Volodimir Zelenski a purtat, luni, prima conversație cu papa Leon al XIV-lea. Cei doi au vorbit despre propunerea comună a Kievului și principalilor săi parteneri europeni către Rusia în legătură cu un armistițiu de 30 de zile, scrie EFE, citată de Agerpres, potrivit hotnews.ro.
„L-am informat cu privire la acordul între Ucraina și partenerii noștri conform căruia o încetare a focului completă și necondiționată de cel puțin 30 de zile trebuia să înceapă astăzi (luni) și am confirmat, de asemenea, disponibilitatea noastră pentru negocieri ulterioare în orice format și, în special, pentru negocieri directe”, a scris Zelenski despre discuția lui cu Suveranul Pontif, pe rețeaua sa de socializare.
Potrivit liderului de la Kiev, el a vorbit cu papa Leon al XIV-lea și despre problema eliberării prizonierilor de război și a „miilor” de copii ucraineni luați de Rusia din teritoriile pe care le ocupă în Ucraina și care au fost duși în alte zone aflate sub controlul Moscovei.
Zelenski a mai spus că „Ucraina contează pe contribuția Vaticanului în aducerea lor acasă la familiile lor”. De asemenea, el a precizat că el la invitat pe papă ă efectueze o vizită în Ucraina. „O astfel de vizită ar aduce într-adevăr speranță tuturor credincioșilor, tuturor oamenilor noștri”, a completat președintele ucrainean.
În prima sa slujbă după ce a fost înscăunat la Vatican, Papa Leon al XIV-lea a pledat pentru o pace „dreaptă” și „durabilă” în Ucraina şi o încetare a focului în Gaza.
Vladimir Putin a ignorat ultimatumul dat sâmbătă de liderii europeni, care i-au cerut să accepte un armistițiu de 30 de zile sau se va confrunta cu sancțiuni masive și coordonate, precum și cu livrări sporite de armament pentru Ucraina.
În schimb, într-o conferință de presă ținută în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, președintele rus a propus negocieri directe cu Ucraina la Istanbul, pe 15 mai, care, în opinia sa, ar trebui să vizeze instaurarea unei păci „sustenabile” și „eliminarea cauzelor profunde” ale războiului. Volodimir Zelenski a reacționat cerând ca mai întâi Moscova să accepte o încetare a focului începând de luni, apoi vor veni și negocierile.