În fața unui conflict prelungit în Ucraina și a pierderilor grele suferite de ambele părți, întrebarea care domină cercurile strategice occidentale nu mai este dacă Rusia ar putea ataca un stat membru NATO, ci unde și când. Potrivit unei analize publicate de Bloomberg și semnată de Mark Champion, comandamentele militare occidentale tratează acum scenariul unei confruntări directe cu Rusia nu ca pe o ipoteză îndepărtată, ci ca pe o eventualitate pentru care trebuie să fie pregătite — în regim de urgență, transmite adevarul.ro.
După dezastrul operațional al armatei ruse în primele luni ale invaziei din 2022 — când tentativele de a cuceri Kievul s-au prăbușit în haos — multe capitale occidentale au căzut pradă unei false siguranțe. Dar această impresie s-a risipit rapid. În prezent, evaluările privind capacitatea Rusiei de a lansa o nouă ofensivă împotriva NATO s-au rafinat: potrivit serviciilor daneze de informații, Moscova ar putea genera o provocare locală în termen de șase luni, un conflict regional în Baltica în doi ani și un război convențional extins în Europa în termen de cinci.
Capacitate militară regenerată, toleranță șocantă la pierderi
Champion notează că forțele ruse dislocate în Ucraina sunt în prezent aproape duble față de momentul inițial al invaziei, iar Moscova continuă mobilizarea în ritm constant. Industria de apărare funcționează la turație maximă, iar Rusia pare să fi absorbit lecțiile oferite de confruntarea cu sistemele occidentale de armament — inclusiv HIMARS.
Mai mult, în domenii precum războiul electronic și utilizarea dronelor, Rusia a evoluat rapid, mizând pe volum, adaptabilitate și costuri reduse, în detrimentul sofisticării excesive. Acest model, departe de a fi elegant, s-a dovedit eficient pe frontul ucrainean.
Unul dintre cele mai îngrijorătoare aspecte pentru comandanții NATO este, însă, atitudinea Kremlinului față de pierderile umane. Indiferența conducerii ruse față de propriii soldați oferă o marjă de manevră strategică pe care democrațiile occidentale pur și simplu nu și-o pot permite. Acest dezechilibru moral devine un avantaj militar real.
Obiectivul: disoluția articolului 5, nu neapărat invadarea Poloniei
Champion avertizează că scopul final al lui Putin nu este neapărat o invazie frontală în Europa de Est, ci subminarea principiului fondator al NATO — solidaritatea colectivă. O provocare controlată, dar destabilizatoare, cum ar fi un atac asupra Estoniei, ar putea testa voința politică a Alianței de a răspunde unitar.
"Credibilitatea articolului 5 este esențială pentru securitatea statelor mici. Dar ea depinde de încrederea în reacția promptă a aliaților. Și tocmai această încredere poate fi erodată cu o singură mișcare calculată", notează Champion.
Logistica – călcâiul lui Ahile
În timp ce Ucraina se bucură de o linie logistică relativ sigură, sprijinită de state nebeligerante, NATO va fi nevoită să opereze sub foc direct încă din primele ore ale unui eventual conflict. Fiecare port, depozit, cale ferată sau intersecție rutieră ar putea deveni o țintă a rachetelor rusești — în timp ce trupe din SUA, Franța, Germania sau Italia ar trebui să traverseze o Europă birocratică și nepregătită pentru mobilizări rapide.
Deși Statele Unite dispun de patru corpuri de armată, doar unul — celebrul 18th Airborne Corps — are capacitatea de reacție necesară în acest moment. Restul se află în plin proces de adaptare la noile realități de pe câmpul de luptă. Forța de reacție rapidă a NATO, condusă de Marea Britanie, este încă în formare și nu va atinge capacitate operațională deplină înainte de sfârșitul anului.
Statele Unite au patru, dintre care doar unul - al 18-lea aeropurtat - este capabil de desfășurare rapidă în cazul unui conflict între Rusia și NATO. Acesta este format din două divizii de infanterie și două divizii aeropurtate (inclusiv legendarele a 82-a și a 101-a), precum și brigăzi de informații, medicale, de comunicații, de artilerie și de poliție militară.
Cu toate acestea, chiar și Corpul 18 este încă în proces de adaptare, încercând să își dea seama cum să obțină un avantaj în noul tip de război care are loc în Ucraina.
În schimb, Corpul aliat de reacție rapidă, omologul NATO condus de Regatul Unit, este încă în curs de formare și va fi la un an distanță de reproducerea gamei de capabilități a Corpului 18 al SUA.
Pregătite sau nu, trupele din SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, Italia și alte țări vor trebui să ajungă pe frontul de est printr-o rețea complexă de blocaje, cerințe privind permisele naționale de tranzit și infrastructură subdezvoltată.
Europa se trezește, dar lent. Iar SUA par că ezită
Dincolo de calculele militare, analiza relevă un consens politic tot mai clar în Europa privind necesitatea opririi Rusiei în Ucraina.
"Nu este chiar atât de rău. Cel mai important lucru este că există un consens mai puternic în Europa că Putin trebuie oprit în Ucraina, deși există excepții, cum ar fi Ungaria. Au început să fie alocate fonduri pentru rearmare. Dar timpul se scurge. Europa se mișcă în continuare într-un ritm pașnic, excesiv de birocratic, iar Statele Unite au început să dea înapoi. Ambele părți trebuie să se schimbe", spune Champion.
Dar acest consens se mișcă lent, adesea blocat de proceduri și ezitări administrative. În paralel, Statele Unite par să dea înapoi, marcate de polarizarea internă .
"Putin va fi cel care va decide momentul următorului pas. Iar indecizia Occidentului îi oferă exact ceea ce caută: un culoar de oportunitate", conchide Champion.
Pe acest fond, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a transmis recent un mesaj de fermitate, declarând că orice agresiune a Rusiei împotriva unui stat membru se va solda cu o înfrângere devastatoare pentru Kremlin. Rămâne însă ca voința politică să țină pasul cu realitatea de pe teren.