Mihai Leu, fost campion mondial la box şi campion la raliuri, a murit marți seară, la vârsta de 56 de ani, după o lungă luptă cu cancerul, scrie hotnews.ro

Anunțul a fost postat pe pagina de Facebook a fostului sportiv. „Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune”, scrie în comunicatul publicat pe pagina de Facebook a marelui campion.

„Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat. Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic. Nu te vom uita niciodată”, precizează anunțul publicat pe pagina lui Mihai Leu, marți seară.

Fostul campion mondial de box suferea de mai multe probleme de sănătate, fiind internat de mai multe ori în spital în stare gravă.

De altfel, Mihai Leu se afla internat în stare gravă la secția Terapie Intensivă a Institutului Clinic Fundeni din Capitală de mai bine de o săptămână.

„Pacientul Mihai Leu este în continuare internat pe Secția de terapie intensivă. Se menține starea generală gravă, evoluție staționară”, a transmis anterior în cursul zilei de marți Institutul Clinic Fundeni, într-un comunicat de presă.

Potrivit unor surse medicale, citate de Agerpres, Leu se afla în comă indusă, fiind monitorizat în permanență.

Fostul mare campion ajunsese pe 21 iunie la Institutul Clinic Fundeni cu un elicopter, după ce a făcut din nou hemoragie. El avea insuficienţă pulmonară şi metastaze pulmonare.

El mai fusese internat recent la spitalul Fundeni, din data de 28 aprilie până la 15 mai, din cauza unor complicaţii, în contextul în care se lupta de zece ani cu cancerul.

Probleme tot mai mari în ultimul an

În urmă cu o lună acesta fusese operat și transmisese un mesaj plin de optimism de pe patul de spital.

„Dragii mei, am citit cât am putut din sutele de mesaje, comentarii și postări prin care mi-ați arătat că sunteți alături de mine. Chiar dacă nu am avut mereu acces la telefon, să știți că sprijinul vostru a ajuns la mine, și mi-a dat putere. Am trecut cu bine peste perioada grea de după operație. Astăzi sunt deja pe secție, în rezervă, și am început recuperarea. E un drum care cere răbdare și tărie, dar sunt pregătit să merg până la capăt. Vă mulțumesc din suflet pentru toate gândurile bune, fiecare încurajare a contat. Sper ca în curând să revin acasă și să vă dau vești din ce în ce mai bune”, a scris atunci Mihai Leu, pe o pagină de socializare.

Leu fusese internat și în decembrie anul trecut în stare gravă, la același spital.

Suferea de cancer la colon

Mihai Leu a fost diagnosticat cu cancer la colon în 2014. Boala a recidivat în decembrie 2024, când a avut nevoie de un stent pentru rinichi, potrivit DigiSport. Operația s-a complicat, iar Leu avea în acel moment șanse foarte mici de supraviețuire. În total, de-a lungul anilor, a suferit patru operații.

Născut pe 13 februarie 1969 la Hunedoara, Mihai Leu a devenit campion mondial WBO la categoria semimijlocie în 1997 și s-a retras din boxul profesionist în urma unei accidentări. Ulterior a început să concureze ca pilot de raliuri și a devenit campion național în 2003.

Leu câștigase campionatul mondial de juniori la categoria semigrea, la Havana, în 1987, potrivit biografiei de Wikipedia. În același an, a rămas după o competiție în Grecia, iar afpoi a fugit în Franța, iar de aici în Germania de Vest În 1990 a devenit campionul național al Germaniei, iar apoi a devenit boxer profesionist. În Germania, era cunoscut sub numele de Michael Löwe.

Bornele din impresionanta carieră de sportiv

Mihai Leu s-a născut la 13 februarie 1968, la Hunedoara.

A început să boxeze în 1977 la Clubul Constructorul din Hunedoara, fiind antrenat de Ion Turică. În anul 1981 a plecat la Clubul Metalul Hunedoara, fiind antrenat de Alexandra Pescar, pentru ca în 1982 să semneze cu Dinamo, unde s-a pregătit cu antrenorul Ion Monea, scrie Agerpres.

Din 1986 a trecut la clubul Steaua, făcând parte din Lotul național de box al României, unde a fost antrenat de Dumitru Ion și Alec Năstase.

A cucerit titlul ce campion național al României (1983, 1984, 1985, 1986). A fost campion mondial la juniori în anul 1987. În circuitul competițional de amatori a boxat în 200 de meciuri, dintre care a câștigat 190, conform www.lead.ro.

În anul 1991, Mihai Leu a trecut la profesioniști. A cucerit, în 1995, titlul de campion intercontinental versiunea WBO, pe care nu și l-a apărat ulterior.

A devenit campion mondial la Hamburg, în 1997, în meciul disputat în 22 februarie împotriva lui Santiago Samaniego, devenind primul campion mondial la profesioniști din istoria României, conform www.lead.ro. La profesioniști a boxat în 28 de partide, câștigând toate confruntările. În 20 septembrie 1997, la Aachen, în Germania, și-a apărat titlul WBO la semimijlocie în meciul împotriva pugilistului irlandez Michael Carruth, conform www.eurosport.ro.

S-a retras în 1998 cu un palmares zdrobitor de 28-0, dintre care 10 victorii au fost prin KO. Accidentarea la brațul stâng care l-a determinat să pună mănușile în cui și să se retragă din boxul profesionist a suferit-o în meciul cu Santiago Samaniego, din februarie 1997. S-a operat la brațul stâng, a urmat o perioadă lungă de recuperare, dar problemele la braț au rămas și s-a confruntat cu acestea inclusiv în meciul cu Michael Carruth, în septembrie același an. A urmat o altă operație, dar tot fără succes, conform www.retiredboxers.com. Primul campion mondial român la box profesionist s-a retras din ringul de box din cauza accidentării de la braț, fără să cunoască înfrângerea în ringul competițional profesionist.

A debutat în 1994 în automobilismul sportiv, cu prilejul etapei Raliul Banatului, la volanul unui Volkswagen Golf GTI, ocupând locul cinci în clasamentul clasei competiționale respective. A continuat să piloteze la volanul mai multor modele Ford și apoi la bordul unui model Hyundai Accent. În 2001, la finalul campionatului a terminat pe locul secund, devenind vicecampion național.

În 2003, a obținut titlul de campion național. A pilotat constant până în 2008, când a decis să se axeze pe managementul echipelor de raliu și pe dezvoltarea Campionatului Național de Raliuri, fiind și un important promotor al Raliului Aradului și al Raliului Sibiului, potrivit portalului mvmrallymotorsport.ro.

În 2003 a absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport din Timișoara, lucrând ca asistent universitar la Universitatea „Tibiscus”.

A candidat la alegerile europarlamentare din 2007 și la alegerile locale din 2008 pentru funcția de primar la Primăria Hunedoara din partea Partidului Conservator, dar fără succes.

A fost, din 2008, consilier local la Consiliul Local al Municipiului Hunedoara până în martie 2011, când și-a înaintat demisia. Mihai Leu a fost, în 2008, consilier al ministrului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, Karoly Borbely, având ca domeniu de activitate relațiile cu primăriile și prefecturile.

La 17 decembrie 2012, a debutat ca arbitru profesionist la Nurnberg, în meciul pentru titlul mondial WBO la super-mijlocie, disputat între Arthur Abraham și Mehdi Bouadla.

În 2014, a fost diagnosticat cu o afecțiune oncologică la colon, iar de atunci a fost supus mai multor intervenții chirurgicale.

În anul 2018, a decis să revină în postura de pilot în Campionatul Național de Viteză în Coastă, la volanul unui model Ferrari 458 Challenge, iar în ediția 2019 a fost încununat campion național la Categoria 1, performanță egalată și în 2021.