Anticoncepționale în valoare de aproape 10 milioane de dolari, finanțate de SUA, sunt trimise din Belgia în Franța pentru a fi incinerate, după ce Washingtonul a respins ofertele ONU și ale organizațiilor de planificare familială de a cumpăra sau expedia aceste produse către țările sărace, au declarat două surse pentru Reuters, potrivit hotnews.ro.

Produsele au fost blocate timp de luni de zile într-un depozit din Geel, un oraș din provincia belgiană Anvers, în urma deciziei președintelui Donald Trump de a îngheța ajutorul extern al SUA în ianuarie.

Statele Unite vor cheltui bani să le distrugă

Este vorba de implanturi contraceptive și pilule, precum și dispozitive intrauterine pentru a ajuta la prevenirea sarcinilor nedorite, potrivit a șapte surse și unei capturi de ecran distribuite de o a opta sursă care confirmă că a fost planificată distrugerea lor.

Guvernul SUA va cheltui 160.000 de dolari pentru a incinera anticoncepționalele într-o instalație din Franța care se ocupă de deșeuri medicale, potrivit a patru dintre sursele care au cunoștință despre această situație, venită în urma deciziei lui Trump de a închide Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

Departamentul de Stat al SUA nu a răspuns la o solicitare de declarații cu privire la negocierile pentru salvarea contraceptivelor de la distrugere sau la planurile de incinerare a acestora.

Belgia a negociat cu SUA dar nu s-a găsit „o alternativă viabilă”

Parlamentarii americani au introdus două proiecte de lege în această lună pentru a preveni distrugerea stocurilor, dar grupurile de ajutor umanitar spun că este puțin probabil ca proiectele de lege să fie adoptate la timp pentru a opri incinerarea.

Ministerul belgian de externe a spus că țara sa a purtat discuții cu autoritățile americane și „a explorat toate opțiunile posibile pentru a preveni distrugerea, inclusiv relocarea temporară”.

„În ciuda acestor eforturi și cu respectul deplin pentru partenerii noștri, nu s-a putut găsi o alternativă viabilă. Cu toate acestea, Belgia continuă să caute în mod activ soluții pentru a evita acest rezultat regretabil”, se arată într-o declarație transmisă marți agenției Reuters.

„Sănătatea sexuală și reproductivă nu trebuie să fie supusă constrângerilor ideologice”, a adăugat ministerul.

Un ONG s-a oferit să plătească taxele de import și re-etichetarea

Anticoncepționalele, în valoare de 9,7 milioane de dolari, urmează să expire între aprilie 2027 și septembrie 2031, potrivit unui document intern care prezintă stocurile din depozit și care a fost verificat de trei surse.

Sarah Shaw, director asociat pentru advocacy la MSI Reproductive Choices, a declarat pentru Reuters că organizația non-profit s-a oferit să plătească pentru reambalarea produselor fără marca USAID și expedierea lor către țările care au nevoie de ele, dar oferta a fost refuzată de guvernul SUA.

„MSI s-a oferit să plătească pentru reambalare, transport și taxe de import, dar ei nu au fost deschiși la această propunere… Ni s-a spus că guvernul SUA va vinde proviziile doar la valoarea de piață integrală”, a spus Shaw.

Ea nu a dat detalii despre suma pe care ONG-ul era dispus să o plătească, dar a spus că, în opinia ei, refuzul se bazează pe poziția mai restrictivă a administrației Trump față de avort și planificarea familială.

Shaw a adăugat că multe țări din Africa subsahariană se bazau pe USAID pentru accesul la contracepție și că reducerea ajutorului ar duce la o creștere a avorturilor nesigure.

Agenția Națiunilor Unite pentru sănătate sexuală și reproductivă, UNFPA, s-a oferit, de asemenea, să cumpere contraceptivele, au declarat trei surse pentru Reuters, fără a dezvălui condițiile financiare ale propunerii.

Cu toate acestea, negocierile au eșuat, a declarat o sursă cu cunoștințe despre discuții, în parte din cauza lipsei de răspuns din partea guvernului SUA. UNFPA a refuzat să comenteze.

De ce nu au vrut americanii să le dea altora

„Este clar că nu este vorba despre economisirea de bani. Pare mai degrabă un atac ideologic asupra drepturilor reproductive, care deja lezează femeile”, a afirmat Sarah Shaw.

Una dintre sursele cu cunoștințe despre această problemă a declarat că administrația Trump acționa în conformitate cu politica Mexico City, un pact anti-avort în care Trump a reinstaurat participarea SUA în ianuarie. Pactul interzice guvernului SUA să contribuie sau să colaboreze cu organizații care furnizează fonduri sau provizii care oferă acces la avorturi.

Sursa a declarat că guvernul SUA nu avea nicio modalitate de a se asigura că UNFPA nu va distribui contraceptivele grupurilor care oferă servicii de avort, încălcând politica Mexico City.

Sursa a mai declarat că problema era complicată de faptul că contraceptivele din Belgia aveau imprimat sigla USAID, iar Washingtonul nu dorea ca niciun produs marca USAID să fie redirecționat în altă parte.