Franţa şi 14 ţări, printre care Canada şi Australia, „invită” ţările lumii să-şi exprime voinţa de a recunoaşte un stat palestinian, a declarat miercuri ministrul francez al afacerilor externe, Jean-Noël Barrot, la încheierea unei conferinţe ministeriale a ONU, relatează AFP, potrivit hotnews.ro. Dar ce înseamnă recunoașterea unui stat palestinian?

În dreptul internațional, Convenția de la Montevideo din 1933 a stabilit patru condiții pentru recunoașterea unui stat suveran: o populație permanentă, frontiere bine definite, un guvern funcțional și capacitatea de a întreține relații internaționale. Criterii obiective care nu includ recunoașterea de către alte țări ca o condiție prealabilă pentru existenţa cu drepturi deplineă a unui stat. Cu alte cuvinte, existența de jure a unui stat este independentă de recunoașterea acestuia de către alte state.

Dar Statul Palestina este deja recunoscut de trei sferturi din statele membre ale ONU (147 din 193 de țări), amintește ziarul israelian conservator „Yediot Aharonot” în ediția sa în limba engleză.

Printre aceste țări, notează și „The Guardian”, se numără state cu greutate precum China, India și Rusia. În mai 2024, alte țări europene, inclusiv Irlanda, Spania și Norvegia, cărora li s-a alăturat o lună mai târziu Slovenia, au recunoscut statul Palestina, în timp ce Mexicul a făcut acest lucru la începutul acestui an.

„Când Franța și-a anunțat intenția de a recunoaște Palestina, nicio țară din G7 nu se angajase [încă] în acest sens”, subliniază ziarul britanic

Presa israeliană a pus rapid sub semnul întrebării ponderea politică și diplomatică a declarațiilor franceze și britanice, realizând că acestea ar putea deschide calea către alte recunoașteri, în special din partea Canadei și Australiei.

„Yediot Aharonot” prezintă opinia avocatului israelian Arsen Ostrovsky, care consideră că Autoritatea Palestiniană nu îndeplinește criteriile juridice fundamentale pentru a deveni stat, în special din cauza absenței „granițelor definite, a capacității de a menține relații diplomatice autentice și a unui interes real pentru pace”.

La rândul său, Sky News (Statele Unite) notează că granițele statului Palestina urmează să fie stabilite: „Mulți cred că acestea ar trebui să fie aceleași ca înainte de 1967, dar de atunci, un număr tot mai mare de așezări israeliene au fost înființate în Cisiordania, unde trăiesc acum aproximativ 600.000 de israelieni, precum și în Ierusalimul de Est ocupat”.

Prim-ministrul Sir Keir Starmer a anunțat că Regatul Unit va recunoaște un stat palestinian în septembrie, cu excepția cazului în care Israelul îndeplinește anumite condiții, inclusiv acordul asupra unui armistițiu în Gaza și reînvierea perspectivei unei soluții cu două state.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a reacționat furios la anunț, spunând că decizia a răsplătit „terorismul monstruos al Hamas”.

Palestina se bucură de un grad ridicat de recunoaștere internațională, misiuni diplomatice în străinătate și echipe care concurează în competiții sportive, inclusiv la Jocurile Olimpice.

Însă, din cauza disputei de lungă durată a palestinienilor cu Israelul, acesta nu are granițe convenite la nivel internațional, nici capitală, nici armată.

Din cauza ocupației militare a Israelului, în Cisiordania, autoritatea palestiniană, înființată în urma acordurilor de pace din anii 1990, nu deține controlul deplin asupra teritoriului sau a populației sale. Gaza, unde Israelul este și puterea ocupantă, se află în mijlocul unui război devastator.

Având în vedere statutul său de cvasi-stat, recunoașterea este inevitabil oarecum simbolică. Va reprezenta o declarație morală și politică puternică, dar va schimba puțin pe teren.

Însă simbolismul este puternic. După cum a subliniat secretarul de externe David Lammy în discursul său de marți la ONU, „Marea Britanie poartă o povară specială a responsabilității de a sprijini soluția cu două state”.

El a continuat să citeze Declarația Balfour din 1917 – semnată de predecesorul său în funcția de secretar de externe, Arthur Balfour – care a exprimat pentru prima dată sprijinul Marii Britanii pentru „înființarea în Palestina a unui cămin național pentru poporul evreu”.

Însă acea declarație, a spus Lammy, a venit cu o promisiune solemnă „că nu se va face nimic care ar putea prejudicia drepturile civile și religioase ale comunităților neevreiești existente în Palestina”.

Susținătorii Israelului au subliniat adesea că Lord Balfour nu s-a referit explicit la palestinieni și nici nu a spus nimic despre drepturile lor naționale.

Însă teritoriul cunoscut anterior sub numele de Palestina, condus de Marea Britanie printr-un mandat al Ligii Națiunilor între 1922 și 1948, a fost considerat mult timp o treabă internațională neterminată.

Israelul a luat ființă în 1948, dar eforturile de a crea un stat paralel, Palestina, au eșuat, dintr-o multitudine de motive.

După cum a spus Lammy, politicienii „s-au obișnuit să rostească cuvintele «o soluție cu două state»”.

Expresia se referă la crearea unui stat palestinian, alături de Israel, în Cisiordania, inclusiv Ierusalimul de Est și Fâșia Gaza, în linii mari pe modelul care exista înainte de războiul arabo-israelian din 1967.

Însă eforturile internaționale de a aduce o soluție cu două state au fost în zadar, iar colonizarea de către Israel a unor mari părți din Cisiordania, ilegală conform dreptului internațional, a transformat conceptul într-un slogan în mare parte gol.

Statul Palestina are la ONU un statut de „stat observator permanent”, permițând participarea, dar fără drept de vot.

Având în vedere că Franța promite și ea recunoaștere în următoarele săptămâni și presupunând că Marea Britanie va continua cu recunoașterea, Palestina se va bucura în curând de sprijinul a patru dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU (celelalți doi fiind China și Rusia).

Aceasta va lăsa Statele Unite, de departe cel mai puternic aliat al Israelului, într-o minoritate de unul singur.

Washingtonul a recunoscut Autoritatea Palestiniană, condusă în prezent de Mahmoud Abbas, încă de la mijlocul anilor 1990, dar nu a reușit să recunoască un stat propriu-zis.

Mai mulți președinți americani și-au exprimat sprijinul pentru crearea în cele din urmă a unui stat palestinian. Dar Donald Trump nu este unul dintre ei. Sub cele două administrații ale sale, politica SUA a înclinat puternic în favoarea Israelului.

Fără sprijinul celui mai apropiat și mai puternic aliat al Israelului, este imposibil să ne imaginăm un proces de pace care să ducă la o soluție finală cu două state.

Pentru redactarea acestui articol au fost folosite ca surse BBC și Courrier International.