Familia lor a fost mereu un exemplu. Claudia a fost una dintre victimele exploziei din centrul comercial Jumbo, din 2008. Avea răni grave și fața aproape distrusă. Andrei i-a fost alături, ajutând-o să se recupereze. Apoi s-au căsătorit, iar pe lume au apărut tripleții. O duceau greu, însă cumsecădenia lor i-a făcut pe telespectatorii PRO TV să-i susțină, iar ei să o poată lua de la capăt.
Claudia TCACI BUZDUGAN, MAMA: „- Noi ne mândrim că suntem moldoveni, noi ca națiune, se întâmplă ceva la un nivel, că toată lumea se mobilizează și devin mai buni, săritori, se creează o forță, mai ales de Crăciun, poți spune că e magic.”
Claudia TCACI BUZDUGAN, MAMA: „Uneori când dai, primești o mai mare plăcere decât atunci când ți se oferă.”
Și în acest an poți schimba cursul a trei destine. Micuța Viviana Chirica, Anișoara Negrei și familia Rusu au nevoie de ajutor, iar tu știi să oferi speranță și să faci ca de sărbători să se întâmple minuni. Datele le găsiți pe site-ul protv.md și pe paginile de pe rețelele de socializare ale PRO TV Chișinău.