Un bărbat îngropat de o avalanșă în nordul Norvegiei a fost salvat în mod miraculos, după ce a stat blocat timp de șapte ore. Cu toate acestea, o femeie este căutată în continuare, după ce a fost prinsă într-o avalanșă în comuna Lyngen, scrie adevarul.ro.
Bărbatul, cu o vârstă cuprinsă între 40-50 de ani, a fost găsit conștient sub stratul de zăpadă ce măsura 1,5 metri, tot în comuna Lyngen. Acesta a stat blocat aproape șapte ore, însă a reușit să sune la poliție pentru a cere ajutor, scrie The Guardian.
„Oamenii (îngropați sub zăpadă) care supraviețuiesc în urma unei avalanșe, de obicei se sufocă în zece minute. Unii supraviețuiesc mai mult. Dar șapte ore este aproape unic în istorie”, a explicat doctorul Audun Hetland, cercetător la Universitatea Arctică din Norvegia.
De asemenea, Kristian Midtgard, cel care l-a găsit pe bărbatul blocat a mărturisit că „a fost o surpriză să-l găsească încă în viață”.
„Toate statisticile și experiența spun că este imposibil să stai îngropat așa de mult”, a adăugat acesta.
Primarul comunei, Erik Larsen, a declarat că găsirea în viață a bărbatului reprezintă un „miracol”. Acesta făcea parte dintr-un grup de trei turiști străini care au venit la ski, într-o regiune unde autoritățile i-au alertat cu privire la riscul uriaș de avalanșe.
Alt membru al grupului a fost prins de zăpadă și dus în apele unui fiord. A reușit să ajungă la țărm și să contacteze autoritățile. O operațiune de căutare continuă pentru în cazul unei femei care este încă dispărută.
Naționalitatea turiștilor nu a fost dezvăluită.
Un record și mai impresionant a fost stabilit în Himalaya, unde 54 de muncitori în construcții au fost scoși în viață după ce au fost îngropați de o avalanșă timp de 60 de ore.
Aceștia au supraviețuit deoarece containerele, în care trăiau muncitorii, aveau suficient oxigen pentru a-i susține până când salvatorii i-au putut scoate de sub zăpadă.
„Aceste adăposturi metalice i-au salvat pe cei mai mulți dintre ei. Ei au avut suficient oxigen pentru a rezista până când i-am scos afară”, a declarat un oficial superior de salvare pentru The Times of India.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.