Bilanțul cutremurului devastator din Myanmar a crescut duminică, în timp ce echipe internaționale de salvare au ajuns în țară, scrie Reuters. Spitalele sunt copleșite, iar multe comunități se luptă cu resurse limitate pentru a organiza operațiuni de salvare, în condițiile în care seismul a lăsat în urmă aproape 1.700 de morți, 3.400 de răniți și sute de dispăruți, potrivit autorităților militare, scrie hotnews.ro.

Generalul senior Min Aung Hlaing, liderul juntei, a avertizat că numărul victimelor ar putea crește și că administrația sa se confruntă cu o situație extrem de dificilă, au raportat mass-media de stat, la trei zile după ce a făcut un apel rar pentru ajutor internațional.

India, China și Thailanda se numără printre țarile care au trimis ajutoare și echipe de salvare, alături de asistență și personal din Malaezia, Singapore și Rusia.

Dezastrul adâncește criza în Myanmar, deja afectat de un război civil

„Distrugerile sunt masive, iar nevoile umanitare cresc de la o oră la alta”, a avertizat Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie. „Cu temperaturile în creștere și sezonul musonic la doar câteva săptămâni distanță, este esențial să stabilizăm comunitățile afectate înainte ca noi crize să apară.”

Dezastrul adâncește criza în Myanmar, deja afectat de un război civil izbucnit după lovitura de stat din 2021, când armata a răsturnat guvernul ales al laureatei Premiului Nobel pentru Pace, Aung San Suu Kyi.

Infrastructura critică – poduri, autostrăzi, aeroporturi și căi ferate – a fost grav avariată, încetinind eforturile de salvare, în timp ce conflictul continuă să lovească economia, să lase peste 3,5 milioane de oameni fără adăpost și să pună sistemul de sănătate în colaps.

„Nu am primit niciun ajutor, echipele de salvare lipsesc cu desăvârșire”

În unele regiuni din apropierea epicentrului, locuitorii au declarat că ajutorul guvernamental este aproape inexistent.

„Este necesar să refacem rutele de transport cât mai repede posibil”, le-a spus Min Aung Hlaing oficialilor sâmbătă, potrivit presei de stat. „Trebuie reparate căile ferate și redeschise aeroporturile pentru ca operațiunile de salvare să fie mai eficiente.”

Modelările predictive ale Serviciului Geologic al SUA estimează că numărul victimelor ar putea depăși 10.000, iar pierderile economice ar putea fi mai mari decât producția anuală a țării.

Spitalele din zonele centrale și de nord-vest, inclusiv din Mandalay și capitala Naypyitaw, sunt copleșite de numărul mare de răniți, potrivit Biroului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare.

Cutremurul a fost resimțit și în Thailanda, unde un zgârie-nori aflat în construcție s-a prăbușit, provocând moartea a 18 persoane. Cel puțin 76 de oameni sunt încă prinși sub dărâmături, iar echipele de salvare folosesc drone și câini special antrenați pentru a-i găsi.

Guvernul Național de Uniune, aflat în opoziție, a anunțat că milițiile sale anti-juntă vor suspenda atacurile militare timp de două săptămâni pentru a permite eforturile de salvare.

În Mandalay, zeci de oameni sunt dispăruți sub clădirile prăbușite. „Echipele mele folosesc mănuși de lucru, frânghii și echipamente de bază pentru a scoate oamenii de sub dărâmături”, a spus un lucrător umanitar sub protecția anonimatului. „Numărul victimelor este imposibil de estimat acum.”

Un videoclip filmat sâmbătă în Mandalay arată pacienți întinși pe paturi în aer liber, unii conectați la perfuzii, în curtea unui spital ortopedic.

În Bangkok, la locul prăbușirii clădirii de 33 de etaje, salvatorii continuă să caute supraviețuitori printre dărâmături. „Primele 72 de ore sunt critice – trebuie să-i salvăm pe cei care încă respiră”, a spus Teerasak Thongmo, comandant de poliție thailandez.

Lângă echipele de intervenție, rudele celor dispăruși așteaptă vești. O femeie izbucnește în lacrimi: „Ploy, Ploy, fiica mea, sunt aici pentru tine!”

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.