Comentariile președintelui Trump cu privire la conflictul dintre Israel și Iran au oscilat între sprijinul total pentru atacurile Israelului și distanțarea fermă față de acestea, pentru a reveni apoi la poziția inițială. Ambiguitatea sa a sporit sentimentul de incertitudine pe măsură ce luptele se intensifică, la fel ca și plecarea sa de la summitul G7 din Canada. El a spus pur și simplu că are „treburi importante” de rezolvat la Washington, scrie BBC într-o analiză privind opțiunile pe care președintele american le are în a trata problema iraniană, potrivit digi24.ro.

Casa Albă a declarat că plecarea lui Trump de la summitul G7 din Canada are legătură cu „ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu”, iar mai târziu, pe Truth Social, Trump a spus că „nu are nimic de-a face cu încetarea focului”. Anterior, premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că atacurile au fost „pe deplin coordonate” cu SUA. 

Care sunt factorii care îl influențează pe Trump și, mai important, care sunt opțiunile sale în acest moment: 

1. Cedarea în fața presiunii lui Netanyahu și escaladarea conflictului 

În timp ce rachetele israeliene loveau Teheranul joi, Trump a amenințat liderii iranieni cu atacuri „și mai brutale” din partea aliatului său israelian, înarmat cu bombe americane. 

Știm care este obiectivul final al lui Trump. El spune, la fel ca Netanyahu, că Iranul nu poate avea o bombă nucleară. Esențial este că el a declarat că opțiunea sa preferată (spre deosebire de Netanyahu) este un acord între SUA și Iran (această cale reflectă și imaginea pe care și-o atribuie, aceea de negociator de talie mondială). 

Dar Trump a fost ambiguu cu privire la modul de a ajunge acolo, uneori înclinând spre amenințarea cu forța, alteori promovând diplomația. Săptămâna trecută, el a spus chiar în același context că un atac israelian asupra Iranului ar ajuta la încheierea unui acord sau „l-ar distruge”.

Imprevizibilitatea sa este uneori descrisă de susținătorii săi, după fapt, ca fiind strategică – așa-numita teorie a „nebunului” în relațiile externe. Această teorie a fost folosită anterior pentru a descrie tactica de negociere a lui Trump și sugerează că incertitudinea sau imprevizibilitatea deliberată cu privire la escaladarea conflictului funcționează pentru a constrânge adversarii (sau chiar aliații, în cazul lui Trump) să se conformeze. Ea a fost atribuită în mod notoriu unor practici ale președintelui Richard Nixon din perioada Războiului Rece. 

Unii dintre consilierii și susținătorii lui Trump susțin partea „presiunii maxime” a teoriei nebunului când vine vorba de abordarea sa față de Iran. Ei consideră că amenințările vor prevala în cele din urmă, deoarece, susțin ei, Iranul nu este serios în ceea ce privește negocierile (chiar dacă în 2015 țara a semnat un acord nuclear condus de Obama, din care Trump s-a retras ulterior). 

Netanyahu a exercitat o presiune constantă asupra lui Trump pentru a urma calea militară, nu cea diplomatică, iar președintele american – în ciuda dorinței sale deseori exprimate de a câștiga Premiul Nobel pentru Pace – ar putea în cele din urmă să considere necesar să-și pună în aplicare amenințările mai beligerante la adresa conducerii de la Teheran. 

Israelul ar putea, de asemenea, să exercite presiuni mai puternice în culise pentru ca SUA să se implice, după cum consideră, în finalizarea misiunii. SUA dispun de bombe „bunker buster” care, potrivit Israelului, pot distruge instalația subterană de îmbogățire a uraniului din Fordow, Iran. Pe măsură ce luptele se intensifică, crește și presiunea asupra lui Trump din partea taberei republicane radicale din Congres, care solicită de mult timp schimbarea regimului din Iran. 

Trump va vedea, de asemenea, argumentul că acest lucru ar putea forța iranienii să negocieze cu el dintr-o poziție mai slabă. Dar rămâne faptul că iranienii erau deja la masa negocierilor, întrucât duminică era planificată în Oman a șasea rundă de discuții cu trimisul lui Trump, Steve Witkoff. Discuțiile au fost acum abandonate. 

2. Calea de mijloc – menținerea cursului 

Până în prezent, Trump a reiterat că SUA nu sunt implicate în atacurile Israelului. 

Escaladarea conflictului prezintă riscuri semnificative și potențial decisive pentru moștenirea lui Trump. Distrugătoarele navale americane și bateriile de rachete terestre ajută deja Israelul să se apere împotriva represaliilor iraniene. 

Unii dintre consilierii lui Trump din Consiliul Național de Securitate îl avertizează probabil să nu întreprindă nimic care ar putea intensifica atacurile Israelului asupra Iranului în zilele următoare, mai ales că unele rachete iraniene au străpuns apărarea israeliano-americană, provocând victime. 

Netanyahu susține acum că uciderea liderului suprem al Iranului, Ali Khamenei, ar pune capăt conflictului, nu l-ar intensifica. 

Însă un oficial american anonim a declarat pentru unele agenții de știri la sfârșitul săptămânii că Trump a afirmat clar că se opune unei astfel de măsuri. 

3. Ascultarea vocilor MAGA și retragerea 

Unul dintre factorii politici importanți care îl preocupă pe Trump este sprijinul intern. 

Majoritatea republicanilor din Congres susțin în continuare cu fermitate Israelul, inclusiv continuarea livrărilor de arme americane către această țară. Mulți au susținut în mod vocal atacurile Israelului asupra Iranului. 

Dar există voci importante în cadrul mișcării Make America Great Again (Maga) a lui Trump care resping acum categoric acest sprijin tradițional „ferm” pentru Israel. 

În ultimele zile, aceștia au întrebat de ce SUA riscă să fie antrenată într-un război în Orientul Mijlociu, având în vedere promisiunea politică externă „America First” a lui Trump.

Jurnalistul pro-Trump Tucker Carlson a scris vineri o critică usturătoare, spunând că afirmațiile administrației că nu se va implica nu sunt adevărate și că SUA ar trebui să „renunțe la Israel”. 

El a sugerat că Netanyahu „și guvernul său însetat de război” acționează într-un mod care ar atrage trupele americane să lupte în numele său.

Carlson a scris: „Implicarea în acest conflict ar fi o palmă peste față pentru milioane de alegători care au votat în speranța creării unui guvern care să pună în sfârșit Statele Unite pe primul loc”. 

În mod similar, Marjorie Taylor Greene, reprezentantă loială a lui Trump, a postat pe X că: „Oricine salivează pentru ca SUA să se implice pe deplin în războiul dintre Israel și Iran nu este America First/MAGA”. 

Acest lucru reprezintă o vulnerabilitate considerabilă pentru Trump. 

Îl presează să pună distanță între SUA și ofensiva Israelului și există semne, cel puțin în public, că a răspuns. 

Dezbaterea MAGA din weekend a coincis cu postarea sa pe rețelele sociale, în care a declarat că se alătură președintelui rus Putin în apelul pentru încetarea războiului. Duminică, el a declarat că Iranul și Israelul ar trebui să ajungă la un acord, adăugând: „SUA nu au avut nimic de-a face cu atacul asupra Iranului”. 

Iranul a amenințat deja că va ataca bazele americane din regiune dacă, așa cum se întâmplă în prezent, Washingtonul va ajuta Israelul să se apere. 

Riscul unor victime americane ar putea duce la o creștere exponențială a argumentelor izolaționiste ale mișcării MAGA, ceea ce ar putea exercita o presiune suplimentară asupra lui Trump pentru a se retrage și a-l îndemna pe Netanyahu să pună capăt mai repede ofensivei.