Mirabela Grădinaru (41 de ani), partenera de viață a președintelui Nicușor Dan (55 de ani), a fost o prezență discretă în spațiul public până la lansarea campaniei electorale, când i-a fost constant alături lui Nicușor Dan. Cei doi formează un cuplu de aproape 20 de ani și au doi copii, scrie hotnews.ro.
Originară din Vaslui, Mirabela Grădinaru a absolvit Facultatea de Geografie la Universitatea din București, iar în prezent este manager într-o companie auto internațională.
Mirabela Gradinaru și Nicușor Dan au împreună doi copii, o fetiță de 9 ani și un băiețel de 3 ani, și locuiesc într-un apartament închiriat în sectorul 5 din București. Nu sunt căsătoriți, dar în campania electorală președintele a spus că au în plan să facă nunta, într-un moment „în care va fi liniște” în familia sa.
În interviul oferit în exclusivitate pentru „Totul Despre Mame”, Mirabela Grădinaru a vorbit mai mult despre viața lor de familie.
„Nicușor chiar este un tată prezent în viața copiilor. În ciuda faptului că muncește foarte mult, în acele câteva minute pe care le are la dispoziție sau pe care și le rupe din programul lui ca să le petreacă cu copiii, el este acolo. În acele momente «nu are telefon». Gândurile îi sunt numai acolo. Efectiv dă shut down celorlalte lucruri”, a povestit Mirabela Grădinaru.
Cum s-au cunoscut
Mirabela Grădinaru l-a cunoscut pe Nicușor Dan în 2005, pe când era o studentă în vârstă de 21 de ani, într-un club bucureștean, după cum a mărturisit chiar ea.
„Era sfârșit de sesiune, mi s-a întors o prietenă din Franța, a vrut să mergem în club. Am zis că nu, avem tren, m-am lăsat convinsă. Eram în club și la un moment dat m-a invitat la dans. Era Phoenix – «În umbra marelui urs». Nu a fost dragoste la prima vedere, a fost chimie. M-a invitat apoi la un meci de hochei. De obicei eram invitată la teatru, la o cafea”, a spus recent Mirabela Grădinaru, în emisiunea „La Măruță”.
„Am luat numărul de telefon, am sunat-o. Eu eram matematician care lucra matematică şi seara mergea în cluburi”, a adăugat atunci Nicușor Dan.
„El reprezintă siguranța”
La dezbaterea prezidențială de la Euronews, difuzată pe 8 mai, Mirabela Grădinaru a declarat, în calitate de susținătoare a candidatului Nicușor Dan, că el luptă „pentru ca lumea în care trăim noi să fie una sigură”.
„Întotdeauna, întotdeauna, în acești 20 de ani, am avut sentimentul și mi-a dovedit că, indiferent ce se întâmplă în jurul nostru, el știe sau găsește cum să ne apere, și pentru noi el reprezintă siguranța”, a spus Mirabela Grădinaru.
Cum a afectat-o campania electorală
În interviul acordat publicației „Totul Despre Mame”, partenera lui Nicușor Dan a povestit cum a resimțit perioada campaniei electorale.
„M-am mâhnit foarte tare. Eu, ca adult, știam lucrurile astea. Pentru că Nicușor a intrat în viața politică din 2012, m-am antrenat oarecum. La început m-a durut să văd tot felul de manipulări și foarte multe minciuni. Știam cine e omul de lângă mine și nu înțelegeam de ce ar scrie cineva toate acele lucruri despre un om pe care nu-l cunoaște. Sau poate că-l cunoaște și împrăștie minciună cu bună știință…”
O informație care a circulat în spațiul public a fost aceea că cei doi copii ai cuplului nu ar fi botezați. Partenera președintelui a ieșit public, la postul B1TV, prezentând cele două certificate.
„Chiar dacă nu trebuie să dovedim nimic nimănui, dar dacă cuvântul nostru nu este suficient pentru români, am venit cu cele două certificate de botez ale copiilor, pentru a dovedi că, într-adevăr, copiii sunt botezați, sunt creștini ortodocși, dar nu am făcut din asta marketing sau publicitate”, a declarat Mihaela Grădinaru.
„Noi ne-am continuat viața ca și când nu se întâmplă nimic în România”
Partenera noului președinte a fost întrebată, în podcastul „Ce se întâmplă”, dacă va renunța la job în cazul în care Nicușor Dan va deveni președintele României. Acesta a spus că își dorește o viață „normală” pentru copii.
„Eu îmi doresc cel mai mult pentru copii să aibă o viață normală. Tocmai de aceea, în toată această perioadă ei au mers la școală, respectiv la grădiniță. Eu nu mi-am luat nicio zi de concediu. Noi ne-am continuat viața ca și când nu se întâmplă nimic în România. Ce s-a schimbat în rutina noastră este faptul că Nicușor nu mai are timp să o ducă pe fetiță la școală și o fac eu”, a spus Mihaela Grădinaru.