Încă o tragedie aviatică şochează Statele Unite ale Americii. O familie a pierit după ce elicopterul turistic în care se afla s-a prăbuşit în râul Hudson. Este vorba despre CEO-ul companiei Siemnes, soţia şi cei trei copii ai acestuia. Originari din Spania, stabiliţi în Barcelona, cei cinci sosiseră la New York cu doar câteva ore înainte de tragedie. Tot ieri, alte două avioane s-au ciocnit uşor pe Aeroportul Național Ronald Reagan, transmite observatornews.ro.

Tragedia a avut loc la aproximativ 15 minute după ce elicopterul care efectua zboruri turistice a decolat. Întregul moment a fost filmat şi arată exact clipa în care aparatul de zbor s-a prăbuşit în râul Hudson. 

"Trei adulţi şi trei copii se aflau în elicopterul Bell 206 care a decolat la ora trei după-amiază. Toate cele şase victime au fost scoase din apă. Din păcate, toate cele şase victime au decedat", spune Eric Adams, primar oraşul New York.

Familie distrusă în New York

Tatăl era directorul unei mari companii de tehnologii încă din 2022, spun unele voci, iar copiii aveau vârste între 4 şi 11 ani. Martorii au povestit şocaţi momentul în care aparatul de zbor s-a prăbuşit. 

"Am vazut cum a început să se dezmembreze în aer şi, apoi, coada elicopterului s-a desprins, s-a întors în aer şi a început să se prăbuşească", spune un martor.

Alţii au văzut tragedia chiar din casa lor.

"A sunat ca mai multe focuri de armă la rând, în aer. M-am întors, m-am uitat pe geam şi am văzut un elicopter şi părea că ar fi căzut bucăţi din el. S-a întâmplat atât de repede, nu am avut timp să-mi iau camera de filmat sau altceva", a spus un alt martor.

Autorităţile au deschis acum o anchetă pentru a afla ce s-a întâmplat. New York are mai multe heliporturi în centrul orașului şi, în fiecare zi, zeci de elicoptere decolează și aterizează pentru zboruri de afaceri sau turistice. 

Între timp, pe Aeroportul Național Ronald Reagan, un avion în care se aflau cel puțin şase membri ai Congresului a fost lovit de vârful aripii unui alt aparat de zbor. În urmă cu trei luni, o aeronavă care urma se aterizeze pe acelaşi aeroport s-a ciocnit cu un elicopter militar. Accidentul aviatic s-a soldat cu 67 de morţi. 

Ultimele cuvinte care prevesteau tragedia

Cu doar câteva momente înainte ca elicopterul să se prăbușească în apele râului Hudson, pilotul a transmis un mesaj către turnul de control în care anunța că aeronava are nevoie urgentă de combustibil. Potrivit lui Michael Roth, CEO-ul companiei New York Helicopters, pilotul a informat turnul de control că intenționează să aterizeze pentru a alimenta, o manevră care ar fi trebuit să dureze aproximativ trei minute. Totuși, aeronava nu a mai ajuns niciodată la destinație, potrivit Mirror. 

"A spus că aterizează și că are nevoie de combustibil, dar 20 de minute mai târziu nu ajunsese", a declarat Roth, adăugând că momentul ar putea reprezenta unul dintre ultimele apeluri radio transmise de pilot înainte de tragedie.

Citeste si :  Ce ar fi putut cauza prăbușirea elicopterului în râul Hudson din New York. Noi detalii despre tragedie