Este cod rosu de vreme extrema in Grecia. De ieri, intreaga tara este afectata de ploi abundente si furtuni masive. Intr-o statiune turistica din peninsula Halkidiki, torentele de apa formate in urma ploilor torentiale au maturat totul in cale, inclusiv masini si mobilierul teraselor de pe plaja. La fel s-a intamplat si in alte zeci de localitati, inclusiv la Atena, unde viiturile au intrat in case.
Ghinion mare pentru turistii care au ales sa mearga in vacanta in aceasta perioada in peninsula Halkidiki. Ieri, strazile de acolo s-au transformat rapid intr-un veritabil rau involburat. Apele au rupt asfaltul, au scos pomi din radacini, au inundat case, curti si magazine. Zeci de vehicule au fost avariate de pietrele si bucatile din lemn aduse de suvoaie, iar unele au fost luate pe sus si duse pana in mare.
O alta zona turistica, Volos, la fel a fost afectata de vreme rea. Ploile torentiale au umflat un rau, iar apele au intrat in cladiri. Plajele au fost si ele inundate si acoperite de gunoaie, iar terasele au fost distruse de viituri. Pompierii au raspuns la sute de apeluri de urgenta venite de la localnici si turisti. Au fost inundatii puternice si in Mandra, una dintre suburbiile Atenei. Imaginile surprinse de localnici arata cum apa care curgea cu o viteza ametitoare pe strazi, trecea de jumatate de metru.
Potrivit meteorologilor, jumatate din Grecia se va afla in continuare sub cod rosu de furtuni, iar cealalta jumatate, sub cod portocaliu. Atfel, cei care au de gand sa plece in Grecia zilele urmatoare trebuie sa stie ca vremea va continua sa faca probleme acolo.

