Procurorii belgieni au solicitat Parlamentului European să ridice imunitatea a cinci eurodeputați într-un dosar de corupție care implică gigantul tehnologic chinez Huawei, a anunțat președinta instituției, miercuri, potrivit hotnews.ro.
Majoritatea celor vizați au negat orice faptă ilegală, iar una dintre persoane susține că a fost victima unei confuzii de „identitate”.
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, i-a numit pe cei cinci eurodeputați în cauză: socialistul maltez Daniel Attard, centristul bulgar Nikola Minchev, și italienii de centru-dreapta Salvatore de Meo, Giusi Princi și Fulvio Martusciello.
Cererile vor fi evaluate de comisia parlamentară pentru afaceri juridice, a precizat Metsola în cadrul unei sesiune plenare la Bruxelles.
Scandalul de corupție, al doilea care zguduie Parlamentul European în ultimii ani, a izbucnit în martie, după o serie de descinderi ale poliției în locații din Belgia și Portugalia. Anchetatorii suspectează că lobbyiștii Huawei oferă cadouri pentru eurodeputați care apoi apără interesele companiei la Bruxelles.
Deocamdată au fost puse sub acuzare opt persoane, inclusiv pentru presupusa comitere a unor infracțiuni precum corupția, spălarea de bani și participarea la o organizație criminală. Totuși, procurorii au dezvăluit publicului puține detalii despre caz și despre probele din dosar.
Cum s-au apărat eurodeputații vizați
O parte dintre eurodeputații implicați au contestat motivele invocate de procurori în cererea de ridicare a imunității, iar unul dintre ei a acuzat autoritățile belgiene de exces de putere.
Giusi Princi susține că este acuzată pe nedrept că a participat la o întâlnire din iunie 2024, întrucât în acea zi se afla de fapt în Italia pentru „piesa de teatru de sfârșit de an a fiicei sale”.
„Am încredere că această greșeală evidentă de identitate va fi clarificată cât mai curând posibil”, a declarat, miercuri, eurodeputata italiană.
De Meo s-a declarat „surprins” de cererea „nefondată” a procurorilor, care se referă la participarea sa la o „reuniune convivială” pentru băuturi și cină la care au participat și reprezentanți Huawei.
„Nu am luat niciodată poziție în favoarea Huawei”, susține europarlamentarul. „Dacă am considera că participarea la o întâlnire informală este un motiv suficient pentru a iniția o acțiune în justiție, acest lucru ar limita serios activitățile noastre parlamentare”, a adăugat el.
Minchev și Attard susțin că sunt vizați de anchetatori pentru că au fost invitați la meciurile de fotbal ale echipei Anderlecht din Bruxelles prin intermediul asistenților lor.
Attard a spus că asistentul său a cerut „să i se alăture lui și fiului său la ceea ce trebuia să fie un eveniment privat și informal”, dar ulterior a ieșit la iveală că invitația a venit de la o persoană aflată în prezent sub anchetă „care intenționa să vorbească cu mine despre Huawei în timpul meciului”.
„Nu aveam cunoștință anterioară despre acest lucru și nici nu avusesem vreun contact anterior cu acea persoană”, a scris el pe rețelele sociale.
În mod similar, Minchev a declarat că fostul său asistent, vizat în prezent de anchetă, i-a spus că „prietenul și vecinul său ne invita” pe stadion ca parte dintr-o zi de naștere în familie – dar că, de asemenea, în acest caz, organizatorul s-a dovedit a fi printre cei anchetați de procurorii belgieni.
De Meo, Minchev și Attard susțin că sunt pregătiți să coopereze cu autoritățile.
Martusciello nu a răspuns pe moment solicitării AFP de a comenta situația.
Anterior, Huawei declarase că ia acuzațiile de corupție „în serios” și are „o politică de toleranță zero față de corupție”.
Ancheta are loc la doi ani după scandalul „Qatargate”, în care membri ai Parlamentului European au fost acuzați că au fost plătiți pentru a promova interesele Qatarului și ale Marocului, acuzații pe care ambele țări le neagă.