Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev a afirmat miercuri că Uniunea Europeană a devenit un inamic al Rusiei, care reprezintă o amenințare directă la adresa securității sale, iar Moscova se opune acum aderării Ucrainei la blocul comunitar, scrie hotnews.ro.

Rusia se opune de mult timp aderării Ucrainei la alianța militară occidentală NATO – unul dintre motivele invocate pentru decizia sa de a lansa un război pe scară largă împotriva Ucrainei, în 2022.

În trecut, însă, Rusia s-a arătat mai relaxată în privința perspectivei aderării Kievului la UE. Președintele Vladimir Putin a declarat în iunie 2022 că Rusia „nu are nimic împotrivă”, iar Kremlinul a afirmat recent, în februarie, că aderarea la blocul comunitar este un drept suveran al Ucrainei.

Cu toate acestea, Medvedev, care este acum vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat că UE a trecut de la a fi un bloc economic dedicat prevenirii războiului la ceea ce el a numit o organizație politizată antirusă, care se transformă încet într-un bloc militar.

„Bruxellesul de astăzi este un adevărat dușman al Rusiei. În forma sa actuală distorsionată, Uniunea Europeană nu reprezintă o amenințare mai mică pentru noi decât Alianța Nord-Atlantică”, a scris Medvedev, într-un mesaj publicat pe aplicația de mesagerie Telegram.

El a afirmat că, prin urmare, este eronat să se spună acum că Ucraina ar trebui să fie liberă să „aderă la orice dorește”, cu excepția NATO.

„UE, plină de arme… este o amenințare directă pentru Rusia. Exact așa trebuie tratată. Cel puțin până când își va schimba atitudinea față de noi”, a adăugat el.

„Astfel, așa-numita (idee a) Ucrainei în UE reprezintă un pericol pentru țara noastră”, a punctat Medvedev.

Ucraina a depus cererea de aderare la UE la scurt timp după începerea războiului, în 2022, și a obținut statutul de țară candidată în același an.

Medvedev a mai afirmat că cooperarea bilaterală între Moscova și anumite state membre ale UE ar trebui totuși să continue. El nu a numit țări specifice, dar Ungaria și Slovacia – state vecine din Europa Centrală – s-au străduit să mențină relații cordiale cu Putin de la începutul războiului.