Absent de la dezbatere, George Simion a postat în paralel cu emisiunea o înregistrare video din biroul său în care discută cu mai mulți reprezentanți de la Digi24, în care le explică acestora, pe un ton dur, motivele din cauza cărora a refuzat să participe la dezbatere, acuzându-i pe organizatori că nu sunt echidistanți. Jurnaliștii care i-au adus invitația spun că au fost filmați de George Simion în biroul său, fără știrea lor. Consiliul Național al Audiovizualului a condamnat limbajul agresiv și disprețuitor folosit de Simion la adresa ziariștilor.

Absent de la dezbatere, George Simion a postat în paralel cu emisiunea un clip în care apar cinci alți jurnaliști Digi24, filmați în biroul său despre care a spus că sunt ”asasini mediatici”, fără ca aceștia să îi dea o replică. 

„Dumneavoastră vreți să ma chemați la DIGI24? Vreți să mă umiliți, să vă fac și rating plus, spunând că este jurnalism echidistant ce faceți? Ar trebui să vă fie rușine.Dumneavoastră aveți o impresie foarte proastă despre noi, noi «pleava societății». Ne credeți atât de imbecili încât să venim la un linșaj mediatic, în direct, chiar așa proști ne credeți? Vreți să mă duc la o dezbatere în care sunt asasinat mediatic?

- Ce vă face să credeți asta?

- Pentru că asta faceți …sunteți asasini mediatici.

- Aici fiecare apreciază calitatea fiecăruia dintre noi.” 

Jurnaliștii Digi24 susțin că au fost filmați pe ascuns în biroul lui George Simion de la Senat, în timp ce au mers acolo invitați de staff-ul de campanie al candidatului AUR, pentru a discuta formatul dezbaterii televizate. Consiliul Național al Audiovizualului din România a reacționat după clipul publicat de George Simion și a condamnat limbajul agresiv și disprețuitor folosit de Simion la adresa ziariștilor.

Astăzi candidatul AUR a venit la dezbaterea organizată de Camera de Comerț și Industrie a României. Nicușor Dan a lipsit, precizând că va fi prezent la dezbaterile organizate de televiziuni. După ce candidatul independent a adus aseară în studioul Digi24 diploma de Bacalaureat ca să respingă un fake news care circula pe internet, George Simion, a scos și el actele. 

„Și noi avem și diplome de bacalaureat, și diplome de licență și de… Sunt autentice. Reprezintă instituții de învățământ respectabile din statul român.”

George Simion a adus toate diplomele, de bacalaureat, de licență, de master, precum și certificatul de căsătorie pe care le-a arătat oamenilor de afaceri adunați la Camera de Comerț București. George Simion, candidatul partidului AUR, și Nicușor Dan, candidat independent, se vor duela duminică în turul doi al scrutinului prezidențial din România. În primul tur, George Simion a obținut 40,96% din voturi, iar Nicușor Dan – 20,99%. 

Pentru românii din diaspora secțiile de votare vor fi deschise pe parcursul a trei zile începând de vineri.