Reprezentantul pentru Comerț al SUA, Jamieson Greer, le va spune marți membrilor Comisiei de Finanțe din Senat că aproape 50 de țări au luat legătura cu el pentru a discuta despre noile tarife comerciale extinse impuse de președintele Donald Trump, notează Reuters, otrivit hotnews.ro.

„Mai multe dintre aceste țări, precum Argentina, Vietnam și Israel, au sugerat că sunt dispuse să reducă tarifele și barierele netarifare”, a afirmat Greer, într-un comunicat.

„Aceste demersuri sunt, evident, binevenite. Deficitul nostru comercial, mare și constant, s-a acumulat în decurs de peste 30 de ani și nu va fi rezolvat peste noapte, însă toate aceste evoluții merg în direcția potrivită”, a continuat reprezentantul pentru Comerț al SUA.

Președintele american a intensificat războiul comercial al SUA cu restul lumii săptămâna trecută, impunând un tarif minim de 10% pentru toate importurile, iar în cazul UE, de 20%.

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat luni că UE a oferit SUA tarife „zero la zero” pentru bunurile industriale, deși este pregătită să răspundă cu contramăsuri la planul tarifar al președintelui Trump.

Von der Leyen a reiterat că UE este „gata să negocieze cu SUA” pentru a ajunge la un acord privind tarifele, dar în același timp pregătește măsuri pentru a-și apăra interesele, inclusiv cele împotriva deturnării fluxurilor comerciale.

Luni, Trump a amenințat că va impune un tarif suplimentar Chinei de 50%, începând de marți, 8 aprilie, dacă Beijingul nu renunță la taxa de răspuns de 34% aplicată bunurilor importate din SUA.