Rusia relansează concursul Intervision, pentru a concura cu Eurovision. Pe scena de la Moscova vor evolua artiști din 23 de țări, foste membre ale URSS, din state partenere din BRICS, precum și o cântăreață australiană, care va reprezenta Statele Unite. Uniunea Europeană lipsește cu desăvârșire.

Eliminată din Eurovision după invazia Ucrainei, Rusia nu s-a resemnat și a scos de la sertar vechiul format sovietic, pe care acum îl reînvie cu 23 de țări participante.    

Vor participa artiști din Belarus, Uzbekistan, Kazahstan, Brazilia, India, Africa de Sud, Egipt, Emiratele Arabe Unite. Iar surpriza vine din partea unei cântărețe australiene de muzică electronică și pop, care va reprezenta Statele Unite.

Organizatorii promit „o adevărată sărbătoare a muzicii și identității naționale”, în linia discursului oficial rusesc care acuză Occidentul „decadent”.

„Eurovisionul pândește în umbra Intervisionului, un concurs de proporții planetare. Unde participă artiști extraordinari din mai multe țări ale lumii.”  

Pentru a asigura promovarea evenimentului, televiziunea publică rusă a plătit o anumită sumă pentru difuzarea unui videoclip pe un ecran uriaș în Times Square, în centrul orașului New York.

Intervision e prezentat ca o contrapropunere directă la Eurovision, competiție din care Rusia a fost exclusă după declanșarea războiului în Ucraina. Experții avertizează însă că, dincolo de show, miza reală e influența culturală pe care Kremlinul încearcă să o arate.  

Intervision a apărut în 1965, în fosta Cehoslovacie, dar a fost suspendat după „Primăvara de la Praga”, fiind relansat în 1977 în Polonia, apoi a dispărut la începutul anilor ’90 odată cu destrămarea URSS.