Șeful Statului Major din Armata Franței, generalul Fabien Mandon, a vorbit miercuri despre „efortul de reînarmare” al țării și a spus că „primul obiectiv” pe care l-a trasat pentru armata națională a fost „de a fi pregătită pentru un șoc în trei, patru ani”, în fața unei Rusii „care poate fi tentată să continue războiul pe continentul nostru”, transmite AFP, potrivit Agerpres, scrie hotnews.ro.
Generalul s-a adresat miercuri deputaților din comisia de apărare.
„Primul obiectiv pe care l-am trasat armatei este de a fi pregătită pentru un șoc în trei, patru ani, care ar fi o formă de test – poate că testul există deja sub forme hibride – dar poate fi (ceva) mai violent”, a declarat Fabien Mandon.
El a avertizat că „Rusia este o țară care poate fi tentată să continue războiul pe continentul nostru”.
„Acesta este elementul hotărâtor în ceea ce eu pregătesc”, a continuat Mandon, care a preluat comanda armatei franceze la 1 septembrie.
Afirmațiile generalului francez au venit în contextul în care, săptămâna trecută, serviciile secrete germane au spus că Rusia este pregătită „să intre în conflict militar direct cu NATO”, o amenințare care, potrivit lor, s-ar putea concretiza mai devreme de 2029.
Șeful Statului Major din Armata Franței consideră că Moscova are „percepția unei Europe colectiv slabe”. El a remarcat o „dezinhibare a recurgerii la forță” de partea rusă.
„Economic, demografic și industrial, europenii sunt superiori Rusiei”.
Mandon a spus că „Rusia nu ne poate speria dacă vrem să ne apărăm”.
„Avem totul pentru a fi siguri de noi”, a declarat generalul francez, spunând că din punct de vedere „economic, demografic și industrial, europenii sunt superiori Rusiei”.
În aceste condiții, Fabien Mandon este de părere că majorarea bugetului militar este „fundamentală, deja existentă în percepții”.
„Dacă rivalii noștri potențiali, adversarii noștri percep că ne consacrăm un efort pentru a ne apăra și că noi avem această hotărâre, atunci pot să renunțe. Dacă au sentimentul că nu suntem pregătiți pentru a ne apăra, nu văd ce i-ar putea opri”, a explicat el.
Ministrul francez al apărării, Catherine Vautrin, a spus că proiectul de buget pentru apărare prevede o alocare de 57,1 miliarde de euro pentru anul 2026. Creșterea este de 13% și ridică efortul bugetar pentru armată la 2,2% din Produsul Intern Brut.