În fruntea rebelilor sirieni care au răsturnat regimul Bashar al Assad se află Abu Mohammed al Julani. El a reușit într-o săptămână să unească mai multe grupuri înarmate care au dus la prăbușirea forțelor guvernamentale loiale preşedintelui. Al-Julani conduce cea mai puternică forță armată de opoziție din Siria, care a luptat de partea organizaţiilor teroriste Stat Islamic şi al-Qaeda, de care s-a distanţat începând cu 2017.

Publicat:08.12.2024, 13:20

Abu Mohammed al-Julani s-a născut în Arabia Saudită, în 1982, unde tatăl lui muncea ca inginer petrolier. S-a întors în Siria, la Damasc, în 1989, iar anul 2003 îl prinde în Irak, unde lupta de partea al-Qaeda împotriva trupelor internaţionale conduse de Statele Unite. 3 ani mai târziu  el a fost arestat și și-a petrecut mai mulți ani într-o închisoare americană din Irak înainte de a deveni comandantul unei filiale al-Qaeda în războiul civil brutal din Siria. Atunci, în 2011 el a fondat grupul militanților islamiști Hayat Tahrir al-Sham, care în prezent numără peste 30 de mii de luptători și este considerat cel mai mere grup de rebeli. Centrul de comandă se afla în orașul Idlib, unde acum 3 ani un reporter internațional a reușit să ajungă, fiind ghidat însăși de al-Julani.

 „Acesta este centrul orașului Idlib. Nu este un Time Square ca în New York.”

Al-Julani și grupul său se poziționează din 2016 ca îngrijitori credibili ai unei Sirii eliberate de al-Assad. În ultimele săptămâni, Abu Mohammad al-Julani a devenit imaginea publică a ofensivei de amploare condusă de rebelii din Siria împotriva regimului lui Bashar al-Assad.  

Abu MOHAMMAD AL-JULANI, LIDERUL GRUPĂRII HTS:  „Trăim momentele finale ale eliberării orașului de către HTS. Acesta este un eveniment istoric care va face distincția între adevăr și minciună. Îi sfătuim pe toți frații noștri din rezistență, asa cum i-am sfătuit  și anterior, să arate compasiune față de oameni cei care depun armele ar trebui să fie în siguranță și cei care fug nu ar trebui să fie prinși.”

În doar trei zile, luptătorii opoziției au cucerit al doilea oraș ca mărime din Siria, Alep, după prăbușirea uimitoare a forțelor guvernamentale loiale președintelui Bashar al-Assad. După alte câteva zile, rebelii au cucerit Damascul și au prăbușit regimul lui al-Assad. Analiștii îl descriu pe Julani ca fiind pragmatic, dar oportunist, dispus să schimbe vitezele în funcție de felul în care se schimbă circumstanțele. Primele semnale din Alep sunt relativ pozitive, fără niciun semn de presiune asupra minorității creștine din oraș, de exemplu. Dar există îngrijorări cu privire la faptul că din gruparea condusa de Julani fac parte în continuare lideri radicali a căror influență ar putea crește în viitorul apropiat.