Ministrul austriac al afacerilor externe a făcut apel la țările participante să nu boicoteze ediția de anul viitor a concursului muzical Eurovision – care va avea loc la Viena – ca urmare a prezenței Israelului în competiție și a îngrijorărilor legate de războiul din Gaza, transmite Reuters, scrie hotnews.ro 

Consiliul de administrație al postului public spaniol RTVE a votat marți să se retragă de la ediția din 2026 dacă va participa Israelul. Spania a devenit astfel a cincea țară care își asumă o asemenea promisiune.

Țările de Jos, Slovenia, Islanda și Irlanda și-au luat deja angajamente similare, iar postul public belgian VRT a declarat că le susține poziția.

Scrisoarea trimisă de ministrul austriac de externe

Șefa diplomației austriece, Beate Meinl-Reisinger, le-a scris vineri colegilor din cele șase țări, spunând că este îngrijorată că boicoturile creează diviziune și nu îmbunătățesc situația din Gaza.

„În calitate de ministru de externe al țării gazdă, sunt profund îngrijorată de riscul unei rupturi între membrii Uniunii Europene de Radio și Televiziune pe această temă”, a afirmat ea în scrisoarea consultată de Reuters.

„O astfel de ruptură nu ar face decât să adâncească discordia și să împiedice oportunitățile pentru un dialog important între artiști și public – fără a îmbunătăți situația de pe teren în Israel și Gaza”, a adăugat Meinl-Reisinger.

Potrivit ministrului austriac, deși conflictul și suferința umanitară nu pot fi ignorate, Eurovision nu este o arenă potrivită pentru sancțiuni.

„Excluderea Israelului din Concursul Muzical Eurovision sau boicotarea evenimentului nu ar atenua nici criza umanitară din Gaza, nici nu ar contribui la o soluție politică durabilă”, a scris Meinl-Reisinger.

Țări ca Belgia, Suedia și Finlanda iau și ele în calcul un eventual boicot și au timp până în decembrie pentru a lua o decizie, potrivit AFP.

Mai multe state îndemnaseră Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU), o alianță a radiodifuzorilor publici care organizează și coproduce evenimentul anual, să excludă Israelul încă de la ediția din 2025. Concurentul israelian, Yuval Raphael, s-a clasat în cele din urmă pe locul al 2-lea.

Cântărețul austriac JJ, câștigătorul ediției din acest an, a cerut la rândul său excluderea Israelului de la ediția de anul viitor.

Germania critică amenințările cu boicotul

Ministrul german al culturii a criticat sâmbătă aceste amenințări, catalogându-le drept o politizare a unui eveniment cultural.

„Eurovision a fost fondat pentru a reuni națiunile prin muzică. Să excluzi Israelul astăzi contravine acestei idei fundamentale și transformă o celebrare a înțelegerii între popoare într-un tribunal”, a declarat Wolfram Weimer într-un comunicat.

„Tocmai pentru că Eurovision s-a născut pe ruinele războiului, nu ar trebui să devină o scenă a excluderii”, a adăugat ministrul german.

„Eurovision se bazează pe principiul conform căruia artiștii sunt judecați în funcție de arta lor și nu de naționalitatea lor. Cultura anulării nu este soluția – soluția este diversitatea și coeziunea”, a conchis Weimer.