Bărbatul în vârstă de 26 de ani din Romford este acuzat în legătură cu o serie de incendii legate de premierul Sir Keir Starmer, fiind a doua persoană bănuită în acest caz, potrivit presei britanice, conform hotnews.ro.
Poliția britanică a declarat că un cetățean român a fost acuzat marți de infracțiuni de incendiere, fiind al doilea bărbat acuzat în cadrul unei anchete privind o serie de incendii la proprietăți legate de premierul Keir Starmer, scrie Reuters.
Cetățeanul român Stanislav Carpiuc, din Romford, a fost arestat sâmbătă la Aeroportul Luton din Londra și va compărea marți dimineață în fața Tribunalului din Westminster, relatează Sky News.
Carpiuc este acuzat că a conspirat împreună cu Roman Lavrinovich, cetățean ucrainean în vârstă de 21 de ani, și alte persoane necunoscute, în vederea comiterii unui incendiu cu intenția de a pune în pericol viața oamenilor.
Trei incendii
Anchetatorii vorbesc despre trei incendii din 8, 11 și 12 mai la adrese din Londra.
Poliția a fost chemată la un incendiu la o proprietate aparținând lui Starmer în nordul Londrei la începutul lunii mai. Nu a fost rănit nimeni, dar intrarea în casă a fost avariată.
Alte două incendii, care au avut loc în zile diferite și au vizat un apartament din apropiere și o mașină, ambele legate de premier, fac parte, de asemenea, din anchetă.
Roman Lavrinovich a fost pus sub acuzare săptămâna trecută pentru incendii.
Poliția a arestat luni și un al treilea bărbat în legătură cu incendiile. Acesta se află în continuare în custodia poliției.
Poliția antiteroristă conduce ancheta, având în vedere implicarea prim-ministrului, conform Reuters.
Starmer, care locuiește la reședința oficială din centrul Londrei, la numărul 10 de pe Downing Street, de când a devenit premier în iulie anul trecut, a calificat incidentele drept „un atac asupra noastră, asupra democrației și asupra valorilor pe care le apărăm”.