„Există cerințe stricte pentru a beneficia de programul Visa Waiver, pe care nu era clar dacă România le îndeplinea în realitate atunci când administrația Biden a grăbit procesul în ultimele sale zile. În mod separat, suntem îngrijorați de acțiunile antidemocratice din Europa”, a declarat un oficial al Casei Albe citat de Politico.
Departamentul de Securitate Internă al SUA a anunțat că România a fost exclusă din programul Visa Waiver, în parte pentru a „asigura securitatea frontierelor și controlul imigrației”.
Dar o notă internă a NSC (Consiliul de Securitate Națională), nepublicată anterior și obținută de Politico, arată că administrația Trump a luat în considerare și un alt factor: nerespectarea de către România a ceea ce Casa Albă a considerat a fi normele democratice, după ce a anulat alegerile anul trecut.
Memorandumul care include un „rezumat al concluziilor” de la reuniunea comisiei de coordonare a politicilor NSC din 14 martie arată că au existat unele disensiuni interne cu privire la această măsură, scrie Politico.
Ambasada SUA la București a declarat că „eliminarea desemnării României ar putea duce la deteriorarea imaginii SUA”, conform documentului.
Dar comisia, prezidată de directorul senior al NSC pentru Europa și Eurasia, Andrew Peek, a declarat că este important să se asigure că România „susține procesul democratic și desfășoară alegeri libere, corecte și transparente”.
„Suntem îngrijorați de acțiunile antidemocratice din Europa”
Reuniunea a fost organizată pentru a decide contribuția la un „efort mai amplu al administrației de a preveni deteriorarea normelor și practicilor democratice în Europa în general”, conform memorandumului.
„Protejarea integrității sistemului nostru de imigrație și de vize este esențială pentru asigurarea securității noastre naționale”, a declarat un oficial al Casei Albe într-o declarație pentru NSD (National Security Daily – newsletter-ul Politico).
„Există cerințe stricte pentru a beneficia de programul Visa Waiver, pe care nu era clar dacă România le îndeplinea în realitate atunci când administrația Biden a grăbit procesul în ultimele sale zile. În mod separat, suntem îngrijorați de acțiunile antidemocratice din Europa, inclusiv cele legale împotriva anumitor puncte de vedere”.
Ambasada României: „Astfel de considerații privind normele democratice „nu au făcut parte din dialogul nostru cu oficialii americani”
Purtătoarea de cuvânt a DHS, Tricia MClaughlin, a declarat că este „recunoscătoare pentru parteneriatul strâns al României de-a lungul anilor pentru a spori cooperarea în domeniul securității” și că țara ar putea fi reconsiderată pentru program în viitor.”
Un purtător de cuvânt al Ambasadei României a declarat că astfel de considerații privind normele democratice „nu au făcut parte din dialogul nostru cu oficialii americani” și că „pe baza evaluării agențiilor americane care a condus la desemnarea ca țară VWP, România a îndeplinit cerințele statutare ale programului”, mai scrie Politico.
„România își reiterează deplina disponibilitate de a se angaja în discuții cu Statele Unite, în calitate de parteneri strategici apropiați, cu privire la modalitățile de abordare a acestei probleme în continuare”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
„Decizia de a interzice candidatura domnului Călin Georgescu a fost luată în cadrul constituțional existent de către o autoritate independentă – nu de către Guvernul României”, a mai spus oficialul ambasadei, citat de Politico.
România, suspendată, apoi exclusă din Visa Waiver
Statele Unite au anunțat în martie suspendarea includerii României în programul Visa Waiver.
Pe 2 mai, DHS a anunțat excluderea României din programul Visa Waiver.
„Astăzi, Departamentul de Securitate Internă, în consultare cu Departamentul de Stat, a anulat desemnarea României în cadrul Programului Visa Waiver (VWP)”, anunţă un comunicat al DHS.
În comunicat se afirmă că „menţinerea standardelor ridicate ale programului Visa Waiver este esențială pentru securitatea noastră națională”, a Statelor Unite.
„Având în vedere accentul pus de această administraţie pe securitatea frontierelor şi a imigraţiei, Secretarul Securităţii Interne a decis, în consultare cu Secretarul de Stat, să anuleze desemnarea României în cadrul VWP cu efect imediat”, a declarat secretarul adjunct Tricia McLaughlin, potrivit comunicatului.
JD Vance a criticat dur România la Munchen
JD Vance a criticat România cu ocazia discursului susținut la Conferința de Securitate de la Munchen, în 14 februarie, când a spus că țara noastră „a anulat direct rezultatele alegerilor prezidențiale pe baza suspiciunilor slabe ale unei agenții de informații și a presiunii enorme din partea vecinilor continentali”.
„De ani de zile, ni se spune că tot ceea ce finanțăm și sprijinim este în numele valorilor noastre democratice comune, totul, de la politica noastră față de Ucraina la cenzura digitală, este prezentat ca o apărare a democrației. Dar când vedem instanțe europene care anulează alegeri și înalți funcționari care amenință să anuleze altele, ar trebui să ne întrebăm dacă ne menținem la un standard suficient de ridicat”, mai afirma vicepreședintele Vance la acel moment.
Discursul de la Munchen a marcat o schimbare de paradigmă în optica guvernului american față de situația din România, în condițiile în care fostul secretar de stat al SUA, Antony Blinken, omul care a condus diplomația americană în timpul administrației Biden, declara la un summit OSCE din 5 decembrie că autoritățile române au dezvăluit „un efort rusesc – de amploare și bine finanțat – de a influența recentele alegeri prezidențiale”.
Noi critici de la Washington
Vance a lansat noi critici la adresa autorităților române tot în februarie, în conferința conservatorilor americani CPAC, și și-a reluat reproșurile la adresa europenilor, vorbind în mod specific despre Germania și România.
Oficialul american a subliniat importanța „valorilor comune” în viziunea administrației Trump și le-a reproșat autorităților române, din nou, decizia de a anula alegerile prezidențiale de anul trecut.
„Eu cred că, știu că președintele Trump o face, prietenia se bazează pe valori comune. Nu ai valori comune dacă trimiți oameni la închisoare pentru că spun că ar trebui să închidem frontiera. Nu ai valori comune dacă anulezi alegeri pentru că nu îți place rezultatul. Iar asta s-a întâmplat în România. Nu ai valori comune dacă te temi atât de mult de propriul popor încât îl reduci la tăcere”, a mai declarat oficialul american.
Presiuni și critici pentru România
Tot în februarie, agenția de știri Bloomberg a scris că administrația președintelui Donald Trump presează autoritățile române să îi permită lui Călin Georgescu să candideze la alegerile prezidențiale.
Potrivit Bloomberg, în cadrul întâlnirilor private cu omologii români, oficialii americani s-au concentrat aproape exclusiv pe vot, avertizându-i pe oficialii români să nu blocheze candidatura lui Georgescu.
Miliardarul Elon Musk, un apropiat al lui Trump, a făcut și el postări în mod repetat la alegerile din România, semnalând interesul administrației pentru situația din țara noastră.
„România își merită propria suveranitate!”, a scris Elon Musk, într-un mesaj care distribuia o postare a lui Călin Georgescu în care acesta anunța că va interzice „rețeaua Soros”.
Elon Musk a făcut de fapt mai multe postări referitoare la România. El a repostat pe contul său de X un interviu acordat de europarlamentara AUR Georgiana Teodorescu pentru Mario Nawfal, un susținător proeminent al MAGA în Statele Unite.
De asemenea, Elon Musk a întrebat, într-o postare pe X, „cum poate un judecător să anuleze alegerile și să nu fie considerat un dictator”.
Casa Albă „rămâne profund tulburată” de anularea alegerilor din România și „lucrează” pentru ca situația să nu se repete
Bloomberg a scris înainte de primul tur al alegerilor din mai că, de când vicepreşedintele american JD Vance a criticat România, în februarie, pentru anularea alegerilor prezidenţiale, oficialii de la Bucureşti au încercat să recâştige Casa Albă de partea lor.
Pentru a repara relaţia, oficialii români au încercat să deschidă mai multe canale de comunicare cu o administraţie care a devenit în mod notoriu dificil de contactat pentru mulţi aliaţi, au susținut surse familiare cu subiectul pentru Bloomberg.
Dar situația din interiorul administraţiei americane „rămâne în continuare imprevizibilă”, a mai scris Bloomberg, care observă că nici Trump, nici vicepreşedintele său nu au făcut niciun comentariu cu privire la alegerile din România în ultimele săptămâni.
Bloomberg îl citează însă pe purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, Brian Hughes, care spune că administrația americană „continuă să analizeze situaţia” şi „rămâne profund tulburată” de evenimentele care au determinat Curtea Constituțională să anuleze rezultatul primului tur al votului prezidenţial din noiembrie.
„Vom lucra pentru a ne asigura că acestea (n.r. – anularea alegerilor) nu se repetă”, a declarat Hughes într-un răspuns la întrebări, a adăugat Bloomberg.
Simion: „Mulțumesc Homeland Security și Departamentului de Stat”
George Simion, candidatul AUR la prezidențiale, a mulțumit public săptămâna trecută Administrației Trump pentru că a menținut vizele pentru cetățenii români și a exclus România din programul Visa Waiver, într-un interviu acordat unui influencer MAGA.
„Ai vreo îngrijorare că se va întâmpla ca la alegerile anterioare (anulate de CCR, n.r.), că justiția va interveni și o va face din nou?”, este întrebarea adresată de jurnalistul american conservator Jack Posobiec lui George Simion.
„Justiția nu poate interveni acum, mesajul de la Washington a fost foarte puternic și mulțumesc Homeland Security și Departamentului de Stat pentru că au transmis României un avertisment, un avertisment corect că nu sunteți o democrație și nu puteți fi în programul Visa Waiver”, a răspuns George Simion, în interviul acordat lui Jack Posobiec, publicat vineri seară pe X.