Companiile aeriene au continuat să evite o mare parte din Orientul Mijlociu duminică, după atacurile SUA asupra instalațiilor nucleare iraniene, potrivit site-ului de urmărire a zborurilor FlightRadar24, traficul ocolind deja spațiul aerian din regiune din cauza recentelor atacuri cu rachete.
„În urma atacurilor SUA asupra instalațiilor nucleare iraniene, traficul comercial din regiune funcționează la fel ca și după introducerea noilor restricții de spațiu aerian săptămâna trecută”, a informat FlightRadar24 pe contul său de X.
Potrivit datelor live de pe site-ul acestuia arătau duminică în jurul orei 12:00 că nu sunt zboruri ale companiilor aeriene în spațiul aerian deasupra Iranului, Irakului, Siriei și Israelului.

Acestea au ales alte rute, cum ar fi mai la nord, prin Marea Caspică, sau mai la sud, prin Egipt și Arabia Saudită, chiar dacă acestea implică costuri mai mari cu combustibilul și echipajul și durate mai lungi de zbor.
Alte șase țări ar putea deveni riscante pentru zboruri
Safe Airspace, un site web administrat de OPSGROUP, o organizație bazată pe membri care partajează informații despre riscurile de zbor, a spus că atacurile SUA asupra Iranului pot crește riscurile pentru operatorii americani din regiune.
„Deși nu au existat amenințări specifice la adresa aviației civile, Iranul a avertizat anterior că va riposta atacând interesele militare ale SUA în Orientul Mijlociu – fie direct, fie prin intermediari, cum ar fi Hezbollah”, a transmis Safe Airspace.
Safe Airspace a spus că este posibil ca riscurile legate de spațiul aerian să se extindă acum la țări precum Bahrain, Kuweit, Oman, Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite: „Continuăm să recomandăm un grad ridicat de prudență în acest moment”.
De când Israelul a lansat atacuri asupra Iranului pe 13 iunie, transportatorii au suspendat zborurile către destinații din țările afectate, deși au existat unele zboruri de evacuare din țările vecine și unele care au adus acasă israelieni blocați în străinătate.
În zilele dinaintea atacurilor americane, American Airlines a suspendat zborurile către Qatar, iar United Airlines a făcut același lucru cu zborurile către Dubai.