Guvernul român a aprobat marți calendarul de acțiuni privind alegerile prezidențiale din România din 4 mai 2025. Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 15 martie. Campania electorală va începe în 4 aprilie și se va încheia în 3 mai. Românii din Diaspora pot vota 3 zile, începând de vineri, 2 mai, de la ora 7:00 până la ora 21:00 (ora locală). Duminică, urnele din străinătate se vor închide însă la ora 21:00 (ora României), iar AEP a venit cu noi precizări pentru românii care pot fi afectați, scrie hotnews.ro.

Primul tur al alegerilor prezidențiale din România este programat în 4 mai, iar cel de al doilea tur de scrutin, în 18 mai.

Alegeri prezidențiale din România 2025 – calendarul electoral

Purtătorul de cuvânt al Guvernului român, Mihai Constantin, a anunţat, după şedinţa Executivului din România, că au fost adoptate două hotărâri care stabilesc cadrul legislativ pentru desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din România din 4 mai, precum şi pentru alegerile locale parţiale

Astfel, perioada electorală în România va începe în 18 februarie 2025, cu aducerea la cunoștința publică a datei la care se va efectua tragerea la sorți a celor 5 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție române care vor face parte din Biroul Electoral Central român.

Desemnarea celor 5 judecători români se va face până pe 20 februarie 2025, iar constituirea Biroului Electoral Central român, până la 22 februarie 2025.

Alegătorii români care doresc să voteze în străinătate se pot înregistra în Registrul electoral român prin intermediul formularului on-line aflat pe site-ul Autorității Electorale Permanente române până la data de 4 martie 2025.

Redăm mai jos principalele momente:

- 15 martie: termen limită pentru depunerea candidaturilor

- 16 martie: stabilirea orarului pentru campania electorală şi repartizarea timpilor de antenă pentru accesul candidaţilor la serviciile publice de radio şi televiziune

- 17 martie: înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale, după caz

- 18 martie: termen limită pentru formularea de contestaţii privind înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale, după caz

- 19 martie: termen limită pentru soluționarea contestațiilor privind înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale, după caz

- 20 martie: alegătorii cu domiciliul sau reședința în străinătate se pot înscrie în formularul online de pe site-ul AEP pentru votul prin corespondență

- 4 aprilie: începerea campaniei electorale

- 2 mai: prima zi a votării în străinătate începe la ora 7:00 (ora locală) și se va încheia la ora 21:00 (ora locală).

- 3 mai: a doua zi a votării în străinătate începe la ora 7:00 (ora locală) și se va încheia la ora 21:00 (ora locală).

În ambele zile, alegătorii români care la ora 21:00 (ora României) se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot, până cel mai târziu la ora 23:59 (ora României).

4 mai: A treia zi de vot în străinătate și începerea votării în România. În Diaspora română, votarea va începe la ora 7:00 (ora României) și se va termina la ora 21:00 (ora locală sau ora locală a României, după caz).

În ziua de duminică, votarea se încheie la ora locală 21:00, dar nu mai târziu de ora locală a României 21:00. Alegătorii care la ora de încheiere a votării se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot, până cel mai târziu la ora locală 23:59, dau nu mai târziu de ora locală a României 23:59, se menționează în document.

5 mai: numărarea voturilor și transmiterea proceselor verbale.

6 mai: formularea de cereri pentru anularea alegerilor pe motiv de fraudă electorală

8 mai: validarea alegerilor și publicarea rezultatului în mass-media și în Monitorul Oficial, după primirea dosarului de la Biroul Electoral Central român și soluționarea cererilor de anulare a alegerilor pentru fraudă electorală.

În situația organizării unui al doilea tur de scrutin:

9 mai: aducerea la cunoștința publică a celor doi candidați care vor participa la al doilea tur de scrutin, precum și a datei alegerilor. În aceeași zi va începe și campania electorală pentru al doilea tur de scrutin.

10 mai: stabilirea orarului pentru campania electorală şi repartizarea timpilor de antenă pentru accesul candidaţilor la serviciile publice de radio şi televiziune

16 mai: prima zi a votării în străinătate începe la ora 7:00 (ora locală) și se va încheia la ora 21:00 (ora locală).

17 mai: a doua zi a votării în străinătate începe la ora 7:00 (ora locală) și se va încheia la ora 21:00 (ora locală).

În ambele zile, alegătorii care la ora 21:00 (ora locală) se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot, până cel mai târziu la ora 23:59 (ora locală).

18 mai: A treia zi de vot în străinătate și începerea votării în țară. În Diaspora, votarea va începe la ora 7:00 (ora locală) și se va termina la ora 21:00 (ora locală sau ora locală a României, după caz).

În ziua de duminică, votarea se încheie la ora locală 21:00, dar nu mai târziu de ora locală a României 21:00. Alegătorii care la ora de încheiere a votării se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot, până cel mai târziu la ora locală 23:59, dau nu mai târziu de ora locală a României 23:59.

19 mai: numărarea voturilor și încheierea proceselor verbale

20 mai: termen limită pentru formularea de cereri pentru anularea alegerilor pe motiv de fraudă electorală

22 mai: validarea alegerilor și publicarea rezultatului în mass-media și în Monitorul Oficial, după primirea dosarului de la Biroul Electoral Central și soluționarea cererilor de anulare a alegerilor pentru fraudă electorală.

Noi precizări de la AEP privind ora de închidere a urnelor în a treia zi de vot în Diaspora

Românii din străinătate vor avea la dispoziție trei zile, începând de vineri 2 mai 2025, pentru a vota în cele 950 de secții organizate pentru alegerile prezidențiale din 4 mai.

Autoritatea Electorală Permanentă a venit luni cu noi precizări în care menționează că vineri, 2 mai, toate cele 950 de secții de votare din afară vor fi deschise între orele 7,00 – 21,00, orele locale ale țării în care se află secția de votare, cu posibilitatea prelungirii până la ora 23,59 pentru alegătorii care se află la sediul secției la ora 21,00.

Sâmbătă, 3 mai, programul va fi același ca în ziua precedentă, adică de la 7,00 la 21,00, orele locale.

Duminică, 4 mai, majoritatea celor 950 de secții de votare din străinătate vor fi deschise între orele 7,00 – 21,00, orele locale ale țării în care se află secția, cu excepția unor state din Europa, Africa, America de Sud, SUA și Canada, în care secțiile de votare se vor închide la ora 21,00 ora României.

Pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la închiderea acesteia, există posibilitatea prelungirii votării cu încă trei ore, precizează AEP, într-o postare pe Facebook, citată de Agerpres.

Astfel, în Algeria, Austria, Belarus, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Cehia, Croația, Danemarca, Elveția, Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Marea Britanie, Maroc, Muntenegru, Nigeria, Norvegia, Olanda, Polonia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Tunisia, Ungaria – urnele se închid la ora 20,00 (ora locală), existând posibilitatea prelungirii pentru cei aflați la rând până la ora 22,59 (ora locală).

în Islanda, Irlanda, Portugalia, Senegal – urnele se închid la ora 19,00 (ora locală); votarea se poate prelungi până la ora 21,59 (ora locală);

în Brazilia, Chile, Argentina, Uruguay – votarea se încheie la ora 16,00 (ora locală), la ora 18,59 (ora locală) dacă se prelungește pentru cei aflați la rând;

Canada (Dieppe) – votarea se încheie la ora 15,00 (ora locală); prelungire până la ora 17,59 (ora locală);

Canada (Ottawa, Toronto, Montreal, Quebec), Columbia, Cuba, Peru, SUA (Washington, Miami, New York) – alegerile se termină la ora 14,00 (ora locală); prelungire până la ora 16,59 (ora locală);

Canada (Winnipeg), SUA (Chicago, Houston, Dallas) – votarea se încheie la ora 13,00 (ora locală); se poate prelungi până la ora 15,59 (ora locală);

Canada (Calgary, Edmonton) – votarea se finalizează la ora 12,00 (ora locală), cu posibilitatea prelungirii până la ora 14,59 (ora locală);

SUA (San Francisco, Los Angeles), Canada (Vancouver) – secțiile se închid la ora 11,00 (ora locală); cei aflați la rând pot să voteze până la ora 13,59 (ora locală).

Totodată, alegătorii români din străinătate au posibilitatea votului prin corespondență, prin înregistrarea pe portalul www.votstrainatate.ro. Până luni seara se înregistraseră 1.082 de cetățeni români cu domiciliul sau reședința în străinătate, potrivit Agerpres.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.