Cel putin zece tinere au depus plangere in Spania dupa ce au cazut victime ale difuzarii unor fotografii nud false, generate de o aplicatie de inteligenta artificiala (AI), un caz care a starnit controverse aprinse in aceasta tara, scrie stirileprotv.ro.

Publicat:19.09.2023, 19:15

Am primit unsprezece plangeri din partea unor minore din localitatea Almendralejo” (sud-vest), a declarat pentru AFP o purtatoare de cuvant a politiei.

Presupusii autori ai acestor imagini, dintre care unii au fost identificati, „au manipulat fotografii cu fete minore” plasand chipurile lor pe „corpurile (nude) ale altor persoane”, a adaugat ea.

Potrivit unei alte surse din politie, aceste imagini false au fost generate cu ajutorul unei aplicatii AI capabila sa produca fotomontaje foarte realiste.

Ancheta a fost deschisa pentru o presupusa infractiune de incalcare a vietii private. Parchetul a precizat pentru AFP ca ar putea fi luata in considerare, de asemenea, infractiunea de pornografie infantila, avand in vedere varsta victimelor.

Potrivit media spaniole, exista posibilitatea ca in jur de douazeci de tinere sa fi cazut victime ale acestor fotografii trucate.

Mama uneia dintre victime, Miriam Al Adib, a denuntat pe Instagram o „josnicie”. „Cand am ajuns acasa, una dintre fiicele mele, mi-a spus cu un dezgust imens: 'uite ce-au facut' (...) I-au facut o fotografie si au editat-o ca si cum ar fi fost goala (...) cu ajutorul inteligentei artificiale”, a scris ea.

Ea a declarat ca politia a informat-o ca fotografiile au fost realizate de un grup de persoane care au fost arestate.

Potrivit afirmatiilor sale, politia i-a spus ca aceste fotografii ar fi putut fi postate online pe platforma Onlyfans sau pe „site-uri pornografice”.

Mama unei alte fete a declarat pentru postul public de televiziune TVE ca aceste imagini au fost utilizate ca instrument de santaj pentru a obtine bani de la fiica ei.

AI provoaca o ingrijorare din ce in ce mai mare in intreaga lume, aceasta tehnologie putand fi folosita in scopuri rau intentionate, cum ar fi hiper-trucaj (deepfake) cu caracter pornografic.

Potrivit unui studiu efectuat in 2019 de compania olandeza Sensity, specializata in AI, 96% dintre imaginile video trucate din mediul online reprezinta pornografie neconsensuala, iar majoritatea infatiseaza femei.