Liderul AUR George Simion a cheltuit un milion de euro, din bani publici, pentru a promova promisiunea de campanie cu apartamente la 35.000 de euro, despre care a ulterior a spus că a fost o strategie de campanie, „o formă de marketing”, potrivit site-ului de investigații Snoop.ro, transmite hotnews.ro.
În 2024, AUR a desfășurat o campanie amplă, în toată țara, în care invita românii să semneze contracte pentru locuințe ce urmau să coste 35.000 de euro, cu avans de 1.000 de euro și dobândă zero. Contractele erau condiționate de alegerea lui George Simion ca președinte. „Prezentul contract este încheiat sub condiția suspensivă a alegerii domnului George-Nicolae Simion ca Președinte al României în urma alegerilor din anul 2024”, se arată în document.
Campania a fost susținută masiv prin panouri publicitare finanțate din subvenția de la stat, încasată de partid. Conform unei investigații Snoop.ro, bugetul de promovare a ajuns la un milion de euro. George Simion s-a angajat atunci ca timp de 10 ani să promoveze și să pună în aplicare „PLANUL SIMION” prin viitorul Guvern rezultat după alegeri.
În cel mult 6 luni de la instalarea Guvernului, el trebuie să prezinte public calendarul de implementare, potrivit sursei citate.
George Simion: „A fost forma noastră de marketing”
După ce a obținut aproape 41% în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2025, George Simion a explicat, într-un interviu la Digi24, că nu a existat niciodată o ofertă reală de a da case la acel preț, ci o strategie de comunicare: „Nu le-am făcut vreo propunere că le dau casă. Era vorba despre locuințe accesibile, despre locuințe sociale, parte a unui program de guvernare. Și a fost forma noastră de marketing, de promovare, de mediatizare a acțiunii”, a declarat liderul AUR pe 6 mai.
El a adăugat că această formă de comunicare a avut un rol decisiv în rezultatul obținut: „Dacă nu aveam în acești ani formele acestea de promovare prin care să spargem blocada informațională, nu mai eram unde suntem astăzi, la 42% voturi.”
Români la coadă pentru semnarea „Planului Simion”
În vara lui 2024, sute de persoane au fost fotografiate la coadă în fața unui sediu AUR din București, dorind să semneze contractele pentru apartamentele promise. Campania a fost susținută inclusiv de Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR, care spunea că locuințele vor fi construite pe terenuri puse la dispoziție de stat, de o companie publică și de dezvoltatori privați condiționați să nu depășească prețul de vânzare.
Mai mulți specialiști din domeniul imobiliar au criticat însă planul, numindu-l „nerealist” sau chiar „o utopie”.
Critici din interiorul partidului
Claudiu Târziu, co-fondator AUR, a declarat public că ideea a fost o strategie de marketing politic: „Mi s-a părut jignitor pentru partid și pentru electorat să ne lansăm într-o negustorie imobiliară și să afișăm și prețul pe tarabă, în loc să promovăm un proiect de țară cu obiective majore.”
Expert în marketing politic: „Oamenii votează președintele și au așteptări de premier de la el”
Radu Delicote, expert în marketing și comunicare politică, a explicat, pentru HotNews, că astfel de promisiuni funcționează într-un context electoral profund emoțional. „Alegerile prezidențiale sunt extrem de subiective. Oamenii nu votează o listă sau un partid, ci o persoană”, a spus el.
Delicote a subliniat că toate campaniile prezidențiale din ultimii 15-20 de ani au fost construite în jurul ideii că președintele poate avea atribuții de premier: „Oamenii votează președintele și au așteptări de premier de la el. Or, ideea în care președintele să ofere case sau să scadă prețuri e o utopie. Dar într-un context pur emoțional, poate să funcționeze. Și s-a văzut că a funcționat.”
Expertul consideră că planul cu apartamentele ieftine este un caz de școală în comunicare politică: „A fost o mișcare de PR prin care a vrut să câștige vizibilitate și nimic mai mult. Mi-ar plăcea să văd acest caz studiat în universități, în dezbateri despre cât contează etica în campaniile electorale.”
Delicote a remarcat că, dacă analizăm campania lui Simion strict prin prisma eficienței, ea și-a atins obiectivul: „Dacă scoatem elementul de etică, pe principiul strict de marketing politic, a avut succes. Pentru că a avut un obiectiv pe care l-a atins.”
Moștenirea Georgescu și extinderea bazei de vot
Delicote a explicat și că Simion a preluat o parte din discursul fostului candidat Călin Georgescu, iar voturile obținute de acesta anterior s-au transferat în mare parte către liderul AUR. „Undeva la mai bine de 20% din procentul final al lui Simion din primul tur au fost voturile lui Călin Georgescu”, a afirmat el.
Totodată, expertul subliniază că în turul al doilea, atât Simion cât și Nicușor Dan trebuie să-și extindă baza electorală: „Deși diferite la prima vedere, ambele tabere au aceeași miză: să atragă cât mai mulți votanți noi pentru turul doi.”
„Suntem într-o perioadă extrem de tensionată, emoțională și extrem de dinamică. Într-o campanie, fiecare candidat va încerca să folosească, prin orice mijloace posibile – mă refer la cele legale și la vedere – să-și convingă votantul. Să reușești să-l ridici de pe canapea e deja o victorie. Votul nu se face în cabina de vot, ci până în cabina de vot. Dacă l-ai convins să se ridice, deja știe cu cine votează”, a conchis Radu Delicote, expert în marketing și comunicare politică.