Preşedintele american Donald Trump a afirmat marţi că deja au fost expediate arme către Ucraina. Între timp, armata Rusiei a atacat din nou zone civile din orașe ucrainene, scrie știrileprotv.ro

Donald Trump, vorbind cu presa, a menţionat că au fost trimise Ucrainei câteva rachete Patriot. "Vin din Germania", a adăugat el.

Liderul de la Casa Albă a mai declarat că nu a discutat cu preşedintele rus Vladimir Putin de când au fost anunţate luni sancţiuni împotriva Rusiei.

Luni, declarându-se dezamăgit de faptul că Vladimir Putin nu se angajează către încheierea războiului cu Ucraina, Trump l-a ameninţat pe acesta că, dacă în 50 de zile nu încheie războiul printr-un acord cu Kievul, Statele Unite vor impune taxe vamale "dureroase" de 100% atât Rusiei cât şi ţărilor care importă mărfuri din Rusia, în special petrol, potrivit Reuters, citată de News.ro.

Rușii, noi atacuri asupra Ucrainei

Între timp, drone şi rachete ruseşti au atacat zone separate din Ucraina, au declarat oficialii miercuri dimineaţă, cel puţin două persoane fiind declarate decedate, transmite Reuters.

Serviciile naţionale de urgenţă au raportat două decese în urma unor atacuri cu drone la est de oraşul Harkov (nord-est), în apropiere de oraşul Kupiansk, o zonă care a fost atacată de Rusia timp de mai multe luni.

Chiar în Harkov, de asemenea o ţintă frecventă a atacurilor ruseşti, guvernatorul regional Oleh Syniehubov a declarat că cel puţin 17 explozii au fost înregistrate într-un atac cu dronă de 20 de minute, în care au fost rănite trei persoane.

Şeful administraţiei militare din oraşul Kryvyi Rih (sud-est), Oleksander Vilkul, a declarat că forţele ruse au desfăşurat rachete şi drone în cadrul unui atac extins care a dus la întreruperea alimentării cu energie electrică şi apă. Guvernatorul regional a declarat că a existat un număr nespecificat de răniţi.

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că unităţile de apărare aeriană au intrat în acţiune pentru o perioadă în capitală, dar nu au fost raportate victime sau pagube.

Forţele ruse au intensificat atacurile aeriene asupra oraşelor ucrainene, săptămâna trecută fiind lansat un număr record de drone. Armata ucraineană a atacat, de asemenea, obiective ruseşti, adesea legate de sistemul energetic.

Ambele părţi neagă că ar fi vizat civili în atacurile lor din timpul războiului pe care Rusia l-a lansat împotriva Ucrainei în urmă cu mai bine de trei ani. Cu toate acestea, mii de civili au murit în conflict, marea lor majoritate fiind ucraineni, notează Agerpres.