Au fost anunţate nominalizările pentru premiile Emmy 2025. Un serial se remarcă, printre toate celelalte producții cinematografice, cu 27 de nominalizări. Este vorba despre „Severance”, un thriller psihologic. Pelicula este urmată de serialul The Penguin, cu 24 de nominalizări. Anul acesta un adolescent de 15 ani a făcut istorie la Emmy, fiind cel mai tânăr nominalizat vreodată la premiul pentru „cel mai remarcabil actor în rol secundar”.
„Poliția! Ce se întâmplă? La pământ! Pe cine căutați? Faceți o greșeală, este doar un copil! Tata, eu nu am făcut nimic!”
Serialul fenomen „Adolescence”, de la Netflix, a deschis lista nominalizărilor la categoria „cea mai bună miniserie”. Pelicula britanică urmărește povestea familiei Miller, a cărei viață este dată peste cap atunci când fiul lor de 13 ani, Jamie, interpretat de Owen Cooper, este arestat sub acuzația de crimă asupra unei colege de școală.
„-Crezi că ar fi în regulă să vorbim despre asta?
-Nu am făcut nimic.
-Ești un tată minunat.
-Nu a fost găsit vinovat. A fost acuzat.
-Ce ai făcut? ”
Serialul abordează teme actuale precum presiunea socială, violența din mediul online și criza identității în rândul adolescenților. Owen, de 15 ani, a stabilit un nou record în istoria Emmy. El este cel mai tânăr actor nominalizat în rol secundar într-o miniserie.
„-Uite-te la mine acum!
-E o nebunie ce îți spune creierul să faci când ești copil.”
Serialul „Severance” conduce cursa pentru premiile Emmy cu 27 de nominalizări, printre care la cel mai bun serial de dramă. Pelicula urmărește parcursul angajaților dintr-o companie misterioasă, care au fost supuși unei operații care le separă complet amintirile din viața profesională de cele din viața privată.
„-Deci ce naiba ați văzut voi acolo sus?
-Nu este lumea noastră acolo sus.
-Soția lui Outie a murit acum câțiva ani. De fapt, femeia este doamna Casey.”
Thriller-ul cu nuanțe întunecate, „The Pinguin”, urmează cu 24 de nominalizări. Serialul explorează ascensiunea lui Oswald Cobblepot în lumea întunecată a Gotham-ului, dezvăluind transformarea sa dintr-un outsider vulnerabil într-un lider al crimei organizate. Cu o atmosferă tensionată și personaje complexe, pelicula captivează prin povestea sa despre putere și supraviețuire.
„Îmi plac ambițiile tale, pot să te ajut! Te simți viu, Vic? Simți cum îți bate inima?”
La capitolul vedete, printre nominalizații de anul acesta se numără și Cate Blanchett, Pedro Pascal și Jeremy Allen White. Legendarul Harrison Ford a primit, la 83 de ani, prima sa nominalizare la premiile Emmy, pentru rolul interpretat în serialul de comedie „Shrinking”.
„Ai tot încercat să amorțești ce simți.
-Oprește-te, faci o față tristă.
-Este doar o față. Am acea expresie de nevastă decedată.”
Comedia de la Appla Tv+ îl urmărește pe Jimmy, un psihoterapeut aflat în doliu după moartea soției sale, care începe să încalce regulile profesiei și să le spună pacienților exact ce gândește, fără filtre.
„-Tot continua să-mi spună cât sunt de proastă, dar mă iubește!
-Soțul tău este abuziv emoțional. Nu lucrează la asta. Nici nu intenționează. Pleacă de la el!
-Bine.”
Lista nominalizărilor nu aduce doar surprize plăcute, ci și neplăcute. Fanii Selenei Gomez nu au trecut cu vederea faptul că numele artistei, nominalizată anul trecut pentru cea mai bună actriță într-un serial de comedie, lipsește anul acesta dintre cele ale nominalizaților. Câştigătorii premiilor Emmy vor fi anunţaţi în cadrul unei gale care va avea loc pe 14 septembrie.