Președintele Donald Trump a găsit în sfârșit o modalitate de a accepta înarmarea Ucrainei: să ceară aliaților europeni să doneze armele lor și să le vândă la schimb acestora echipamente americane. Dar abia cum vine partea dificilă – să se pună de acord cine va renunța efectiv la sistemele sale prețioase, inclusiv bateriile de rachete Patriot pe care Kievul le caută cu disperare, scrie miercuri, 16 iulie, agenția de presă Reuters, într-o analiză dedicată problemelor pe care le ridică noile livrări de armament anunțate, scrie hotnews.ro.

Unele sisteme de apărare antirachetă Patriot ar trebui să ajungă în Ucraina „în câteva zile”, a declarat Trump luni, în Biroul Oval, într-o conferință de presă susținută alături de secretarul general al NATO, Mark Ruttes.

„Vom fabrica arme de ultimă generație, care vor fi trimise NATO”, a afirmat liderul de la Casa Albă.

Sistemele Patriot, foarte scumpe și foarte solicitate de aliații SUA, s-au dovedit eficiente în distrugerea rachetelor balistice rusești îndreptate către orașele ucrainene.

Însă, de la momentul în care a fost făcut anunțul, a devenit clar că Trump a prezentat un cadru general, nu un plan detaliat. Amploarea sprijinului acordat Ucrainei va depinde de negocierile viitoare privind furnizarea echipamentelor, potrivit a zece oficiali din SUA și Europa, care au discutat cu Reuters.

Întrebarea centrală este cine va dona bateriile Patriot și când.

„Ca întotdeauna în astfel de situații, diavolul se ascunde în detalii”, a declarat un ambasador al unei țări nord-europene, aflat la post la Washington.

Planul, elaborat în ultimele zile de Trump și șeful NATO, Mark Rutte, potrivit două surse familiarizate cu discuțiile, a fost primit pozitiv de către Ucraina și aliații săi.

Liderii de la Kiev și din alte părți au sărbătorit schimbarea majoră de ton a lui Trump, care până în ultimele săptămâni vorbea în termeni elogioși despre președintele rus Vladimir Putin. Unii europeni și-au exprimat însă frustrarea că ei sunt cei care vor plăti de fapt factura pentru anunțul lui Trump.

În timpul întâlnirii sale de luni cu Trump în Biroul Oval, Rutte a menționat șase țări NATO – Finlanda, Danemarca, Suedia, Norvegia, Olanda și Canada – care sunt dispuse să participe la programul de achiziționare de arme pentru Kiev.

Surse de rang înalt din două dintre ambasadele acestor țări în SUA au declarat pentru Reuters că au aflat personal de plan în momentul în care a fost anunțat. Chiar și aliații apropiați ai SUA par să fi aflat de propunere în timp real.

„Am impresia clară că nimeni nu a fost informat în prealabil despre detaliile exacte”, a declarat un alt ambasador european. „De asemenea, bănuiesc că, în interiorul administrației, abia acum încep să înțeleagă ce înseamnă acest lucru în practică”, a spus acesta.

În răspunsul la o solicitare de comentarii, Pentagonul a trimis Reuters la declarațiile făcute luni de Trump, în care acesta anunța acordul său cu Rutte. Casa Albă nu a răspuns unei solicitări de face precizări suplimentare, la fel ca ambasadele Ucrainei și Rusiei la Washington.

Câte baterii Patriot va primi Ucraina

Un oficial NATO a declarat că alianța defensivă va coordona livrările de arme printr-un mecanism cunoscut sub numele de Asistență și Instruire NATO pentru Ucraina, aceasta fiind o misiune din cadrul alianței care își are sediul în Germania, responsabilă de coordonarea ajutorului militar occidental pentru Kiev.

„Mai multe țări europene s-au angajat deja să sprijine această inițiativă, printre care Germania, Norvegia, Danemarca, Țările de Jos, Suedia, Regatul Unit, Canada și Finlanda”, a declarat oficialul. „Detaliile sunt încă în discuție”, a precizat el.

O reuniune a țărilor care dețin sisteme Patriot și a donatorilor Ucrainei, cu scopul de a găsi baterii suplimentare de apărare antiaeriană Patriot pentru Kiev și prezidată de comandantul militar suprem al NATO, ar putea avea loc miercuri săptămâna viitoare, a declarat pentru Reuters o sursă apropiată negocierilor.

O sursă familiarizată cu problema a afirmat că SUA și-au manifestat disponibilitatea, în cadrul acordului propus cu aliații europeni, de a trimite arme ofensive suplimentare, deși Trump a declarat marți că Ucraina ar trebui să se abțină de la a ataca Moscova.

Kurt Volker, fost ambasador al SUA la NATO, a declarat că Trump a găsit o modalitate de a echilibra sprijinul pentru Ucraina cu realitățile politice ale Partidului Republican. Unele personalități de rang înalt din cadrul mișcării MAGA a lui Trump se opun sprijinului SUA pentru Ucraina.

Faptul că aliații europeni garantează livrările de arme americane este „foarte în concordanță cu ceea ce a spus (Trump) în timpul campaniei”, a afirmat Volker.

Pe tot parcursul campaniei sale electorale, Trump a spus că va presa țările europene să cheltuiască mai mult pentru apărare, fiind aplaudat de mulțimile MAGA. „Trebuie să plătiți”, afirma el. „Dacă nu vor plăti, nu îi vom proteja, bine?”.

Volker a declarat că Ucraina ar putea primi în cele din urmă 12-13 baterii Patriot, dar livrarea tuturor acestora ar putea dura un an.

„Suntem gata”

Înăsprirea rapidă a retoricii lui Trump față de Moscova în ultimele săptămâni a survenit pe fondul convingerii tot mai ferme că Vladimir Putin nu se angajează în negocieri de bună-credință, potrivit a doi oficiali americani.

„La un moment dat, știți, în cele din urmă, vorbele nu mai contează. Trebuie să fie acțiuni. Trebuie să fie rezultate”, a declarat Trump în timpul întâlnirii sale cu Rutte, luni.

Unul dintre oficiali a precizat că Trump a ajuns să înțeleagă că ambițiile lui Putin depășesc peninsula Crimeea și cele patru regiuni din estul Ucrainei, un aspect pe care Kievul și aliații europeni l-au subliniat în mod public și frecvent.

Trei surse ruse apropiate de Kremlin au declarat că Putin nu va opri războiul sub presiunea Occidentului și consideră că Rusia – care a supraviețuit celor mai dure sancțiuni impuse de Occident – poate suporta și alte dificultăți economice, inclusiv amenințarea de luni a lui Trump de a impune tarife americane cumpărătorilor de petrol rusesc.

Acum, trei oficiali americani implicați în probleme de armament au spus că începe adevărata muncă.

Oficialii americani discută în prezent cu aliații NATO și evaluează cine este dispus să trimită și ce anume în Ucraina. Oficialii europeni s-au arătat în general receptivi.

„Suntem gata să participăm”, le-a spus marți ministrul danez de externe, Lars Lokke Rasmussen, reporterilor la Bruxelles, înaintea unei reuniuni a miniștrilor Uniunii Europene.

Un oficial a menționat Germania, Grecia, Olanda și Spania ca fiind candidați buni pentru a trimite câte o baterie Patriot la Kiev, fie pentru că dispun de mai multe sisteme, fie pentru că amenințările la care sunt expuse sunt relativ îndepărtate.

Unele țări, printre care Grecia și Spania, s-au opus anterior apelurilor aliaților de a ceda Ucrainei o parte din sistemele Patriot, argumentând că acestea sunt esențiale pentru apărarea propriilor țări și a NATO în ansamblu.

Un alt oficial a precizat că administrația Trump a verificat inventarele NATO pentru a vedea ce este disponibil. Următorul lor efort este de a încerca să convingă aliații să doneze echipamentele Ucrainei în schimbul unei „afaceri” de un fel sau altul, a spus oficialul.

Schimbul – sau „afacerea” – ar putea lua diverse forme, a adăugat oficialul, inclusiv renunțarea la acceptarea iminentă a unei piese de echipament militar prin programul de vânzări militare externe sau trimiterea de muniții Ucrainei în schimbul unei date de reaprovizionare devansate.

Tensiuni

Decizia lui Trump de a-și asuma meritul pentru armele suplimentare destinate Ucrainei a creat unele tensiuni în Europa.

„Dacă plătim pentru aceste arme, este sprijinul nostru”, a declarat șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, după reuniunea de la Bruxelles, adăugând că salută decizia lui Trump.

„Știți, dacă promiteți că veți livra arme, dar spuneți că altcineva va plăti pentru ele, nu este ca și cum le-ați fi dat chiar voi, nu-i așa?”, a întrebat retoric șefa diplomației UE.

Trump le-a spus reporterilor că există o țară care deține 17 sisteme Patriot, dintre care unele vor fi trimise direct în Ucraina.

Cifra a provocat confuzie generală în rândul aliaților europeni și al membrilor Congresului american, mulți dintre aceștia nefiind informați, potrivit oficialilor americani și europeni citați.

Niciun membru NATO, cu excepția SUA, nu dispune de un astfel de număr de sisteme Patriot, au declarat două surse familiarizate cu chestiunea, ceea ce a dat naștere la speculații că Trump s-ar fi referit la anumite componente Patriot, cum ar fi lansatoare sau rachete.

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, care a vizitat Pentagonul luni, a declarat că germanii vor discuta cu SUA în zilele sau săptămânile următoare despre trimiterea de baterii Patriot în Ucraina. Însă niciun sistem Patriot nu va ajunge la Kiev în următoarele luni, a spus el, ceea ce va întârzia probabil livrarea până după lunile de vară, cruciale din punct de vedere tactic.

Un alt oficial a declarat că Trump a fost implicat direct în negocieri, deși discuțiile de până acum au fost „vagi”.

„Până acum, oamenii au spus: «Putem ajuta»”, a declarat oficialul.

„Acum, ce înseamnă asta, nu știm”, a adăugat el.