Beraria Chisinau, un local ce aminteste de traditionalele curti boieresti din Chişinaul de odinioara şi-a deschis uşile, la sfârşitul saptamânii trecute, pe strada pietonala, la adresa Eugen Doga, 2.
Si asa cum le sta bine unor boieri de altadata, oaspetii alesi au gustat din bucataria traditionala moldoveneasca si au dat cep primului butoi de bere Chisinau Premium, care este produsa de Efes Vitanta Moldova Brewery în exclusivitate pentru Beraria Chisinau.
„În Europa, continentul pe care s-a nascut berea, fiecare oras are un local emblematic, unde se consuma bere. În Moldova, chiar daca industria berii are cca 130 de ani, nu exista un astfel de local, iar Beraria Chisinau vine sa repare aceasta greseala”, a declarat directorul „Efes-Vitanta Moldova Brewery”, Gökçe Yanasmayan, în deschiderea evenimentului. Acesta a reamintit ca anul acesta Chisinaul împlineste 580 de ani si i-a urat acestui local sa devina nu doar un loc extrem de popular, dar si un loc unde chisinauienii sa sarbatoreasca hramul orasului când acesta va împlini 680 de ani.
Prezent la deschidere, ministrul Economiei, Octavian Calmâc, a declarat ca orice initiativa privata este foarte importanta, dar în special o investitie care creeaza sinergie între producatori si consumatori. „S-ar putea spune ca berea nu e un produs traditional moldovenesc, însa odata cu venirea Efes pe piata noastra, aceasta a devenit populara si în Moldova. Vreau ca Beraria Chisinau sa devina un local unde oamenii se întâlnesc sa discute probleme si sa identifice solutii”, a mai spus Octavian Calmâc.
Cei doi oficiali au deschis primul butoi cu bere Chisinau Premium si au ciocnit cu oaspetii berariei câte o halba de bere. Berea Chisinau Premium are un profil special, spune Nadejda Onescu, managerul pentru asigurarea calitatii Efes Vitanta Moldova Brewery. „Chisinau Premium are un gust echilibrat de malt, cu aroma pronuntata de hamei. Culoarea chihlimbarului este în concordanta cu atmosfera localului”, precizeaza expertul.
Despre specificul Chisinaului vechi ne vorbeste nu doar bucataria traditionala si atmosfera boiereasca, dar si decorul restaurantului, semnat de Serghei Ciuprin. „Localul este o îmbinare perfecta a stilului clasic britanic cu elemente de design specifice Chisinaului istoric, de fapt aceasta si a fost ideea localului, sa aducem cât mai aproape de locuitori obiceiurile si specificul orasului vechi. Cu siguranta locatia va deveni o carte de vizita a Chisinaului si o atractie pentru turistii, care vor sa descopere traditiile moldovenesti, dar si pentru cei care vor sa simta gustul autentic al berii”, mentioneaza co-proprietarul localului Valentin Lucovschi.
Nici locatia Berariei nu a fost aleasa întâmplator. În timpul sapaturilor pentru fundamentul complexului hotelier „City parc”, ce înglobeaza si Beraria Chisinau, a fost gasita o cana de bere din anul 1875, care este expusa acum în local, ca un simbol al traditiilor orasenesti.
Oaspetii alesi pe sprânceana au petrecut mult dupa miezul noptii în compania unor gazde primitoare si a muzicii interpretate de formatia Tharmis si Catalin Josan, care au gâdilit auzul si au încins atmosfera de sarbatoare.
Organizatorii evenimentului au încercat sa readuca cât mai mult din atmosfera Chisinaului Vechi, amenajând un mini studio si o garderoba cu haine si accesorii de epoca pentru domnii care doreau sa se simta pentru câteva minute boieri, si pentru doamnele-adevarate jupânese.„Beraria Chisinau” va avea un meniu diversificat în dependenta de un anumit anotimp. De asemenea, un meniu alternativ va fi cel oferit de catre bucatarul-sef, constituit din circa 20 de feluri de bucate, pe care acesta le va pregati personal. O alta surpriza a berariei va fi muzica vie, în special blues, care va suna în fiecare zi în restaurant. Vinerea si sâmbata oaspetii vor avea parte de programe tematice.
În scurt timp va fi deschisa si teresa restaurantului, unde sunt invitati toti oaspetii sa-si petreaca serile cu muzica buna, mâncare si bere autentica.
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
![]()
*Acest articol este un produs comercial


