Timp de decenii, „Made in China” era sinonim cu producția de masă și costul redus. Astăzi, scrie The Economist, China acaparează piața alimentelor sofisticate, asociate în mod tradițional cu gastronomia occidentală, transmite hotnews.ro.
China este deja cel mai mare exportator mondial de caviar de sturion și trufe, se extinde rapid în producția de foie gras, ulei de măsline, matcha și vinuri fine. Matcha, de pildă, „băutura verde” care este la modă și în România, a fost aproape un monopol japonez. Nu mai este.
Iar cererea pentru produsele unde China a început să exceleze nu se limitează la străinătate: consumatorii autohtoni descoperă cu entuziasm „delicatesele” noii ere.
Caviarul ca studiu de caz al excelenței industriale
Caviarul este un exemplu excelent al modului în care inovația la scară largă poate strica echilibrul. China a început să cultive nisetru la începutul anilor 2000 și produce acum peste 40% din caviarul mondial.
Kaluga Queen, unul dintre giganții industriei, a început producția în 2006 într-un lac artificial de aproape două ori mai mare decât Malta. Acesta menține temperatura apei sub 5°C, atingând o producție pe tot parcursul anului. O rețea de conducte hrănește zilnic aproximativ 200.000 de sturioni, în timp ce dronele monitorizează și numără peștii.
Dacă metodele tradiționale durau trei ani pentru a determina sexul unui pește, compania a redus timpul la doar șase luni. În 2015, a produs 150 de tone de icre, devenind cel mai mare producător individual din lume. În 2024, producția a ajuns la 260 de tone.
Geografia ca avantaj
Succesul nu se datorează doar tehnologiei. Diversitatea geografică a Chinei acționează ca un laborator natural de arome.
O industrie a uleiului de măsline în plină expansiune prosperă în însorita provincie Gansu, în timp ce zona muntoasă vecină, Ningxia, produce vinuri care câștigă premii internaționale.
În sud-vestul provinciei Guizhou, altitudinea, umiditatea și soarele limitat creează condiții ideale pentru cultivarea ceaiului matcha, punând la îndoială supremația Japoniei.
Lupta pentru o piață de 500 de miliarde de dolari
Piața globală a alimentelor de lux valorează aproape 500 de miliarde de dolari, potrivit Mordor Intelligence.
Producătorii tradiționali nu stau cu mâinile în brațe. Cultivatorii francezi de trufe insistă asupra unei „etichetări” mai stricte a caracteristicilor organoleptice ale produselor lor. Japonia a stabilit o etichetă oficială pentru wagyu, pentru a proteja marca de imitațiile străine. Scopul: menținerea avantajului comparativ și îngreunarea copierii de către China.
Însă percepțiile se schimbă. Bucătari celebri precum Alain Ducasse includ produse chinezești în meniurile lor. În același timp, China își consolidează recunoașterea internațională a propriilor produse prin acorduri de protecție geografică cu Uniunea Europeană. Printre acestea se numără „nucile Lincang” – o rudă hibridă a nucilor macadam australiene – ceaiul de iasomie Fuzhou, ceaiul și cafeaua Pu’er și carnea de porc Jinhua.
Tabla de șah culinară se re-desenează. Iar „Fabricat în China” nu mai înseamnă doar cantitate. Înseamnă calitate – și o ambiție de hegemonie la masa globală.