Patru aeroporturi din Danemarca au fost survolate din nou de drone necunoscute, provocând închiderea temporară a unuia dintre ele. Potrivit autorităților locale, la o bază aeriană unde au apărut dronele sunt dislocate avioane de vânătoare F-16 și F-35. Dronele nu au fost doborâte - ele au plecat singure, a precizat poliția. Ministrul danez al Apărării a calificat incidentul drept un atac hibrid.
Mai multe drone neidentificate au fost observate, în jurul orei 22, deasupra a 3 aeroporturi civile și o bază militară din Danemarca.
Oficialii de la Copenhaga nu au ordonat doborârea dronelor — ele au părăsit singure spațiul aerian în jurul orei 1. Aparatele de zbor aveau lumini vizibile, ceea ce a permis oamenilor să le vadă, iar rețelele au fost împânzite de imagini.
Presa scrie că deosebit de îngrijorător este faptul că la baza aeriană unde au apărut dronele sunt dislocate avioane de vânătoare F-16 și F-35.
Poliția daneză a deschis o anchetă, dar până acum nu se știe cine le-a trimis și ce tip de aparate au fost folosite. În spatele dronelor care au perturbat spațiul aerian al Danemarcei în ultima săptămână se află un „actor profesionist”, a declarat ministrul danez al Apărării. El a calificat acțiunea drept un atac hibrid. Incidentul vine la doar câteva zile după ce alte zboruri au fost perturbate pe aeroporturile din Copenhaga, dar și din Oslo. Atunci premierul danez nu a exclus că Rusia ar putea fi responsabilă, dar nu există o versiune oficială. Autoritățile din Norvegia și Danemarca colaborează pentru a stabili dacă există o legătură între cele două incidente.