Deseori, privim spre stele si alte planete cand ne gandim la locuri bizare si fantastice si uitam ca pe Pamant se gasesc peisaje si constructii care par iesite dintr-o poveste stiintifico-fantastica, scrie Live Science. Iata 15 dintre cele mai frumoase si stranii locuri din lume, scrie digi24.ro.
Fly Geyser, Nevada
Acest gheizer geotermal facut de om a fost creat din greseala. Dupa ce zona a fost forata in cautarea apei si resigilata de mai multe ori, Fly Geyser s-a format prin depunerea de minerale. Aceste zacaminte impreuna cu algele termofile au dat locului nuantele sale fantastice de rosu si verde.

Grand Prismatic Spring, Yellowstone
Cel mai mare izvor termal din Yellowstone (si din SUA; al treilea ca marime din lume) masoara intre 60 si 90 de metri in diametru si peste 36 de metri in adancime. Culorile sale de curcubeu au aparut datorita algelor termofile si a bacteriilor. Apa cea mai fierbinte se afla in mijlocul izvorului – ea este sterila si are o nuanta albastra vie.
Muntele Curcubeu, Peru
Cunoscut si sub numele de Vinicunca, sau Muntele cu Sapte Culori, acest loc a fost descoperit in 2015 dupa ce ghetarii si zapada care acopereau de obicei muntele s-au topit. Dungile sale roz, aurii, verzi si mov sunt create de compozitia mineralogica a muntelui si procesul de eroziune.

Depresiunea Danakil, Etiopia
Danakil s-a format prin divergenta a trei placi tectonice care au modelat peisajul din nordul Etiopiei. Izvoare sulfuroase, vulcani, gheizere si lacuri acopera aceasta formatiune desertica stranie unde temperaturile ajung pana la 50 de grade Celsius.

Lacul Hillier, Australia
Apa roz a Lacului Hillier din Australia se datoreaza algelor, halobacteriilor si microbilor care se gasesc aici. Salinitatea lacului este egala cu cea din Marea Moarta.

Pestera Cristalelor, Naica, Mexic
Coloane uriase formate din cristale de ghips umplu cavernele umede si fierbinti din aceasta pestera. Cristalele s-au format in sute de mii de ani si continua sa creasca si in ziua de azi.

Statia de cercetare polara Printesa Elisabeta, Antarctica
Printesa Elisabeta din Antarctica este prima statie de cercetare polara care nu produce emisii de carbon. Potrivit Fundatiei Polare Internationale, centrul „integreaza tehnologii de constructie pasiva, energie regenerabila eoliana si solara si instalatii de tratare a apei” si este dedicat maximizarii eficientei energetice.
Habitatul 67, Montreal, Canada
Avand misiunea de a „reinventa blocul de apartamente”, arhitectul Moshe Safdie a creat Habitatul 67 in 1967 in Cite-du-Havre, o peninsula artificiala din Montreal. Structura modulara era menita sa reinventeze stilul de viata urban si ramane si azi o realizare arhitecturala unica.

Proiectul Eden, Cornwall, Marea Britanie
Proiectul Eden este o gradina experimentala, o sera si un centru de sustenabilitate construit in ideea de „armonie a mediului si echitate sociala” aflat in regiunea Cornwall din Anglia.

Cascada submarina, Insula Mauritius
Insula Mauritius, aflata in Oceanul Indian la est de Madagascar, are o „cascada submarina” sub laguna sa albastra. Cascada este de fapt o iluzie optica provocata de inclinarea abrupta a platformei continentale.

Gardens by the Bay, Singapore
Gradinile din Singapore reprezinta un exemplu artistic extraordinar de domeniul horticulturii si a gradinaritului care s-a deschis publicului in octombrie 2011. A fost creata pornind de la ideile de sustenabilitate, horticultura internationala si prezentare a unui „oras intr-o gradina”.

Salar de Uyuni, Bolivia
Peisajul straniu, si in acelasi timp frumos, al bazinul Uyuni, cel mai mare desert de sare din lume, este un centru de exploatare a zacamintelor de sare si litiu, precum si o destinatie turistica.

Copacii „Sangele dragonului”, Socotra, Yemen
Bizarii copaci „Sangele dragonului” (Dracaena cinnabari) cresc in mod natural doar pe insulele din arhipelagul Socotra. Numele lor vine de la seva de culoarea sangelui produsa de acesti copaci.

Valul, Coyote Buttes, Arizona
Formatiunea dungata si sinuoasa de gresie, cunoscuta sub numele Valul (The Wave), face parte din Coyote Buttes si se afla la granita dintre statele americane Arizona si Utah.

„Seiful apocalipsei”, Svalbard, Norvegia
Potrivit Crop Trust, rezerva mondiala de seminte din Svalbard (poreclita „Seiful apocalipsei”) este „polita de asigurare suprema pentru proviziile de hrana ale lumii” - are o capacitate de depozitare de 4,5 milioane de varietati de plante si pana la 2,5 miliarde de seminte. Seiful este construit ca sa reziste oricarui scenariu „apocaliptic”.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.