Analiza: „SUA au dovedit că sunt singura putere mondială”. Ce riscă și ce câștigă America după războiul din Iran

Intervenția militară a Statelor Unite ale Americii în Iran, desfășurată alături de Israel, a șocat scena internațională și a declanșat o serie de reacții în lanț — de la scumpirea petrolului și blocarea Strâmtorii Ormuz, până la întrebări despre viitorul programului nuclear iranian și stabilitatea unui regim care tocmai și-a pierdut liderul suprem.

„Au dovedit că sunt singura putere mondială"

Potrivit lui Cristian Pîrvulescu, operațiunea militară americano-israeliană trimite un mesaj ferm întregii lumi despre capacitatea de proiecție a forței pe care o dețin Statele Unite. Invocând declarațiile premierului israelian Benjamin Netanyahu, care ar fi susținut că SUA au înțeles că fuseseră induse în eroare cu privire la amenințarea nucleară iraniană, analistul subliniază că logica intervenției s-a construit în jurul unui risc cunoscut de mai bine de două decenii.

„Știm din 2002 că acest risc există și iranienii nu au permis niciodată în mod real controlul armamentului lor nuclear și al metodelor de procesare a uraniului", a declarat Cristian Pîrvulescu.

Cu toate acestea, politologul nu omite dimensiunea juridică a situației: intervenția a avut loc cu încălcarea Cartei Națiunilor Unite. Totuși, în opinia sa, aceasta nu mai pare să conteze în contextul geopolitic actual.

„Suntem într-o epocă în care Statele Unite ale Americii folosesc forța. Ne-au și explicat foarte clar acest lucru. Și au dovedit ceva cu această ocazie, au dovedit că sunt singura putere mondială", a spus analistul.

Pîrvulescu a comparat și stabilitatea regimului iranian cu alte situații din lume, arătând că Iranul era un stat „mult mai stabil decât regimul lui Madur în Venezuela". Tocmai de aceea, modelul de tranziție pe care îl anticipează este cel venezuelean: o schimbare de putere generată din interiorul regimului, pe care americanii vor încerca să o orienteze într-o direcție favorabilă lor, pentru a nu repeta greșelile trecutului.

Constituționalitatea acțiunii, contestată chiar în Partidul Republican

Un aspect delicat al acestei intervenții militare ține de legalitatea ei internă, în Statele Unite. Donald Trump nu a cerut aprobarea Congresului înainte de a declanșa operațiunea militară, ceea ce a generat contestații inclusiv din rândul propriului partid.

„Constituționalitatea acestei acțiuni este discutabilă în Statele Unite ale Americii, pentru că este un război", a explicat Pîrvulescu.

Analistul a mai arătat că, spre deosebire de acțiunile anterioare — unde administrația Trump a invocat argumente de tip „acțiune de poliție" —, de această dată argumentul este cu totul diferit: o „poliție sanitară de protejare a păcii mondiale". O formulare pe care Pîrvulescu o consideră revelatoare pentru modul în care administrația americană încearcă să justifice militar intervențiile externe.

„E foarte interesant cum păzim pacea prin război, pentru că Donald Trump a început a 8-a acțiune militară de când este președinte, din ianuarie 2025", a remarcat politologul.

Nemulțumirile vin și din tabăra MAGA, mișcarea populistă care l-a adus pe Trump la putere. Conform lui Pîrvulescu, o parte dintre susținătorii fideli ai lui Trump aveau convingeri pacifiste și nu se așteptau ca președintele lor să devină ceea ce ei numesc un „neoconservator", adică un adept al soluțiilor militare.

Strâmtoarea Ormuz, închisă. Prețul petrolului, în creștere bruscă

Efectele economice ale conflictului s-au făcut simțite imediat. Prețul barilului de petrol a cunoscut o creștere abruptă. Motivul: Gardienii Revoluției iraniene au anunțat închiderea Strâmtorii Ormuz, un coridor maritim strategic prin care trec aproximativ 20% din exporturile mondiale de țiței.

„Prin Strâmtoarea Ormuz trec cam 20% din exporturile de țiței", a precizat Pîrvulescu, subliniind că, deși Iranul a amenințat de-a lungul anilor că ar putea bloca această strâmtoare, acum este vorba despre o acțiune concretă.

Consecințele sunt directe și globale: creșterea prețului petrolului înseamnă creșterea prețului energiei, care înseamnă inflație și dificultăți economice resimțite nu doar în Orientul Mijlociu, ci la nivel planetar. Politologul avertizează că deocamdată este vorba despre speculații pe termen scurt, dar cu cât conflictul se prelungește, cu atât situația devine mai periculoasă pentru economiile occidentale.

„Cu cât se prelungește această confruntare mai mult, cu atât situația devine mai complicată", a avertizat analistul.

Cine are interesul să grăbească sau să lungească conflictul

Pîrvulescu identifică un joc de interese foarte clar: Iranul va căuta să extindă conflictul sau cel puțin să îl mențină cât mai mult timp, tocmai pentru a acumula capital de negociere. O țară în criză are mai mult de oferit la masa tratativelor decât una înfrântă complet.

Pe de altă parte, Donald Trump și Benjamin Netanyahu au tot interesul să pună capăt rapid situației. Cu cât conflictul durează mai mult, cu atât riscul de a se întoarce împotriva inițiatorilor săi este mai mare.

„Cei de la Teheran știu acest lucru și vor încerca să extindă conflictul sau, în orice caz, să-l mențină cât mai multă vreme, pentru a avea ceva de negociat. Donald Trump și Benjamin Netanyahu au interesul să-l termine cât mai repede, pentru că altfel situația riscă se întoarcă împotriva lor", a declarat Pîrvulescu.

Sfârșitul programului nuclear iranian?

Una dintre întrebările esențiale pe care le ridică această criză este soarta ambițiilor nucleare ale Iranului, mai ales după moartea liderului suprem. Cristian Pîrvulescu crede că programul nuclear va fi abandonat, cel puțin pe termen scurt, și că acesta va fi prețul pe care noul regim de la Teheran va trebui să îl plătească pentru a supraviețui.

„Cred că putem să spunem că ele vor fi abandonate, nu au cum să le mai continue. Intrăm într-un proces de tranziție. Prima concesie pe care vor trebui să o facă este chiar aceasta, să renunțe la experimentele nucleare", a afirmat analistul.

Pîrvulescu a explicat și de ce programul nuclear era atât de strâns legat de persoana liderului suprem decedat: acesta și-a început cariera politică imediat după revoluția islamică din 1979, ca secretar de stat la Ministerul Apărării, a ajuns ulterior președinte și, la moartea lui Khomeini, a preluat funcția de ayatollah. Ideea sa centrală era că Iranul are nevoie de arma nucleară pentru a-și consolida puterea și a duce mai departe revoluția islamică.

„Ideea lui era că Iranul, pentru a fi o forță și pentru a aduce revoluția islamică mai departe, are nevoie de arma nucleară. Ideea lui era. Astăzi el nu mai este. A fost principalul susținător al acestei idei. Probabil că lucrurile se vor schimba", a concluzionat politologul.

O lume în reașezare

Atacul american și israelian asupra Iranului nu este doar o operațiune militară punctuală — este, în opinia lui Cristian Pîrvulescu, un semnal despre cum arată noua ordine mondială: una în care forța militară americană se exercită fără precedente diplomatice ferme, în care Carta ONU este pusă între paranteze și în care efectele economice globale sunt acceptate ca parte a prețului de plătit.

Ce urmează depinde, în mare măsură, de cât de repede vor reuși actorii implicați să ajungă la negocieri — și cine va dicta termenii acestora.