Azerbaidjan și Armenia au îngropat securea războiului. Aseară la Casa Albă, Baku și Erevan au semnat acordul de pace, mediat de Donald Trump, care are scopul de a pune capăt deceniilor de conflict dintre cele două țări. Deși evenimentul a fost prezentat ca un moment istoric, experții avertizează că documentul nu este încă un acord de pace final, ci doar un angajament de a semna unul deja negociat.    

Donald TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „Au luptat timp de 35 de ani și acum sunt prieteni. Mulți au încercat îndelung să aducă pacea, inclusiv Uniunea Europeană și rușii, care s-au străduit mult, dar în zadar. Și Joe Biden a încercat. S-a străduit probabil vreo 12 minute, dar nu a ieșit.”

Donald Trump și-a revendicat meritul pentru reuniunea în trei care a pus capăt conflictului dintre Azerbaidjan și Armenia, două foste republici sovietice ce s-au înfruntat ani la rând pentru controlul asupra regiunii Nagorno-Karabah.

Donald TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „Armenia și Azerbaidjan își iau angajamentul de a opri luptele, de a relua relațiile comerciale, turistice și diplomatice și de a-și respecta suveranitatea și integritatea teritorială.”

Cheia acordului a fost crearea unui coridor dezvoltat de americani pe pământ armean, care face legătura între Azerbaidjan și un teritoriu dinafara granițelor.

Donald TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „L-au numit... E o mare onoare pentru mine, n-am cerut eu asta - „Calea Trump pentru Pace și Prosperitate Internațională”. E vorba de o zonă specială de tranzit care va permite Azerbaidjanului să primească acces la teritoriul său Nahicevan, respectând în același timp suveranitatea Armeniei.”  

În discuție a fost abordat și subiectul privind nominalizare lui Trump la premiul Nobel pentru Pace.

Ilham ALIEV, PREȘEDINTELE AZERBAIDJANULUI:  „Poate, în comun cu premierul Pașinian, să transmitem o nominalizare comună către comitetul Nobel pentru ca președintele Trump să primească Nobelul pentru pace.”

Nikol PAȘINIAN, PRIM-MINISTRUL ARMENIEI: „Avem oare un draft, să îl semnăm acum?”

După mai multe încercări eșuate de a media conflictul, Rusia privește acum cu o mare neplăcere noul tratat. Mai ales că atât Armenia, cât și Azerbaidjan au anunțat colaborare militară directă cu SUA. Deși întâlnirea trilaterală a fost prezentată drept un moment istoric, reuniunea marchează doar un angajament de a semna în viitor un acord de pace deja negociat, nu finalizarea conflictului. Un expert a declarat pentru Europa Liberă că rămân încă multe întrebări fără răspuns. Enclava disputată - Nagorno Karabah - este o regiune muntoasă, locuită în majoritate de armeni, dar recunoscută internațional ca parte a Azerbaidjanului. 

Conflictul pentru controlul zonei a izbucnit la finalul anilor ’80 și a dus la un război sângeros în anii ’90. De atunci, regiunea a fost sub controlul separatiștilor armeni, sprijiniți de Armenia, până în 2020, când Azerbaidjanul a recucerit o mare parte din teritoriu. Ultima luptă a fost ofensiva azeră din 2023. Atunci Azerbaidjanul a impus capitularea în 24 de ore a autorităților separatiste susținute de armeni. Peste o sută de mii de armeni au fugit din Nagorno-Karabah în Armenia, temându-se de represalii.