Presedintele Consiliului European, Donald Tusk, i-a avertizat pe liderii conservatori polonezi in legatura cu "riscul mortal de serios" al unei iesiri, chiar si neplanificate, a tarii lor din Uniunea Europeana, transmite AFP, preluata de Agerpres.
“Chestiunea este extrem de grava, dramatic de grava. Riscul este mortal de serios. Si mi-ar placea ca aceia care lucreaza angajati pe aceasta cale sa revina la ratiune”, le-a declarat luni jurnalistilor, la Varsovia, fostul premier liberal polonez, considerat de conservatorii nationalisti condusi de Jaroslaw Kaczynski drept principalul lor adversar politic.
“Polexit, adica iesirea Poloniei din UE, mi se pare, din nefericire, posibila, nu pentru ca Jaroslaw Kaczynski ar avea un astfel de plan. El spune ca nu are asta în cap - cine va dori, îl va crede, trebuie crezut”, a spus Tusk.“
Problema este ca nici (fostul prim-ministru britanic David) Cameron nu avea intentia sa-si scoata tara din UE. Iar vointa (în rândul statelor membre) de a pastra Polonia în interiorul UE este mai mica decât vointa de a pastra Marea Britanie”, a atras el atentia.
“Nu conteaza daca Jaroslaw Kaczynski planifica iesirea Poloniei din UE sau daca nu face decât sa initieze procesul care poate duce la acest rezultat”, a adaugat Tusk, facând aluzie la tensiunile dintre Varsovia si Bruxelles.
Comisia Europeana si mai multe state membre le reproseaza conservatorilor polonezi ca pun în pericol principiile fundamentale ale statului de drept, mai ales prin tentativa de a controla justitia printr-o serie de reforme controversate.
Tusk a comparut luni ca martor în fata unei comisii parlamentare care ancheteaza o piramida financiara care a functionat în vremea când el era sef al guvernului.
Relaţii tensionate între Varşovia şi Bruxelles
La sfârşitul anului trecut, Comisia Europeana a declanşat Articolul 7 - aşa-numita “arma nucleara” a UE – împotriva Poloniei, pentru modificarile legislative care subordoneaza politic justiţia. Decizia vine dupa luni de dialog şi avertismente, în care relaţiile dintre Varşovia şi Bruxelles s-au deteriorat semnificativ.
Articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene prevede cazurile în care un stat membru poate fi privat de dreptul de vot în Consiliu. Aceasta procedura este declansata atunci când se constata ca un stat membru se afla în riscul de încalcare grava a valorilor UE si ea poate duce la sanctiuni contra tarii respective.
Presedintele Consiliului European, Donald Tusk, declara, la începutul lunii august, ca este îngrijorat ca Polonia - tara sa natala, se îndreapta catre parasirea blocului european.
“Acesta mi se pare un preludiu pentru anuntul ca Polonia nu mai are nevoie de Uniunea Europeana. Îmi este teama ca suntem foarte aproape de acel moment”, le-a spus Tusk jurnalistilor. “Viitorul Poloniei în UE este, astazi, pus sub semnul întrebarii”, a mai avertizat Tusk, potrivit Euroactiv.
Şi vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, avertiza înca din vara ca Executivul european este pregatit sa-si foloseasca instrumentele de care dispune pentru a se asigura ca cel mai mare stat UE din Europa de Est nu se îndeparteaza de la valorile democratice ale Uniunii.


