Lumea urmăreşte cu atenţie situaţia din Siria şi reacţionează cu prudenţă după căderea regimului lui Bashar al-Assad, după peste 12 ani de Război Civil. Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat că liderul sirian şi-a părăsit ţara după ce a pierdut sprijinul Rusiei. Noua şefă a diplomaţiei europene salută drept pozitivă căderea lui Bashar al-Assad în Siria şi apreciază că ea arată slăbiciunea Rusiei şi Iranului, susţinătoarele sale. În timp ce premierul israelian îşi atribuie căderea lui Bashar al-Assad.

Colapsul regimul autoritar de 24 de ani al președintelui Bashar al-Assad poate remodela echilibrul de putere în Orientul Mijlociu, scrie BBC, care explică într-o analiză că Assad a fost practic abandonat de către aliații săi, Iran și Rusia.

Michael CLARKE, ANALIST BRITANIC: Când acest regim a intrat sub un fel de presiune și această presiune a venit din trei părți din trei zone diferite, brusc angajamentul limitat pe care Rusia și Iran l-au făcut nu a fost suficient și atunci fie se angajează mai mult sau se retrag și ambele țăti au decis să plece din Siria.”

Bashar al-Assad a venit la putere în 2000, după moartea tatălui său, Hafez, care a condus cu o mână de fier Siria timp de 29 de ani. Assad va fi amintit pentru totdeauna ca omul care a reprimat brutal protestele pașnice împotriva regimului său în 2011, ceea ce a dus la un război civil.

Războiul civil a degenerat într-un conflict sângeros, cu multiple fațete, în care au fost implicate grupuri de opoziție interne, facțiuni extremiste și puteri internaționale, inclusiv Iranul și Rusia. 

Mai mult de o jumătate de milion de oameni au fost uciși, iar alte șase milioane au devenit refugiați. Cu ajutorul Rusiei și al Iranului, Assad a zdrobit opoziția și a supraviețuit. Acest lucru nu s-a întâmplat de data aceasta, scrie BBC. Sfârșitul celor cinci decenii de domnie a familiei Assad va remodela echilibrul de putere în regiune, potrivit BBC, care explică că Iranul își vede din nou influența suferind o lovitură semnificativă. Această nouă imagine este sărbătorită în Israel, unde Iranul este văzut ca o amenințare existențială. De altfel premierul israelian Benjamin Netanyahu a apreciat drept o zi istorică căderea lui Bashar al-Assad şi totodată a unei axei răului condusă de către Iran.

Benjamin NETANYAHU, PREMIERUL ISRAELIAN:  ”Aceasta este o zi istorică pentru Orientul Mijlociu. Prăbușirea regimului Assad, tirania de la Damasc, oferă o mare oportunitate, dar este și plină de pericole semnificative. Acest colaps este rezultatul acțiunilor noastre împotriva Hezbollah și Iran, principalii susținători ai lui Assad.”

Primele reacții internaționale au venit imediat după anunțul privind căderea  regimului din Siria. Preşedintele în exerciţiu al Statelor Unite Joe Biden a anunțat că urmăreşte evenimentele extraordinare din Siria. În timp ce preşedintele ales al SUA, Donald Trump a declarat  pe platforma sa socială Truth că Bashar al-Assad a plecat,„Protectorul său, de Vladimir Putin, nu a mai fost interesată să îl protejeze.” Şeful diplomaţiei turce a subliniat azi importanța unei perioade de tranziție bună și fără probleme în Siria.

Hakan FIDAN, MINISTRUL DE EXTERNE AL TURCIEI: "Trebuie să lucrăm împreună sirienii, nu doar Turcia dar şi actorii regionali şi internaţionali pentru a asigura o tranziție bună și fără probleme.”  

Căderea lui al-Assad arată ”slăbiciunea” Rusiei şi Iranului  apreciază noua şefă a diplomaţiei europene, care salută  drept pozitivă”căderea lui Bashar al-Assad. Și  preşedintele francez salută faptul că ”statul barbariei” a ”căzut” în Siria. Kievul subliniază că ”dictatorii care au pariat pe Putin” sunt sortiţi căderii. Moscova s-a limitat în a spune că urmărește evenimentele dramatice din Siria cu extremă îngrijorare și anunţă că bazele sale militare din această țară se află în stare de alertă și că nu există în prezent un pericol la adresa acestora.