La 6 zile de la accidentul infiorator care ucis brutal 32 de tineri si a mutilat cateva zeci, mii de oameni continua sa iasa in strada, impinsi de aceleasi nemultumiri. Cu totii cer ca Romania sa intre in normalitate si sa devina o tara decenta.

Multimea se misca dintr-o parte in alta, tinerii merg si agita pancarde. Protestatarii mai au mai putin de doua ore ca sa trimita pe mail, la palatul Cotroceni, lista reprezentantilor strazii pentru negocierile de maine si, de asemenea, punctele concrete pe care si le doresc a fi discutate. Usor de zis, greu de facut. Este greu sa coagulezi niste cerinte clare. Un lucru e clar: se cere o schimbare a clasei politice romanesti. Cum va fi facut acest lucru nu se stie.

Multi spun ca ar fi mult mai simplu daca Klaus Iohannis ar veni in Piata Universitatii ca sa isi faca o parere asupra a ceea ce-si doresc romanii.

Update 21:52: Protestatarii continua sa-i transmita mesaje Patriarhului Daniel si ii cer sa "salveze" Romania, asta dupa ce acesta a trimis joi o scrisoare prin care si-a cerut scuze pentru reactia intarziata dupa tragedia de la Colectiv.

 

Update 21:15: "Iertati-ne ca am tacut pana acum. Si noi suntem vinovati", apare pe mesajul unor protestatari.

Update 20:45: Circulatia pe bulevardul Elisabeta a fost intrerupta. Se estimeaza un numar de 10.000 de persoane in strada. Se striga "Jos hotii" si "Uniti putem sa dam jos un sistem."

Unul din cele mai emotionante mesaje din strada indeamna parintii sa iasa in strada alaturi de copiii lor. “Dragi parinti, copiii nostri ne arata drumul cel bun, sustineti-i si alaturati-va lor pentru ca MERITA".

proteste ziua III, Universitate

Update 20:22: In piata Universitatii, numarul protestatarilor a inceput sa creasca, dat fiind faptul ca multi ies de la serviciu la aceasta ora. Se striga "Libertate" si "Nu dati afara tinerii din tara."

proteste ziua III, Universitate

#ColectivClub #colectiv #Bucharest #Romania #BucharestColectiv pic.twitter.com/nVo3niFfwI

— Diana Gangan (@dianagangan) November 5, 2015

Solidari cu oamenii din Piata Universitatii, aproximativ 300 de romani se afla in aceste momente in fata Ambasadei Romaniei la Copenhaga.

proteste ziua III, Copenhaga

Update 20:00: Mesajele oamenilor din strada cer ca numarul de parlamentari sa se reduca. Se scandeaza "Vrem 300, nu 600".

Oamenii spun ca o idee buna ar fi ca si presedintele sa vina in piata, alaturi de ei. "Un mesaj prin care vrem sa stie ca oamenii din Romania au inceput sa gandeasca si ca este absoluta nevoie ca el sa reactiooneze in linia pe care noi ne-o dorim, pentru ca noi l-am votat. "

proteste ziua III, Universitate

Oamenii cer si ca Biserica Ortodoxa sa fie impozitata. “Sa intre si ei in randul lumii”.

Update 19:30: Numarul de protestatari s-a ridicat la aproximativ 8000 de oameni. Vocea strazii este tot mai puternica si cere ca toti politicenii care au mintit ori au furat sa faca un pas in spate.

proteste ziua III, Universitate

"Trebuie sa venim la putere, dar numai uniti. In primul rand parlamentul e problema, e rezolvat doar un sfert din probelema Romaniei." Guvern, parlament, partide, toate sunt tintele celor din piata, care s-au saturat de promisiuni si vorbe goale.

Update 19:00: Numarul protestatarilor a ajuns la aproximativ 6.000. Acestia canta imnul Romaniei. "Trebuie ca toti politicienii actuali sa plece, trebuie totul luat de la 0"

Cativa protestatari au venit cu masti Anonymous si vor sa transmita mesajul acestei grupari.

proteste ziua III, Universitate

"Sistemul e gresit. Trebuie sa-l schimbam. Noi facem schimbarea acum."

Printre adulti sunt si copii. Mai mici sau mai mari, acestia stau alaturi de parinti si vor sa transmita un mesaj celor care se cred prea sus ca sa mai auda strigatul pietei: “Vreau ca oamenii sa fie mai politicosi vreau ca Romania sa fie mai civilizata."

"O noua schimbare pt noi si pt copii nostri. pt ca avem copii si ne dorim ce e mai bun pt ei"

protest

Update 18:30: Aproximativ 1.000 de persoane au ajuns deja in Piata Universitatii pentru cea de-a treia seara de proteste. Circulatia pe Bulevardul Magheru a fost deja blocata.

“Cu Demisiile nu rezolva situatia. Continuam!” este deviza celor care se intalnesc si in aceasta seara in Piata Universitatii. “Ziua in care renuntam, e ziua in care murim”, asa suna unul din mesajele celor prezenti in Piata Universitatii.

"Chem toti colegii mei in strada sa ne unim fortele si sa punem lucrurile la punct."

Sub sloganul "Tacerea Ucide", mii de bucuresteni si-au anuntat participarea la cea de-a treia noapte consecutiva a protestelor anti-sistem. Au primit incurajari fatise de la nivel inalt din doua directii

Pe de o parte, presedintele Klaus Iohannis a spus raspicat catre Piata Universitatii "V-am vazut, v-am ascultat, voi tine cont de solicitarile voastre, iar maine la palatul Cotroceni sunt invitati reprezentantii pietei Universitatii ca sa participe la discutii privind reforma din Romania. Pe de alta parte, ambasadorul american la Bucuresti a anuntat ca aplauda protestele pasnice si a sustinut ca spera ca romanii sa ramana la fel de implicati in ceea ce priveste spiritul civic.

E de asteptat ca alte mii de bucuresteni sa continue deja traditia celor doua nopti care au trecut si, sub sloganul “Colectiv” si “Vrem schimbarea sistemului” sa se stranga la Universitate. Pe pagina de Facebook a evenimentului, "Tacerea ucide! Vino in strada!" si-au anuntat prezenta peste 16.000 de oameni, dar este de asteptat ca numarul celor din strada sa fie mult mai mare. De asemenea, proteste au avut loc in mai multe orase din tara, dar si in capitalele europene.