Liderul suprem al Iranului s-a născut în orașul Mashhad, mai exact în provincia Khorasan la data de 19 aprilie 1939, scrie ștrileprotv.ro
El este un cleric și politician iranian care „conduce” Iranul încă din 1989, potrivit firstpost.com.
Sub conducerea lui Khamenei, situația drepturilor omului în Iran s-a deteriorat, țara fiind percepută ca cel mai rău stat sponsor al terorismului la nivel mondial, iar programul său nuclear ilegal rămâne una dintre cele mai dificile provocări pentru securitatea globală. Conducerea sa a fost definită de cruzime, corupție și o creștere a ostilității față de Occident potrivit unitedagainstnucleariran.com.
La vârsta de patru ani, Sayyed Ali și fratele său mai mare, Mohammad, au fost trimiși la maktab, școlile primare tradiționale ale vremii, pentru a învăța alfabetul și Coranul.
Mai târziu, a fost transferat la o școală islamică nou-înființată pentru a-și continua învățătura.
După această educație primară, Sayyed Ali și-a continuat studiile la seminarul teologic din Mashhad.
La școlile religioase Soleiman Khan și Nawwab, sub supravegherea tatălui său și îndrumarea unor mari învățați religioși, a studiat toate materiile de „nivel intermediar”, inclusiv logica, filosofia și jurisprudența islamică.
Apoi a început studiile de nivel avansat, numite darse kharij, cu savanți precum Marele Ayatollah Milani.
Activitate politică
În Qom, în 1962, Sayyed Ali s-a alăturat adepților revoluționari ai Imamului Khomeini, care se opuneau politicilor pro-americane și anti-islamice ale regimului șahului.
În mai 1963 (corespunzând lunii sfinte Muharram), Imam Khomeini l-a însărcinat pe Sayyed Ali să transmită un mesaj secret Ayatollahului Milani și altor clerici din Mashhad privind metodele de demascare a regimului șahului.
A călătorit la Birjand pentru a răspândi ideile Imamului Khomeini.
Acolo a fost arestat pentru prima dată și a petrecut o noapte în închisoare.
Autoritățile i-au interzis ulterior să mai țină predici.
Agenția a șahului, SAVAK, l-a arestat într-o seară târzie și l-a dus cu avionul la Teheran, unde a petrecut două luni în izolare, timp în care a fost torturat.
După eliberare, a început să țină lecții de exegeză coranică, tradiții profetice și ideologie islamică în Mashhad și Teheran.
Știind că este supravegheat de SAVAK, în 1967 a intrat în clandestinitate.
Cu toate acestea, a fost din nou arestat pentru că ținea astfel de cursuri și discuții islamice.
Ultima arestare și exilul
Între anii 1972–1975, Ayatollah Khamenei ținea cursuri despre Sfântul Coran și ideologia islamică în trei moschei diferite din Mashhad.
Aceste cursuri, împreună cu prelegerile sale despre Nahjul Balagha al Imamului Ali (as), atrăgeau mii de tineri.
Toate acestea au alarmat agenții SAVAK ai șahului, așa că, în iarna anului 1975, au dat buzna în locuința sa din Mashhad și l-au arestat pentru a șasea oară, confiscându-i toate cărțile și notițele.
De această dată, a fost închis în notoria „Închisoare Comună Poliție-SAVAK” din Teheran, timp de mai multe luni.
În toamna anului 1975, a fost eliberat și trimis înapoi la Mashhad, fiind complet interzis de a mai preda sau ține prelegeri.
Totuși, activitățile sale clandestine au intrat din nou în atenția SAVAK, care l-a arestat în iarna anului 1976 și l-a trimis în exil pentru trei ani.
Această perioadă s-a încheiat spre sfârșitul anului 1978, ca urmare a schimbărilor politice din țară, iar Ayatollah Khamenei s-a întors la Mashhad cu câteva luni înainte de finalul Revoluției Islamice.
Revoluția Islamică
Cu puțin timp înainte de Revoluția Islamică (11 februarie 1979) și de revenire a Imamului Khomeini din Paris în Iran, a fost format un Consiliu Revoluționar Islamic la inițiativa Imamului.
Ayatollah Khamenei a fost numit membru al acestui Consiliu, alături de alte personalități islamice precum Ayatollahii martiri Motahhari și Beheshti.
Prin urmare, a plecat din Mashhad la Teheran pentru a-și prelua noile responsabilități.
Revoluția Islamică din Iran a avut un impact semnificativ asupra femeilor, aducând schimbări majore în viața lor, atât în bine, cât și în rău.
Deși revoluția a promis egalitate și drepturi pentru femei, în practică, multe dintre acestea s-au confruntat cu restricții și pierderi de libertăți.
Ce au pierdut femeile în urma Revoluției Islamice
Republica Islamică Iran a fost construită pe temelia misoginiei patriarhale. Unul dintre primele acte ale liderului revoluției, Ayatollahul Khomeini, când a preluat puterea în 1979, a fost să inverseze drepturile femeilor în ceea ce privește căsătoria, custodia copiilor și divorțul. Aceasta a inclus scăderea vârstei legale pentru căsătoria fetelor de la 18 la 9 ani – iar fete atât de tinere pot fi încă măritate în Iran și astăzi.
Femeile iraniene nu doar că au fost forțate să poarte vălul, dar le-a fost interzis să danseze sau să cânte solo în public, să meargă cu bicicleta, să participe la meciuri pe stadioane, să devină judecători sau președinte. Trebuie să stea în partea din spate a autobuzului și pot călători în afara țării doar cu permisiunea soțului. Mărturia lor în instanță și moștenirea lor sunt considerate a avea jumătate din valoarea celor ale bărbaților. Ele se numără printre puținele femei din lume ale căror bunici aveau mai multe drepturi decât ele, potrivit time.com.
Președinți „anihilați politic” de Ali Khamenei
Mohammad Khatami (1997–2005)- Președinte reformist, popular printre tineri și intelectuali. Khamenei i-a blocat multe inițiative prin intermediul forțelor de securitate și al sistemului judiciar. Presa reformistă a fost închisă, iar mișcarea reformistă a fost treptat redusă la tăcere.
Mahmoud Ahmadinejad (2005–2013)- Deși părea aliat al liderului suprem, în al doilea mandat s-au certat dur. Ahmadinejad a început să aibă inițiative „independente” și chiar mistice, ceea ce l-a înfuriat pe Khamenei.
A fost marginalizat spre finalul mandatului; unii dintre apropiații lui au fost arestați.
Hassan Rouhani (2013–2021)- Un moderat care a negociat Acordul Nuclear (JCPOA) cu SUA și UE.
După ce Trump a retras SUA din acord, Khamenei și Gărzile Revoluționare l-au acuzat indirect pe Rouhani de naivitate.
Spre finalul mandatului, influența sa era aproape nulă.
Ebrahim Raisi (2021–2024)- Considerat omul lui Khamenei, dar nici el nu a avut autonomie reală. A murit într-un accident de elicopter în mai 2024. Nici el nu a fost un „lider cu inițiativă”, ci mai degrabă un executant al voinței lui Khamenei.
Parcursul profesional
1980 – Membru fondator al Partidului Republicii Islamice, împreună cu savanți religioși și mujahidini precum Shahid Beheshti, Rafsanjani, Shahid Bahonar și Musavi-Ardebili
• Vice-ministru al Apărării
• Supraveghetor al Gărzilor Revoluționare Islamice
• Imam al Rugăciunilor de Vineri din Teheran, conform decretului Imamului Khomeini
• Deputat ales în Majlis (Adunarea Consultativă) pentru Teheran
1981 – Reprezentant al Imamului Khomeini la Consiliul Superior de Apărare
• Prezență activă pe fronturile războiului impus de Irak
1982 – Ales Președinte al Republicii Islamice Iran după martiriul Președintelui Mohammad Ali Rajai (Ayatollah Khamenei a fost el însuși ținta unei tentative de asasinat în moscheea Abu Dhar din Teheran, după care a fost spitalizat câteva luni), potrivit english.khamenei.ir.
• Președinte al Consiliului Cultural al Revoluției
1986 – Președinte al Consiliului de Expediență
• Președinte al Republicii Islamice pentru un al doilea mandat de 4 ani
1989 – Lider al Republicii Islamice Iran de către Adunarea Experților după decesul Imamului Khomeini
1990 – Președinte al Comitetului pentru Revizuirea Constituției.