Cancelarul german Friedrich Merz a pledat joi pentru o Europă mai puternică, într-un important discurs pe teme de politică externă, care s-a referit la propunerile de reformă la Bruxelles, pacea din Gaza şi conflictul în curs din Ucraina, consemnează DPA, transmite hotnews.ro.
În discursul susţinut în Bundestag, camera inferioară a parlamentului german, înaintea reuniunii Consiliului european de săptămâna viitoare de la Bruxelles, Merz a apreciat că UE trebuie să înveţe din planul de pace pentru Gaza al preşedintelui american Donald Trump pentru a acţiona cu mai multă „hotărâre” pe scena globală.
„În această lume, care devine tot mai dură, se aplică următoarele: doar puterea menţine pacea”, a spus Merz. „Iar slăbiciunea face ca pacea să se clatine.”
Cancelarul a amintit de prezenţa sa la ceremonia de luni de la Sharm el-Sheikh, în Egipt – unde liderii ţărilor mediatoare, Qatar, Egipt, Turcia şi Statele Unite, au semnat o declaraţie de consolidare a acordului de încetare a focului între Israel şi gruparea militantă palestiniană Hamas -, notând că „acţiunea politică face diferenţa în această lume, în bine sau în rău”.
„Europa trebuie să îşi utilizeze oportunităţile mai hotărât şi cu o mai mare unitate şi trebuie să îşi folosească puterea pentru a modela lumea în bine”, iar „pentru a deveni un susţinător global al păcii, UE trebuie să devină mai puternică”, a subliniat Merz.
Cancelarul german vrea „sfârșitul freneziei reglementărilor”
Pacea în libertate poate reuşi doar acolo unde este susţinută de forţă şi determinare economică şi politică, precum şi de capacitate militară, a continuat cancelarul, cerând reforme economice ample pentru a face UE mai competitivă. „Europa va deveni mai productivă doar dacă se schimbă fundamental”, a insistat Merz. Aceasta înseamnă sfârşitul freneziei reglementărilor, proceduri mai rapide, pieţe deschise şi mai multă inovaţie, a argumentat el.
Cancelarul a asigurat că reformele propuse nu contrazic angajamentul Germaniei de a-şi atinge obiectivul de neutralitate climatică până în 2045. UE vizează anul 2050, notează DPA. Merz a observat însă că obiectivele trebuie atinse „nu doar prin reglementare şi cu siguranţă nu prin interdicţii, ci prin tehnologie deschisă, prin inovaţie, competitivitate, în special în tehnologiile care fac posibilă protecţia mediului în primul rând”.
Cancelarul german a cerut de asemenea ca potenţialul de creştere al pieţei unice europene să fie mai bine utilizat. De exemplu, companiile au nevoie de o piaţă europeană de capital suficient de extinsă şi profundă pentru a se putea finanţa mai bine şi mai rapid, a argumentat el. „Avem nevoie de un fel de Bursă Europeană de Valori, astfel încât companiile de succes, cum este BioNTech din Germania, să nu fie nevoite să meargă la Bursa de Valori din New
York”, a punctat Merz.
Cancelarul nu a menţionat interzicerea planificată de UE a maşinilor noi pe benzină şi motorină până în 2035, o politică pe care blocul său conservator doreşte să o anuleze.
Armament pentru Ucraina cu banii rușilor
Friedrich Merz a mai spus în discursul său că guvernul german elaborează un plan de acţiune cuprinzător pentru a se apăra împotriva ameninţărilor hibride din Rusia, pe care el a acuzat-o că doreşte să destabilizeze Germania şi Europa. Tacticile Moscovei includ sabotaj, spionaj şi crime, atacuri cibernetice şi dezinformare ţintită, „inclusiv din rândurile dumneavoastră”, a afirmat Merz, adresându-se partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).
Cancelarul a declarat că Germania „va susţine lupta defensivă a Ucrainei atât timp cât este necesar” şi a propus din nou utilizarea activelor îngheţate ale Băncii centrale ruse pentru a acorda Ucrainei un împrumut de 140 de miliarde de euro exclusiv pentru finanţarea de echipamente militare, Ucraina urmând să-l ramburseze doar după ce Rusia va fi plătit reparaţii. Propunerea s-a confruntat cu opoziţia altor ţări ale UE, inclusiv Belgia, unde sunt depozitate active ruse, aminteşte dpa.
„Nu vrem să facem asta pentru a prelungi acest război, vrem să facem asta pentru a pune capăt acestui război cât mai repede posibil”, a mai explicat Merz.