Singurul supraviețuitor al prăbușirii avionului Air India de săptămâna trecută, un cetățean britanic de origine indiană, și-a condus fratele pe ultimul drum, la o înmormântare care a avut loc în vestul Indiei, conform BBC. Fratele său, Ajay, se afla și el la bordul avionului, dar nu a supraviețuit tragediei, scrie hotnews.ro
Vizibil afectat, Vishwashkumar Ramesh, în vârstă de 40 de ani, a fost unul dintre cei care au purtat sicriul până la crematoriu, cu brațul și fața încă bandajate după rănile suferite. Mama lor, îmbrăcată într-un sari albastru, a mers în urma sicriului, alături de alți apropiați.
Localitatea Diu a pierdut în total 15 persoane în urma tragediei, iar mai mulți localnici au ieșit din case pentru a asista la funeralii, în ciuda ploii torențiale.
Avionul Boeing 787-8 Dreamliner, care urma să ajungă la Londra, s-a prăbușit la câteva secunde după decolarea de joi din orașul Ahmedabad, în vestul Indiei. Cel puțin 270 de persoane au murit, majoritatea fiind pasageri.
Fratele lui Ramesh se afla la doar câteva locuri distanță în cabină.
Supraviețuirea lui Ramesh este considerată un miracol. Potrivit primilor intervenienți, el a reușit să iasă printr-o deschidere în fuselaj și a fost filmat în timp ce se îndepărta de epavă, cu flăcări și fum gros în spate, fiind ghidat de un paramedic.
Satinder Singh Sandhu, șofer de ambulanță și supervizor în serviciul de urgență din Ahmedabad, a declarat pentru BBC că nu știa cine este bărbatul pe care îl ajuta și că a aflat abia mai târziu de la știri că era singurul supraviețuitor.
„Luam prânzul cu colegii când am văzut o coloană de fum gros ridicându-se spre cer. Am crezut că e un accident de mașină sau o explozie de butelie. Apoi am aflat că s-a prăbușit un avion și am plecat imediat la fața locului”, a spus Sandhu.
Paramedicul a povestit că, după salvare, Ramesh încerca în mod repetat să se întoarcă în clădirea în flăcări. „Nu știa ce face. Intra și ieșea din complex. I-am spus să se oprească și l-am tras efectiv până la ambulanță”, a relatat el. „Abia atunci mi-a spus că fratele lui e încă acolo și că vrea să-l salveze. După aceea, n-am mai schimbat nicio vorbă.”
Ulterior, Ramesh a confirmat pentru televiziunea publică DD News că încerca să-l găsească pe Ajay.
Cutiile negre ale avionului Boeing 787-8 au fost recuperate
Ce s-a întâmplat în cabină va fi dezvăluit de înregistratoarele avansate de zbor ale Boeing 787 (EAFR) – sau „cutiile negre” – care, spun anchetatorii, vor ajuta la reconstituirea poveștii. Autoritățile indiene spun că înregistratoarele au fost recuperate în întregime de la locul prăbușirii.
Aceste dispozitive înregistrează date detaliate de zbor și audio din cabină – de la apeluri radio ale piloților până la sunete ambientale. Înregistrările vocale provin de la microfoanele individuale ale piloților, transmisiile radio și un microfon ambiental care captează zgomotele de fundal din cabină.
Înregistratoarele de date urmăresc cu mare precizie poziția manetelor trenului de aterizare și ale flapsurilor, setările de tracțiune, randamentul motoarelor, fluxul de combustibil și chiar activarea butoanelor de stingere a incendiilor.
„Dacă înregistratorul arată că motoarele funcționau la putere maximă, atunci atenția se va îndrepta către flapsuri și voleți. Dacă acestea sunt găsite în poziția corectă, atunci ancheta devine extrem de dificilă”, spune Goelz.
Flapsurile și voleții cresc portanța la viteze mici, ajutând avionul să decoleze și să aterizeze în siguranță, permițându-i să zboare mai încet fără să intre în pierdere de portanță.