Bulgaria se luptă, duminică, cu 236 de incendii de vegetație în timp ce trece printr-un val de caniculă, cu temperaturi care depășesc 40 de grade Celsius, și așteaptă sprijinul Uniunii Europene cu echipamente aeriene de stingere a flăcărilor, a declarat șeful serviciului național de combatere a incendiilor, Alexander Djartov, relatează agenția EFE, conform Agerpres, potrivit hotnews.ro.

Incendiile coincid cu un val intens de căldură, cu temperaturi care depăşesc 40 de grade Celsius în mai multe zone ale ţării. Autorităţile bulgare au emis cod roşu de caniculă în 11 regiuni, printre care Blagoevgrad, la aproximativ 100 de kilometri sud-vest de capitala Sofia, şi Iambol, la sud-est de capitală, unde sunt concentrate unele unele dintre cele mai grave incendii.

Cel mai mare incendiu a fost semnalat în zona satului Ilindentsi, în districtul Blagoevgrad, unde aproximativ 200 de pompieri sprijiniţi de armată încearcă să contenească flăcările. Incendiul s-a intensificat acolo în timpul nopţii şi a forţat evacuarea echipelor de urgenţă, în timp ce vântul puternic a extins flăcările către nord. Nu există vreun pericol imediat pentru populaţie la ora actuală, dar mii de hectare de pădure au fost afectate.

Al doilea incendiu ca extindere, care se desfăşoară pe circa 100 de hectare, este localizat în satul Rani Lug, în districtul Pernik, la 50 de kilometri vest de Sofia.

Flăcările au ajuns acolo în zone locuite, unde s-a recurs la evacuarea populaţiei, fără să se înregistreze victime.

Al treilea incendiu ca mărime, pe aproximativ 50 de hectare, este lângă Lesovo, în districtul Iambol, aproape de graniţa cu Turcia. Autorităţile turce au trimis ajutoare pentru a ajuta la stingerea incendiului.

În nordul ţării, în apropierea oraşului Ruse, pe malul Dunării, un alt incendiu de amploare asemănătoare ameninţă un depozit de muniţii al armatei, provocând îngrijorarea autorităţilor.